Incepind din 18 ianuarie, TVR 1 a inceput difuzarea serialului de televiziune autohton “Amantul Marii Doamne”. Noua productie se bazeaza pe romanul omonim al lui Fanus Neagu, scenariul si regia fiind semnate de Constantin Dicu.

Actiunea peliculei este plasata in perioada de dinainte de 1989, personajele principale fiind Elena Ceausescu (Agatha Nicolau) si un tinar locotenent de Securitate, Bob Orlando (Cristian Motiu), amantul en-titre. Acesta isi ofera serviciile sexuale in schimbul unor avantaje pragmatice.

Evolutia lui este rapida, dar cunoaste si sincope care, intr-un final, se dovedesc atit de serioase incit ii pun in pericol chiar existenta. Astfel incit momentul eliberarii revolutionare reprezinta o neasteptata poarta de scapare si un nou inceput.

Serialul reuneste in distributie, pe linga interpretii celor doua personaje de baza, o multime de nume sonore din lumea filmului si teatrului romanesc: Valentin Uritescu, Alexandru Repan, Margareta Pogonat, Lucia Muresan, George Motoi, George Mihaita, Alexandru Bindea, Valentin Teodosiu, Violeta Andrei.

Pe parcursul filmarilor, desfasurate in trei reprize (decembrie 2002, septembrie 2003 si noiembrie 2003) si in peste 70 de locatii, o parte din actori au avut de infruntat o serie de situatii neprevazute. Daniela Nane a avut de filmat o serie de duble in iarba, in conditiile in care stia ca are o alergie teribila la acest “factor de mediu”.

N-a cricnit, dar s-a si ales cu o eruptie cutanata de toata frumusetea. In Muzeul Avramescu, Valentin Teodosiu a rezistat eroic, peste cinci ore, stind in genunchi. O alta secventa a presupus ca Agatha Nicolau, Cristian Motiu si echipa de tehnicieni formata din 12 oameni sa filmeze intr-o camaruta de numai sase metri patrati.

Si tot Agatha Nicolau, care in general poarta ochelari, a trebuit sa coboare, in ritmul muzicii, o scara foarte ingusta. Evident, fara ca ochelarii sa fie acceptati in cadru.

“Tot ce se intimpla este o baie de laturi”

Iata ce spune regizorul Constantin Dicu despre cea mai noua productie a sa: “Povestea romanului si, implicit, a serialului este una perfect valabila in orice colt al lumii in care o societate se sprijina pe totalitarism, pe obscurantism, pe anularea individului, pe distrugerea personalitatii umane, pe lipsa de perspectiva. Numele personajelor nu sint neaparat relevante.

Marea Doamna! Peste tot in lume au fost prime doamne, femei care au condus dezastruos, care s-au implicat dezastruos in destinul unor popoare. Sotul nici nu apare in serial. Este numit, aluziv, Bazileul. Nu exista nici un personaj pozitiv. Tot ce se intimpla este o baie de laturi. In care a fost tirit un popor.

In “Amantul Marii Doamne” am identificat diagrama existentei acestui popor umilit, destinul sau istoric dureros, care revine dramatic si ciclic in actualitate si, ca sa spun asa, repetabila povara a acestui destin nedrept”.

Cristian Motiu: “Ce inseamna sa fii Amantul Marii Doamne?”

“Ce inseamna sa fii Amantul Marii Doamne? E vorba despre putere si despre efortul valabil in goana asta perpetua dupa putere, despre compromisurile pe care le faci pentru a-ti urmari telul si a ajunge acolo unde vrei. Personajul meu, Bob Orlando, porneste de la gradul de locotenent, este promovat capitan si, finalmente, ajunge colonel.

Marea Doamna isi face datoria ca amanta, numai ca greselile lui si conjuncturile care apar pe parcursul actiunii il fac, la un moment dat, sa ajunga in pragul dezastrului. Revolutia care vine este, pentru el, o scapare nesperata, iar pe de alta parte, momentul istoric confirma evolutiile unor destine.

Serialul are momente destul de putin intilnite anterior in productiile de televiziune, dar de care nu ne puteam lipsi, si asta pentru ca ele te fac sa simti povestea”.

Agatha Nicolau: “Am o afectiune de cititoare pentru Fanus Neagu”

“Deosebit de greu, pentru mine, a fost sa invat sa-mi iubesc personajul. Timp de o luna si jumatate, seara de seara, repetind, am incercat sa mi-l asum. A fost foarte greu pentru ca nu este deloc usor sa iubesti neiubitul. Intreaga munca de apropiere de acest personaj dificil mi-a fost usurata, oarecum, de afectiunea de cititoare pe care o am pentru literatura lui Fanus Neagu.

Nu mi-a fost deosebit de greu sa ma apropii de acest text, mai ales dupa ce am realizat ca orice lucru poate fi asumat: chiar si cinismul, duritatea, vampirismul psihologic, uritenia sufleteasca si chiar, finalmente, vagi urme de umanitate, acolo unde Fanus Neagu le-a gasit rostul.

Vrem, nu vrem, acest caracter odios, intr-un fel, transfigurat de literatura lui Fanus Neagu intr-un ceva pe care el l-a dorit, este un personaj care ramine.