Adrian Năstase umple Camera Deputatilor cu sinecurişti

de Ada Meseşan     Cotidianul
Sâmbătă, 8 ianuarie 2005, 0:00


Preşedintele Camerei Deputaţilor, Adrian Năstase, este pe cale să-şi construiască un guvern personal in Palatul Parlamentului, alcătuit din o parte dintre foştii săi secretari de stat şi consilieri personali pe care i-a avut pe cind era premier.

Aceştia vor fi plătiţi din bani publici şi işi vor desfăşura activitatea in condiţii incontestabil mai luxoase chiar decit deputaţii.

Printre cei „salvaţi“ de Năstase se numără Gabriela Coman, fost secretar de stat la Agenţia Naţională pentru Adopţii, Gheorghe Emacu, ex-secretar de stat in Ministerul de Interne, Elena Dumitru, fost ministru al Muncii, Claudiu Seucan, ex-secretar de stat la Justiţie, Anca Alexandrescu, fiica directorului cotidianului „Independent“ şi fost

consilier guvernamental. In ceea ce priveşte viitorii consilieri ai preşedintelui Camerei Deputaţilor, ne-au fost indicate şi numele lui Dan Andronic, fostul director al campaniei electorale prezidenţiale a lui Adrian Năstase, şi al sociologului Vladimir Pasti, de asemenea implicat in campania electorală a fostului premier.

Aceste nume ne-au fost confirmate de Alin Teodorescu şi Victor Ponta, dar cel puţin Andronic a negat viitoarea sa angajare la Cameră.

Numărul exact al viitorilor consilieri incă nu se cunoaşte. O persoană din aparatul tehnic al Camerei ne-a declarat că nu mai puţin de 41 dintre cei 65 de angajaţi aflaţi in prag de pensionare au primit inştiinţate să-şi facă formele şi să plece, pentru a le face loc viitorilor consilieri ai lui Năstase.

Alte surse ne-au indicat că ar fi vorba, in total, de 47 de consilieri. Consilierii lui Năstase urmează să-şi desfăşoare activitatea in condiţii de invidiat.

In birourile lor, amplasate la nivelul P1, la ciţiva metri de ansamblul de incăperi alocat lui Adrian Năstase, au fost mutate in aceste zile piese de mobilier de lux care au dispărut la sfirşitul lunii decembrie din sediul Guvernului.
Calculatoare şi mobilă de lux pentru PSD

Cind Călin Popescu Tăriceanu a anunţat public faptul că Guvernul a fost devalizat la plecare de demnitarii PSD, aceştia, in frunte cu Adrian Năstase, au negat vehement acuzaţia, ex-premierul interimar, Eugen Bejinariu, recunoscind cu greu doar transferul unei maşini de teren VW Touareg de la Guvern la Palatul Parlamentului.

Despre mobilier el nu ştie nimic: „Mobilierul e in birourile din Guvern, unde să fie in altă parte?“. Fostul cancelar Alin Teodorescu a recunoscut migraţia mobilierului: „A fost un schimb legal intre instituţiile statului, de la Guvern la Cameră.“

Consilierii lui Năstase vor opera pe calculatoare ultimul tip, extraplate, cu plasmă. Fotoliile şi canapelele din incăperi sint acoperite cu o piele moale, maron-roşcat, identică cu a jilţurilor ergonomice plasate in spatele fiecărui birou.

Spaţiul pe care il vor invada din februarie viitorii consilieri ai lui Adrian Năstase, care cuprinde aproximativ 20 de incăperi de dimensiuni diferite, a aparţinut parţial, pină in decembrie, directorilor şi funcţionarilor care se ocupau de circuitul documentelor legislative.

Aceştia au fost mutaţi peste noapte intr-o incăpere mică de la nivelul 1M.
Fostele secretare au ajuns directori

Cei 4 secretari şi cei 7 foşti consilieri ai ex-preşedintelui Camerei, Valer Dorneanu, au fost distribuiţi in alte posturi. De exemplu, fosta şefă de cabinet a lui Dorneanu, Cristina Stroescu, a devenit directorul Direcţiei pentru relaţii euro-atlantice.

Deşi organigrama actuală prevede la cabinetul preşedintelui doar 11 angajaţi, la ultima şedinţă a Biroului Permanent a Camerei Deputaţilor, in decembrie, Adrian Năstase a propus, potrivit deputaţilor Ioan Oltean şi Eugen Nicolăescu, „reorganizarea personalului alocat membrilor Biroului“, respectiv mărirea personalului.

Luni, Adrian Năstase se intoarce din vacanţa de iarnă pe care a petrecut-o la Predeal, colaboratorii săi precizind că il aşteaptă să facă o primă inspecţie de lucru in spaţiul pe care l-a pregătit, la Parlament, pentru viitorul său cabinet.















56 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri