Lipsa de bani pentru medicamente ca anul asta, ca acum un an si ca in toti anii trecuti nu s-a mai pomenit. Dar se va pomeni, anul viitor, daca sistemul de sanatate nu se schimba din temelii. Fiindca proiectul este gresit, oricat de bun ar fi dirigintele de santier, constructia bugetara se va prabusi la orice adiere. Iar in 2005 vin adevarate taifunuri: cota unica si recorelarea pensiilor.

Ambele masuri sunt necesare si pot rezolva multe probleme, dar in Sanatate isi vor face simtite efectele abia pe termen lung. Pe termen scurt, sistemului de sanatate ii ramane sa se descurce cu ceea ce are. Sigur, nici pana acum, bugetul de stat nu s-a inghesuit sa dea, ci mai adesea a incercat sa ia din banii Asigurarilor.

Dar, orisicat, ramanea speranta unei rectificari salvatoare, venita in ultimul moment. Ramas pe picioarele lui, sistemul sanitar constata ca, in 2004, s-au cheltuit 7.000 de miliarde de lei din bugetul pe 2005. Specialistii estimeaza un necesar anual de 15.000 de miliarde de lei pentru medicamente, fara a mai lua in calcul efectul compensarii de 90 de procente. Problema pare simpla.

Se da: un buget alcatuit de guvernarea precedenta, care a prevazut 12.000 miliarde de lei pentru compensare, din care s-au consumat, deja, 7.000. Se cere: sa se asigure, cu 5.000 de miliarde, un consum de trei ori mai mare, fara a mai analiza si compensarea speciala pentru pensionari, ca ne iese un rezultat cu zecimale.

Sondajele de opinie pun insa pe primul plan preocuparea publicului pentru medicamente compensate. Nici pana acum, problema nu s-a rezolvat corect: in 2003, doar jumatate din medicamentele care ar fi putut beneficia de compensare au si fost compensate. Restul a platit pacientul, cu banii jos.

Cozile din fata farmaciilor si epuizarea banilor de compensare in primele 5-6 zile din luna ii obligau pe oameni sa renunte la retetele subventionate. In 2004, a fost an electoral, asa ca limitele s-au topit ca prin farmec, dar vraja a facut sa dispara doua bugete, in loc de unul. Cea mai facila solutie ar fi, deci, rostogolirea datoriilor.

Asa s-a procedat pana acum, si daca bolovanul nu atarna prea greu, poate se mai rasuceste inca o data. Amanarea reformei face sa creasca, logic, costurile acesteia. Cat si cum nu se poate sti, fiindca nu exista un sistem informatic care sa controleze sistemul sanitar. Asigurarile au incercat sa construiasca unul, inca de la infiintare.

Nu se stie de ce nu s-a informatizat, si in Romania, Casa de Asigurari, asa cum s-a intamplat in toate tarile est-europene, dar se poate banui: cu o monitorizare in timp real, adio licitatii aranjate, adio reesalonari sau decontari preferentiale. Pornit pe drumul reformei, fara computer de bord, echipajului prof.

Cinteza nu-i ramane decat sa urmeze hartile alcatuite de altii, ceva mai experimentati. Banca Mondiala, de pilda, recomanda elaborarea de urgenta a unor ghiduri de practica medicala.

Ce are asta cu compensarea? La noi, nimic, intr-adevar, dar, in sistemele functionale, compensarea medicamentelor e doar o etapa a terapiei, integrata intr-un lant de acte medicale care au ca scop vindecarea bolnavului.

Pare teorie, dar e realitate dura: ghidurile precizeaza cand trebuie internat un caz si cand se poate trata acasa, cand se prescriu produse scumpe, cand sunt de ajuns medicamentele ieftine. Abia dupa ce avem astfel de standarde, putem estima necesarul de medicamente, de fese, de fonduri. Stim de cat peste avem nevoie, verificam ce bani avem in buzunar.

Intr-un fel, aceasta obligatie in relatia cu Banca e asumata in programul de guvernare, ce prevede stabilirea unui pachet minim de servicii si medicamente, pe care le primeste gratuit asiguratul. Cei care vor mai mult se asigura suplimentar, in privat. Revenirea la acest principiu fundamental al asigurarilor sociale de sanatate ar putea fi una din solutiile pentru criza compensatelor.

Dar el trebuie aplicat in tot sistemul. In Anglia, reforma sanatatii a fost inceputa de conservatori, in 1980, cu un program influentat de gandirea economica liberala. Astazi, britanicii au cele mai bune rezultate, raportat la fondurile alocate sanatatii, din Europa occidentala.

Managementul privat al institutiilor publice, competitia intre furnizorii de servicii si asocierea au adus eficienta asteptata. La noi, management privat nu exista, iar competitia e un basm, in conditiile in care Consiliul de Administratie al unui spital e alcatuit din medicii de la spitalul "concurent" si invers, conform Legii Spitalelor.

Alt mecanism "uitat" este integrarea medicilor de familie, policlinicilor si spitalelor in asociatii platite dupa numarul de cazuri rezolvate. Banii de compensare vin de la economiile facute de spital: decat sa internezi bolnavul, platindu-i cazarea, mai bine ii dai o reteta gratuita, acasa.

Mediciilor de familie din Romania li s-a cerut sa rezolve la cabinet cat mai multe cazuri, dar spitalele nu i-au recompensat prin nimic pe cei care-i "scapa" de bolnavi. Pana acum, functioneaza o singura retea, alcatuita din doua spitale, Universitar si Elias, integrate dupa metoda "Cuza": au acelasi director.

Sunt deci putine sanse ca o intarziere de decenii sa fie recuperata in cele 11 luni din 2005 si sa produca efecte spectaculoase. Odata si odata trebuie inceput, cu orice risc. Iar riscurile nici nu sunt prea mari: publicul a observat ca alternativa la reforma inseamna trei ani de cozi si doar cateva luni compensate 90 la suta.