Introducerea cotei unice de impozitare este in concordanta cu o buna politica fiscala si cu evolutiile din regiune, a declarat, marti, reprezentantul rezident al FMI in Romania, Graeme Justice, informeaza Rompres. In schimb, Reuters

crede ca solutia cotei unice de impozitare de 16% ar putea fi mult mai dificil de implementat in Romania decit in alte state din vechiul bloc comunist.

Introducerea cotei unice de impozitare este in concordanta cu o buna politica fiscala si cu evolutiile din regiune, a declarat, marti, reprezentantul rezident al FMI in Romania, Graeme Justice, intr-o discutie, la sediul Guvernului, cu premierul Calin Popescu Tariceanu.

Rompres

Cota unica, analizata de Reuters

articol preluat din Cotidianul

Cota unica de impozitare de 16% ar putea fi mult mai dificil de implementat in Romania decit in alte state din vechiul bloc comunist, comenteaza Reuters. Aceasta intrucit Guvernul roman a ales pentru introducerea cotei unice un moment ce coincide cu schimbari importante ale politicilor economice.

Temerile analistilor sint legate de posibilitatea ca scaderea impozitelor sa mareasca ritmul de crestere economica, peste 8% in 2004, pina la un nivel greu de tinut sub control.

Statele baltice, Rusia, Ucraina si Slovacia au reusit cu succes sa inlocuiasca vechiul sistem al impozitarii progresive cu sistemul cotei unice, masura apreciata de analisti pentru beneficiile aduse economiilor tarilor respective, in special in ceea ce priveste evolutia investitiilor straine.

Noul Guvern de la Bucuresti a prezentat cota unica de impozitare drept principala masura a programului sau economic si a aratat ca beneficiile pe care introducerea sa le va aduce in ceea ce priveste cresterea economiei si a volumului investitiilor vor depasi cu mult dificultatile create, pe termen scurt, de scaderea veniturilor bugetare.

Totusi, Fondul Monetar International (FMI) sustine ca in cazul tarii noastre, care a reusit abia in 2004 sa coboare inflatia sub plafonul de 10% pentru prima data in aproape 15 ani, stabilitatea economiei este un obiectiv mai important pentru investitorii straini decit nivelul fiscalitatii.

O delegatie a FMI va analiza, la finele lunii ianuarie, proiectele Guvernului roman in ceea ce priveste economia. Analistii cred ca rezultatul evaluarii va avea o importanta cruciala in ceea ce priveste atitudinea investitorilor straini fata de tara noastra.

Alina Stanciu