Basescu are acum alura nu a unui „dictator de tip estic“, cum, in mod dubios si ridicol, l-a taxat Nastase, ci a unui „haiduc“ care se ia la tranta cu un „sistem ticalosit“. Nu m-a deranjat deloc nici tonul, pe alocuri, amenintator.

PSD a patit ceea ce patim toti cand nu mai suntem utili altora. A ramas singur. Chiar si mercenarii si trepadusii, cu exceptia celor prea compromisi, dau semne de nesiguranta si isi pregatesc bagajele. Oportunismul, fiind o caracteristica de baza a psihologiei noastre, trecerile dintr-o tabara in alta se fac natural, fara probleme.

Cat priveste aliatii politici, situatia s-a limpezit si mai repede. N-a ramas nimeni langa PSD. I-au intors spatele si UDMR, care nu jura decat pe scopurile proprii, si PUR care nu jura pe nimic dincolo de afacerile d-lui Voiculescu. La aceasta ora, PSD mai poate conta pe un singur aliat.

Unul, e drept, involuntar, dar singurul in masura sa-i dea acum putin oxigen, sa-i intretina speranta ca-si va recastiga pozitiile pierdute si sa-i relaxeze spaima ca marii corupti sunt in primejdie. E vorba de prostiile pe care le poate comite guvernul Tariceanu si de gafele care ar anula nadejdile puse in Basescu.

Glumesc? Nu glumesc deloc. Sper din toata inima sa ma insel, dar nu ma pot impiedica sa remarc ca unele semne neplacute au aparut deja.

Trebuia, oare, neaparat ca d-l Basescu sa-si puna finul prefect? Trebuia neaparat sa fie si prefect maghiar la Covasna, cand existau judete cu populatie maghiara unde nu toate functiile reprezentative sunt ocupate de maghiari? Trebuia neaparat sa fie ministru al Transporturilor o persoana amestecata in aducerea minerilor in iunie ’90? Si, la urma urmei, trebuia reactualizata bataia pe algoritm?

Nu era mai inteligenta solutia unui guvern minoritar, in conditiile in care si PSD, si UDMR, si PUR se tem de alegeri anticipate?

Poate, exagerez temerile, dar o fac motivat. De la fosta guvernare n-am asteptat nimic. PSD nu ma va convinge niciodata, cata vreme in fruntea lui se va afla actuala garnitura (in care exista un singur politician serios, cred eu, Ioan Rus), ca este altceva decat un abces politic; un abces al carui puroi a infectat toata epoca post-decembrista.

La drept vorbind, nici PNL si nici PD nu-mi inspira, ca partide, prea multa incredere. Unite intr-o „alianta“, insa, ele au reusit sa ne dea impresia (deocamdata, impresia) ca putem scapa de PSD. Ceea ce reprezinta, daca nu o speranta intreaga, macar un inceput de speranta.

Or, tocmai aceasta sansa, incerta, fragila, nu trebuie compromisa! O a doua deziluzie, dupa cea cu care ne-a pricopsit CDR, ne-ar fi, ma tem eu, fatala. Ar face din oligarhia pesedista stapana absoluta a unei Romanii demoralizate. In fond, nu ma intereseaza ca actualul „echipaj“ care comanda „nava“, ca sa vorbesc in termenii d-lui Basescu, isi risca, daca ne va dezamagi, viitorul politic.

Risca, insa, si sa dea o grea lovitura viitorului Romaniei.

L-am urmarit, serile trecute, la televizor pe d-l Basescu. Pentru prima data, n-am mai perceput in spusele sale nici un fel de accent populist. Mi-a produs o foarte buna impresie modul transant si limpede in care si-a expus intentiile. Si, cel putin, pe mine m-a convins ca vrea, ca e decis sa puna capat unor blesteme care pareau sa tina de fatalitate la noi.

Basescu are acum alura nu a unui „dictator de tip estic“, cum, in mod dubios si ridicol, l-a taxat Nastase, ci a unui „haiduc“ care se ia la tranta cu un „sistem ticalosit“. Nu m-a deranjat deloc nici tonul, pe alocuri, amenintator. Numai acest limbaj poate fi inteles de „marii corupti“ care au jefuit Romania si de complicii sau uneltele lor din Politie, din Justitie, din administratie.

Problema mea e alta. Nu cumva Basescu e cam singur la nivelul „vointei politice“? Nu cumva va fi lasat sa joace in rol de haiduc solitar, ceea ce le-ar da apa la moara celor interesati sa socoteasca „dictatura“ orice incercare de a impune legea si de a curma marea hotie? Traian Basescu se lauda, recent, ca el cunoaste „sistemul“ dinlauntru. Rezultatele sunt, insa, greu de pronosticat.

Caci lupta cu marea coruptie se va duce la noi nu in camp deschis, ci intr-o mlastina. O mlastina unde se incalcesc nenumarate retele de complicitati. Si nu numai la ministerul pe care-l conduce acum d-l Blaga si unde orice ministru e in pericol sa devina repede prizonierul secretarilor de stat politisti.

Oricum, timpul asteptarilor, al sperantelor curge, in prezent, mai repede decat timpul resemnarilor din anii precedenti. Romanii care au votat Alianta si pe Basescu sunt nerabdatori sa vada ca se poate si „altfel“. Iar daca totul va balti ca inainte, PSD poate capata un „aliat“ neasteptat.