Procesul de repartizare a functiilor de secretar de stat nu a fost inca finalizat de coalitia guvernamentala, chiar daca, initial, se anuntase data de 15 ianuarie pentru incheierea acestui demers, ne informeaza Amos News. Ciolaniada secretarilor de stat, titreaza Ziua, care credea ca, astfel, Coalitia isi da astfel cu stangu-n dreptul la capitolul imagine. Secretarii de stat, piatra de gatul coalitiei, scrie Jurnalul National.

preluare Agora News

Procesul de repartizare a funcţiilor de secretar de stat nu a fost incă finalizat de coaliţia guvernamentală, chiar dacă, iniţial, se anunţase data de 15 ianuarie pentru incheierea acestui demers.

Procedurile sunt greoaie intrucat cele patru părţi nu au reuşit să se pună de acord asupra persoanelor care să ocupe unele posturi de la nivelul unor ministere. La aceasta se adaugă şi insistenţa filialelor PNL şi PD, care se intrec in a trimite la centru sute de dosare cu propunerile lor de candidaţi pentru aceste demnităţi.

Potrivit unor surse din Alianţă, la masa impărţirii celor 64 de funcţii de secretari de stat ar putea fi poftit şi Partidul Blocul Naţional Democrat, care ar putea obţine unu sau două posturi.

Liberalii băcăuani speră să obţină măcar un post de secretar de stat in urma negocierilor purtate intre conducerile partidelor aflate la guvernare.

Deputatul Valeriu Gheorghe, preşedintele judeţenei Bacău a Partidului Naţional Liberal spune că este vorba de Ioan Silviu Lefter propus pentru un post de secretar de stat in Ministerul Transporturilor, Valerian Vreme la Comunicaţii, Adrian Iordache la Integrare Europeană, Mihai Şlic la Administraţie Publică şi Adrian Mironescu la

Apărare.

“Va fi insă destul de greu să obţinem un post pentru că la Bacău avem deja un prefect liberal şi se pare că, in urma negocierilor, nu ar mai trebui să avem şi un secretar de stat.

Este o funcţie foarte importantă pentru judeţ, de aceea noi incercăm totuşi să obţinem postul", mai declară deputatul Valeriu Gheorghe.

Şi democraţii din Bacău vor să aibă un secretar de stat, insă ei vor hotări de abia astăzi pe cine vor propune să promoveze interesele judeţului la Bucureşti. Dacă se are in vedere că a obţinut doar funcţia de subprefect, PD are mai multe şanse decat PNL să caştige un astfel de post.

Guvernanţii au termen să decidă modalitatea de impărţire a funcţiilor pană pe 20 ianuarie.

Conducerea UDMR a făcut publice miercuri cateva nume din lista cu propunerile privind ocuparea posturilor de secretar de stat ce revin formaţiunii, potrivit inţelegerii cu Alianţa D.A.

Unul dintre oamenii care ar urma să ia in primire un astfel de fotoliu este şi fostul deputat, Ervin Szekely, pe care formaţiunea condusă de Marko Bela il trimite la Ministerul Justiţiei. De asemenea, UDMR il propune pe Anton Niculescu pentru o funcţie la Ministerul Afacerilor Externe şi pe Attila Marko - la Departamentul relaţiilor interetnice.

Uniunea a obţinut, in urma negocierilor, 10 posturi de secretar de stat, urmand a fi reprezentată in Ministerul Finanţelor, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Integrării, Ministerul Mediului şi Gospodării Apelor, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Economiei şi Comerţului.

Agora News

Ciolaniada secretarilor de stat

articol preluat din Ziua

Mamaliga coalitiei de guvernamant sta sa explodeze. Termenul de 15 ianuarie pana la care premierul Calin Popescu Tariceanu a mentionat ca va anunta secretarii de stat din ministere a fost depasit cu mult si nu se spera ca problema sa fie rezolvata pana la sfarsitul lunii. Coalitia isi da astfel cu stangu-n dreptul la capitolul imagine.

Initial, liderii PNL-PD, UDMR si PUR au stabilit numarul de posturi care le revin: 24 la PNL, 20 la PD, 10 la UDMR si 9 la PUR. Numai ca nici aceste cifre nu au ramas batute in cuie.

Potrivit intelegerii dintre Alianta PNL-PD, UDMR si PUR, posturile de secretari de stat au fost impartite in functie de culoarea politica a ministrului, ponderea partidelor in coalitia guvernamentala si in functie de intelegerile directe dintre liderii celor patru partide. Dupa numirea in functie, ministrii au primit foaia cu repartitiile posturilor pe partide.

In loc sa o accepte si sa lase formatiunile sa-si desemneze oamenii, majoritatea ministrilor au impus conditii. Unii respecta algoritmul, altii nu, iar in cea de-a treia categorie intra ministrii care, desi respecta criteriile convenite, nu vor sa ia in calcul propunerile venite de la centru.

Toti invoca profesionalismul persoanelor pe care vor sa le promoveze, dar in majoritatea cazurilor este vorba de subalternii directi. Cap de lista sunt Ministerele de Finante, Justitie, Cultura si Educatie.

Intarziere in numele prudentei

La inceput procesul de desemnare a secretarilor de stat a putut fi considerat mai greoi din cauza prudentei liderilor Aliantei PNL-PD de a nu numi, in graba, oameni compromisi.

Presedintele Traian Basescu l-a avertizat pe premierul Tariceanu la scurt timp dupa investitura ca diverse grupuri de interese, care au fost protejate de guvernarea anterioara, incearca sa aiba acces la diversi ministri ai actualului executiv si chiar sa isi numeasca secretari de stat.

Basescu a vorbit atunci despre "presiunea extraordinara a diverselor grupuri sa isi gaseasca prieteni in actualul guvern, sa-si deschida acces catre ministri importanti din actualul Guvern". Numai ca realitatea este alta: batalia pentru cele peste 60 de posturi de secretari de stat care urmeaza a fi ocupate se da atat in interiorul partidelor, cat si intre formatiunile coalitiei de guvernamant.

Surse din cadrul coalitiei au spus ca atitudinea ministrilor este oarecum firesca, dat fiind ca vor vrea sa aiba langa ei oameni de incredere, cu care au lucrat si pe care stiu ca se pot baza.

Oricum ar fi, decizia PNL ca toti candidatii propusi pentru functiile de prefecti, subprefecti sau secretari de stat sa fie verificati de Comisia de etica a partidului inainte de a fi prezentati primului-ministru nu mai reprezinta nimic.

Democratii n-au definitivat nimic

Ieri, presedintele Emil Boc a confirmat ca nominalizarile concrete privind persoanele care vor ocupa posturile cu pricina nu au fost definitivate. In paralel, premierul Calin Popescu Tariceanu mentiona ca este de acord cu independenta politica a secretarilor de stat de la Justitie.

"Ministrii au dreptul de veto cu privire la propuneri, tocmai pentru a avea o responsabilitate in plus pe umerii lor, sa nu se poata ascunde dupa aceea si sa spuna ca nu au avut echipa cu care sa lucreze", a explicat Emil Boc. El a precizat ca aceasta situatie nu a existat in cazul ministrilor desemnati de PD, intrucat acestora nu li s-au inaintat, deocamdata, propunerile de secretari de stat.

Potrivit lui Boc, PD va avea 17-18 posturi de secretar de stat. Daca lucrurile nu se vor schimba intre timp la masa negocierilor, PD va detine cate un post de secretar de stat in Ministerul Sanatatii, Ministerul Integrarii Europene, MAE, Ministerul Agriculturii, Ministerul Educatiei, Ministerul Culturii si Ministerul Finantelor.

Democratii ar putea sa mai obtina doua posturi de secretar de stat in Ministerul Muncii, Ministerul Administratiei si Internelor, Ministerul Apararii, Ministerul Economiei si Ministerul Transporturilor.

Intre persoanele pe care democratii le-ar putea nominaliza pentru aceste functii - alaturi de Ioan Onisei deja numit in postul de secretar de stat in Ministerul Culturii - se numara, potrivit unor surse din partid, fostul senator Aurel Pana (Ministerul Agriculturii), fostul deputat Vasile Bran (Ministerul Muncii), secretarul executiv al PD Dan Vasiliu (Ministerul Apararii), Adrian Nitu (MAE),

Traian Popa (Ministerul Economiei).

Intrebat daca este de acord cu ideea avansata de premierul Tariceanu, Boc nu a respins aceasta apreciere: "In cazul in care persoana respectiva este competenta, apartenenta la un partid politic nu va reprezenta un impediment.

De exemplu, in cazul Ministerului de Externe si al Ministerului Justitiei, componenta apolitica, aplicata chiar in cazul titularilor portofoliilor, ar putea fi o coordonata a acestui proces", a explicat liderul PD.

Ionut Popescu, parul din ochiul PNL

Conform intelegerii dintre liderii partidelor de la putere, un post de secretar de stat de la Cultura ar trebui sa revina PUR. Mona Musca doreste insa sa desemneze ca secretar de stat pentru Culte pe Marius Lazurca, seful Centrului Cultural Arad.

Pe probleme ce tin de patrimoniul cultural national ar putea fi desemnat Virgil Nitulescu, care este in prezent consilier la Comisia de cultura, arte si mass-media a Camerei Deputatilor. Atat Nitulescu, cat si Lazurca nu sunt membri de partid.

O alta problema este la Ministerul Finantelor, unde Ionut Popescu si-a anuntat colegii din Alianta ca doreste secretari de stat apolitici, alesi pe criterii profesionale. Colegii de partid s-au suparat pentru ca, spun ei, in viziunea lui Popescu criteriile profesionale se aplica fostilor sai colegi de pe la firmele pe la care a lucrat.

Mai mult, Ionut Popescu nu asculta indicatiile de la PNL, cel mai suparat pe atitudinea sa fiind liberalul Dan Radu Rusanu. El a remarcat, dupa cum ne-au precizat surse din cadrul conducerii liberale, faptul ca Popescu nu respecta linia masurilor convenite in programul de guvernare.

De altfel, nu cu mult timp in urma, un cotidian central remarca deja faptul ca Ionut Popescu l-a contrazis pe premierul Tariceanu in trei chestiuni importante. Ceea ce, evident, nu da bine mai ales la imagine. Desi Tariceanu s-a dus la Cotroceni cu alt nume in dreptul ministrului de Finante, varianta Ionut Popescu a fost impusa de Traian Basescu.

Ionut Popescu a intrat in PNL de aproximativ doi ani, pe postul de consilier al fostului presedinte Theodor Stolojan, care in prezent este consilier prezidential pe probleme economice. Cazul Popescu va fi analizat pe toate fetele astazi, la sedinta Biroului Executiv al PNL, sedinta care ar fi trebuit sa aiba loc la inceputul saptamanii.

La bursa zvonurilor se spune ca la Finante Paul Ichim ar putea sa ramana pe post, deoarece nu este membru al PSD. Alte nume vehiculate pentru posturile de secretar de stat la Ministerul Finantelor sunt Claudiu Doltu si Catalin Doica.

Potrivit algoritmului, la Ministerul Finantelor, ca si la cel al Economiei, PNL ar dori sa aiba cate trei secretari de stat. La ambele sunt, in prezent, cate sase secretari de stat. PUR ar mai avea de propus cate un secretar de stat in cele doua ministere, iar PD cate doi.

Probleme la Educatie

Situatii confuze sunt si la Transporturi, Educatie si Interne. Negocierile politice contravin dorintelor ministrilor in privinta secretarilor de stat cu care ar vrea sa colaboreze de acum inainte. Ministrul Educatiei si Cercetarii (MEC), Mircea Miclea, a afirmat recent ca viitorii secretari de stat MEC vor fi personalitati cu valoare stiintifica recunoscuta.

Numai ca intelegerea politica nu se potriveste cu viziunea sa. Miclea il prefera pe democratul Adrian Miroiu in detrimentul unui membru al UDMR. Miroiu a mai fost secretar de stat in perioada 1997-2000.

UDMR nu are dubii

Tot ieri, liderul UDMR Marko Bela a declarat ca Uniunea va fi reprezentata in functii de secretari de stat la ministerele Justitiei, Finantelor, Afacerilor Externe, Educatiei, Integrarii Europene, Mediului, Sanatatii si la Ministerul Economiei si Comertului.

"In zilele urmatoare membrii coalitiei vor finaliza discutiile privind numirea secretarilor de stat, iar UDMR va mai face doua propuneri: Anton Niculescu, la Ministerului Afacerilor Externe si fostul deputat Szekely Ervin pentru Ministerul Justitiei.

Am facut demersurile necesare pentru numirea lui Niculescu la Ministerul Afacerilor Externe, iar pentru Szekely exista numai propunerea", a precizat Marko Bela. Presedintele UDMR a precizat ca Attila Marko a fost numit in urma cu doua zile in functia de secretar de stat pentru relatii interetnice. Pana acum, Attila Marko a fost subsecretar de stat in cadrul aceluiasi departament.

In ceea ce priveste opinia premierului potrivit caruia secretarii de stat de la Justitie pot fi apolitici, Marko Bela a subliniat ca "ministrii si secretarii de stat nu pot fi neutri politic, pentru ca insusi programul de guvernare este politic si ca independenta justitiei se asigura prin independenta politica la nivelul judecatorilor si a tribunalelor. Vom discuta propunerea lui Tariceanu.

Nu cred ca Ministerul Justitiei sau alt minister trebuie sa fie independent de programul de guvernare, care este un program politic", a explicat Marko Bela care a subliniat ca este adevarat ca Justitia trebuie sa fie independenta. "Oricat de independent ar vrea sa fie Ministerul Justitiei, el va depinde de programul politic al Guvernului.

Ministerul Justitiei nu trebuie sa fie nici neutru, nici ferit de vointa politica. El trebuie sa exprime independenta reala a justitiei si pentru asta trebuie sa se lucreze printr-un program politic", a spus presedintele UDMR.

PUR asteapta

In tabara Umanistilor lucrurile sunt clare. Nu se stie nimic. Liderii partidului nu s-au intalnit ca sa discute pe cine repartizeaza pe cele 9 locuri care revin PUR. Ei spun ca algoritmul trebuie respectat, chiar daca este vorba de posturi care se vor da pentru persoane care nu sunt membre de partid.

"Desemnarea acestora sa se faca de partidul care a primit postul cu pricina, el sa faca nominalizarea, chiar daca este vorba de un independent", ne-au precizat surse din conducerea PUR. Partidului lui Voiculescu ii revin locuri la Agricultura, Sanatate, Mediu, Comunicatii, Justitie.

Semnale din teritoriu

Din filialele teritoriale au venit in ultimele zile tot mai multe semnale in privinta desemnarii posturilor de secretari de stat. Astfel, presedintele PD Galati, Mircea Nicu Toader, a prezentat intr-o conferinta de presa, propunerile democratilor galateni pentru functiile de secretari de stat.

La Ministerul Transporturilor a fost propus vicepresedintele CJ Galati, Mircea Nicu Toader, la Ministerul Comunicatiilor, consilierul judetean Iulian Arama, la Ministerul Sanatatii, consilierul judetean Paul Ichim, la Ministerul Agriculturii, prof. univ. Puiu Alexe, iar la Ministerul Mediului, Dan Mititelu. In paralel, PNL Galati i-a propus ca secretari de stat pe prof. univ.

Sergiu Tofan la Ministerul Culturii si Cultelor si pe consilierul judetean Marcela Sighinas la Ministerul Muncii.

Organizatia Judeteana Alba a PD solicita si ea patru posturi de secretar de stat, in Ministerul Educatiei, in cel al Administratiei si Internelor, al Lucrarilor Publice si Transporturilor si in Ministerul Justitiei.

Presedintele PD Alba, Mircea Hava a declarat ieri, conform Mediafax, ca Biroul Permanent Judetean al partidului a stabilit patru persoane din Alba care au fost propuse pentru a ocupa functii de secretar de stat: Oana Badea, presedintele Organizatiei de Femei a PD Alba, pentru Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, Silviu Bianu pentru Ministerul Administratiei si Internelor, Stelian

Nicola pentru Ministerul Lucrarilor Publice si Transporturilor si Marcel Simion, fostul decan al Baroului de Avocati Alba, pentru Ministerul Justitiei.

Si liberalii din Alba au facut propuneri pentru numirea unor secretari de stat in diferite ministere, fara insa a nominaliza domeniile sau persoanele desemnate.

"In baza de date a PNL exista mai multi liberali din Alba care pot ocupa diferite functii in administratie sau in ministere, dar, pana nu se finalizeaza negocierile, nu vrem sa facem public numele acestora", a declarat vicepresedintele PNL Alba, Dan Coriolan Simedru.

Liberalul sustine ca au fost trimise la Bucuresti CV-urile mai multor persoane reprezentative din Alba care au ar putea ocupa posturi importante la nivelul administratiei centrale.

Inflatie de propuneri

Organizatia PNL Hunedoara a facut sase propuneri pentru functiile de secretari de stat, in sase ministere.

Liderul PNL Hunedoara, Mircia Muntean a spus ca au fost propuse sase persoane pentru Ministerul Economiei si Comertului (Victor Bucalet), Ministerul Integrarii Europene (Adrian Uifalean), Ministerul Sanatatii (Mircea Artean), Agentia Nationala de Cadastru (Constantin Ene), Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale (Octavian Bagescu), respectiv, Ministerul FinantelorPublice (Lucian Heius).

"Liberalii hunedoreni considera ca organizatia noastra este una dintre cele mai puternice din tara si nu se poate sa nu se tina cont de propunerile din judetul Hunedoara", a afirmat Mircia Muntean, care a completat ca, daca aceste propuneri nu vor fi acceptate in totalitate, cei care nu obtin o functie de secretar de stat vor fi repartizati la conducerea unor directii descentralizate din judet.

Liderul PD din Hunedoara, Gheorghe Pogea, a declarat ca prefera ca membrii organizatiei judetene a PD sa ocupe functii in administratia publica locala, iar daca acestea sunt complet ocupate, vor fi facute propuneri si pentru secretari de stat. "Deocamdata, Alianta a obtinut in judetul Hunedoara mai mult decat ne asteptam.

Conducem Prefectura, Consiliul Judetean, avem doi ministri in Guvern, avem sase parlamentari. Este mai mult decat speram", a afirmat Gheorghe Pogea.

Facilitati pentru judet

La Sfantu Gheorghe organizatia judeteana a PD Covasna solicita doua posturi de secretar de stat, fara a nominaliza ministerele, "pentru a schimba imaginea sifonata a organizatiei judetene", dupa cum a mentionat deputatul Petre Strachinaru, vicepresedintele organizatiei.

El a adaugat ca la intalnirea dintre reprezentantii locali ai PNL, PD, UDMR si PUR a propus conducerii judetene a Uniunii sa procedeze la fel si sa solicite conducerii centrale acordarea a doua posturi de secretari de stat judetului Covasna. "Am solicitat UDMR sa-si impuna oamenii din Covasna la secretariatele de stat", a spus Strachinaru.

Membrii PD nu au nominalizat inca ministerele in care ar vrea sa aiba oameni propusi de organizatie. Vicepresedintele PD Covasna a apreciat ca, in cazul in care solicitarea va fi acceptata, usile unor ministere se vor deschide si reprezentantii organizatiilor judetene vor putea face mai usor lobby pentru atragerea unor fonduri in judetul Covasna.

La randul sau, Ioan Balan, presedintele PNL Covasna, a declarat ca liberalii au solicitat doar o singura functie de secretar de stat, motivele fiind aceleasi cu cele invocate de Petre Strachinaru.

Ultimele numiri

Guvernul a anuntat ieri, printr-un comunicat de presa laconic, ca "prin decizii ale premierului Calin Popescu Tariceanu au avut loc urmatoarele schimbari in functii publice: la Departamentul pentru Relatii Interetnice din cadrul Cancelariei Primului Ministru a fost eliberat din functia de secretar de stat Cristian Jura; a fost numit in functia de secretar de stat Markó Attila Gábor; a fost

numit subsecretar de stat Zeno-Karl Pinter". Se pare ca deciziile in ograda proprie se iau mult mai usor decat in cazul ministerelor.

Bogdana PAUN, Ziua