Dezbaterea cu privire la fuziunea celor două partide continuă public, ultimul intrat in discuţie cu propuneri fiind Valeriu Stoica. Fostul lider liberal a propus formarea unui partid de orientare popular-liberală, realizat printr-o fuziune bazată pe ponderea parlamentară a celor două partide.

Noua formaţiune ar urma să inglobeze şi alte partide de centru-dreapta, principalul invitat fiind PNŢCD. Toate curentele politice din cadrul partidului ar urma să fie reprezentate proporţional in conducere.

Stoica propune ca noul partid să se inscrie in Partidul Popular European şi in Internaţionala Creştin-Democrată.

El a argumentat că şi PNL şi PD s-au indepărtat de mult de orientările originare, intilnin-du-se in zona unui liberalism de tip popular şi că PPE, la rindul său, nu este „de factură exclusiv creştin-democrată“.

Stoica a declarat că a avut deja contacte cu cei de la PPE şi „că toţi cei care s-au exprimat au fost in favoarea acestei idei“.

PD, rupt intre socialiştii europeni şi PNL

Dacă Internaţionala Liberală şi Partidul Liberal Democrat nu reprezintă o forţă pe plan european, altfel stau lucrurile cu Internaţionala Socialistă, ceea ce face ca alegerea să fie mai dificilă pentru PD decit pentru PNL.

Mai ales că, orientată pină acum către PSD, IS a redescoperit PD de cind acesta se află la guvernare şi a inceput să emită semnale incurajatoare.

Intr-un interviu recent, europarlamentarul socialist german Jo Leinen a reamintit că „PD a devenit membru al Internaţionalei Socialiste inaintea PSD“ şi le-a recomandat partidelor social-democrate europene „să colaboreze strins şi cu incredere cu Băsescu şi cu PD“.

Deşi a admis că alianţa cu liberalii a creat impresia că „partidul este conservator, de dreapta“, Leinen a apreciat: „Eu cred că, de fapt, face parte din spectrul nostru“.

Rezultatul acestei reorientări a făcut ca şi democraţii să devină prudenţi cind vine vorba de fuziunea cu PNL.

Preşedintele PD, Emil Boc, a declarat ieri la Cluj că orientarea către doctrina creştin-democrată şi către Partidul Popular European reprezintă o ipoteză de lucru pentru partidul său şi Alianţa D.A. PNL-PD.

„Relaţia noastră cu Internaţionala Socialistă este bună“, a subliniat Boc, anunţind că democraţii vor iniţia consultări pe această temă in cadrul partidului şi cu liberalii. Ca urmare, liderul democrat a apreciat că probabil nu se va lua o decizie mai devreme de primăvara viitoare.

Stoica nu-l inţelege pe Patriciu

Dacă sint de acord că fuziunea trebuie să aibă loc, politicienii nu se inţeleg deocamdată asupra detaliilor. Democraţii incă nu spun nimic despre viitoarea orientare a partidului. Tăriceanu vorbeşte despre construirea, prin fuziune, a unui partid liberal puternic.

Stoica vrea ca in doctrină să se regăsească elemente ale ambelor partide.

De altfel, fostul lider liberal a avertizat asupra pericolului ca „adversarii fuziunii, in loc să se opună făţiş, să se pretindă adepţi ai acesteia, numai pentru ca apoi să o blocheze“, cerindu-le, de exemplu, democraţilor să adopte o identitate exclusiv liberală.

Printre potenţialii adversari, Stoica l-a indicat pe liberalul Dinu Patriciu, pe care l-a calificat drept „o enigmă“.

Stoica a declarat că acesta i-ar fi promis inainte de alegeri că nu va face declaraţii publice inainte de turul doi şi că nu va susţine o alianţă PNL-PSD, pentru ca apoi să facă şi una, şi alta, inclusiv in interviul acordat ziarului „Cotidianul“.

„El gindeşte ca un politician, eu - ca un om de afaceri, de aceea sint o enigmă pentru domnia sa“, a reacţionat Patriciu, refuzind să comenteze mai mult spusele lui Stoica. Totuşi, poziţia sa ar putea duce la noi discuţii, intrucit Patriciu are o părere diferită despre fuziune.

„Este evident că pe scena politică va apărea un partid de orientare populară, iar in centrul său trebuie să fie PNL, ca reprezentant al unei orientări de dreapta in politica romanească“, a spus el.

Intrebat de ce ar accepta democraţii să se stringă in jurul PNL, Patriciu a apreciat că acestea sint „aspecte tehnice“ şi că pe el il interesează doar rezultatul final.