Leii cu doua viteze. Asta urmeaza sa apara in buzunarele romanilor din data de 1 iulie 2005. Un leu cu "o coama" de euro, alaturi de cel pe care il stim, mai slabanog. De la data mai sus mentionata moneda nationala a Romaniei, leul, va pierde patru zerouri.

Ca noutate in istoria monedei nationale, imaginile de pe noii bani nu vor fi realizati de artisti plastici, ci de angajati ai Bancii Nationale, pe calculator. De la 1 martie 2005 preturile si tarifele la bunuri si servicii vor fi afisate atat in moneda veche, cat si in moneda noua.

Sumele prevazute in contractele furnizorilor de utilitati aflate in derulare la data de 1 martie 2005 si facturile privind plata utilitatilor vor fi notificate partilor atat in moneda veche, cat si in moneda noua. Acesta va fi insa doar antrenamentul, pentru ca noua moneda va intra efectiv pe piata la 1 iulie 2005, circuland in paralel cu moneda veche.

Afisarea preturilor se va face obligatoriu in ambele variante pana la data de 30 iunie 2006. La 31 decembrie 2006 banii vechi vor fi retrasi definitiv de pe piata. Pentru cei care din anumite motive au ramas cu bani vechi in casa, preschimbarea se va mai putea face pana la data de 31 decembrie 2009, doar la sucursalele Bancii Nationale a Romaniei.

"Daca inainte de 1850 pe teritoriul nostru circulau mai multe monede, toate straine, la 1867 apare moneda nationala sub titulatura "leu", in monede de aur, argint si cupru. in 1880 apar leii de hartie, adica bancnotele cu acoperire in rezerva de aur.

in 1929 se pune in circulatie "leul convertibil", o moneda foarte puternica pe plan international, dar a intervenit in scurt timp criza economica si lucrurile s-au complicat. in 1947 a avut loc prima stabilizare, dar fara efect. A fost nevoie de o a doua stabilizare, in 1952, pentru a rezolva oarecum problemele economice.

in perioada comunista, in special dupa 1980, degradarea valorii leului a fost blocata artificial, desi inflatia era din ce in ce mai presanta. Din punct de vedere financiar, in 1989 moneda nationala "a dat in clocot", a rabufnit. Asa au aparut banii cu mai multe zerouri, adica banii noi. Ideea de "leu greu" a venit in 1999, cand inflatia a inceput sa scada.

Practic, leul greu trage linia tranzitiei: trecem de la o inflatie cu doua cifre, la una cu o singura cifra", ne-a explicat Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Bancii Nationale. Leul greu va avea patru subdiviziuni, respectiv 1 ban, 5 bani, 10 bani si 50 de bani, de dimensiunile eurocentilor din Uniunea Europeana.

Bancnotele vor fi de 1 leu, 10 lei, 50 de lei, 100 de lei si 500 de lei, de asemenea de dimensiunea bancnotelor euro. Bancnotele de leu greu vor fi practic mai inalte decat cele actuale, dar mai scurte ca lungime. Imaginile care vor aparea pe acesti bani noi au fost alese de Consiliul de administratie al Bancii Nationale.

Astfel, bancnotele vor avea aceleasi chipuri si culori ca si cele actuale, dar vor avea nuante mai sterse. Mai putin bancnota de 500 de lei grei, care va avea pe ea chipul lui Eminescu. Monedele, care vor semana cu eurocentii, vor avea chipul unor oameni de cultura si ale unor oameni de stiinta romani. Numele lor nu poate fi dezvaluit inca din motive de securitate nationala.

"Consiliul de administratie a hotarat sa nu foloseasca figuri de oameni politici, ci doar de nume celebre in stiinta si arta. Pentru prima oara in Romania, imaginile le facem aici, pe calculator, cu salariati ai bancii nationale. Pana acum recurgeam la serviciile unor artisti plastici", a spus Adrian Vasilescu.

Banca Nationala preconizeaza ca in 2012 tara noastra va adera la moneda unica europeana. in acel moment bancnotele de leu greu se vor transforma in bancnote euro, care sunt comune tuturor tarilor membre. insa monedele euro care vor circula in Romania vor avea o fata comuna, partea europeana, aratand valoarea monedei, si una nationala, pe care vor ramane imprimate chipurile de pe "leul greu".

Practic, figurile de pe monedele de 1 ban, 5 bani, 10 bani si 50 de bani vor fi transferate eurocentilor romanesti. Acelasi lucru s-a intamplat in toate statele Uniunii.