Si, atentie, nu ne aflam in fata unei dictaturi oarecare, de tip latino-american, sa zicem. Intr-un editorial, d-l Nastase ne-a atras atentia ca ne conduc „porcii“.
Exista, la aceasta ora, un pesimist mai radical si mai vigilent decat mine. E vorba de Adrian Nastase care, oricat nu v-ar veni sa credeti, a prins in Opozitie gustul democratiei.
Mai mult: e foarte nelinistit de soarta democratiei romanesti! Redevenit vocal, dupa o cura de tacere in munti, fostul prim-ministru se foloseste acum de orice ragaz pe care i-l permite razboiul intern din PSD pentru a ne deschide ochii asupra unei mari primejdii ce ameninta Romania. Suntem in pragul unei dictaturi, ne avertizeaza el. Daca nu cumva l-am si trecut.
Si, atentie, nu ne aflam in fata unei dictaturi oarecare, de tip latino-american, sa zicem. Intr-un editorial publicat saptamana trecuta in „Jurnalul national“, d-l Nastase s-a explicat indirect printr-o parabola. „Romania – ne-a atras el atentia – se transforma, zi de zi, in «Ferma animalelor» anticipata de Orwell’’ .
Ideea ar fi, deci (o spun pentru cei care nu cunosc cartea), ca ne conduc „porcii“. „Si noi dormim, domnule!“, iti vine sa exclami, precum conul Leonida. Dar ce sanse avem sa ne trezim? Sau „ferma“ de pe malurile Dambovitei e, deja, condamnata sa se invete cu „porcii“?
Aici, lucrurile se complica. Pentru mine, cel putin. Mai intai, nu stiu daca e o noutate in istoria noastra pre si post-decembrista povestea cu „porcii“. Ma tem ca „porcul“ care a luat numele lui Napoleon e o cunostinta mai veche.
Apoi, desi inteleg ca d-l Nastase simte nevoia sa-si verse naduful dupa drama prin care a trecut in seara celui de-al doilea tur al prezidentialelor, nu pot sa-l iau in serios.
Si nu din vreo adversitate! Nu tin sa fiu avocatul „revolutiei oranj“, cum numeste d-l Nastase schimbarea administratiei care a avut loc recent in Romania, cum n-am vrut sa fiu nici printre apropiatii „baltii roz“ din perioada cand PSD se afla la putere. Dar nu pot sa-mi reprim impulsul de a marturisi o impresie.
Invinuirea ca ne-am pricopsit cu o „dictatura“ din cauza greselii de a nu-l fi trimis pe Adrian Nastase sa se contemple in oglinzile de la Cotroceni mi se pare usor ridicola. Si nu fiindca noua administratie ar fi un model de comportament democratic. Altele sunt motivele care ma fac sa consider „teza“ d-lui Nastase nu „calomnioasa“, ci „o prostie“. Ceva care nu se sustine logic.
O „dictatura“ stim (chiar prea bine!) cum arata. Presupune o ordine rigida, cenusie, in care nimeni nu cracneste. Presupune o istorie inghetata si monotona, in care se aude o singura voce. Ei bine, ce legatura e intre uniformitatea unei dictaturi si realitatea pestrita in care traim azi? Nici pe vremea cand d-l Nastase se straduia sa fie „unic“, viata nu era schematica. Azi, cu atat mai putin.
Daca democratia era, pana acum o luna si jumatate, roasa de lehamite, azi e aproape cacofonica. In „oastea de stransura“ de la Palatul Victoria e o lipsa de armonie tot mai vizibila, iar d-l Tariceanu lasa din ce in ce mai mult impresia ca tine locul unui prim-ministru, deocamdata, absent. Apoi, intr-o „dictatura“ nu se improvizeaza. Totul e previzibil si plictisitor.
Or, la noi, azi, d-l Basescu improvizeaza aproape zilnic. Si i se poate reprosa orice, dar nu faptul ca e previzibil si plictisitor. In fine, intr-o dictatura iti faci cruce din cauza fricii. La noi, azi, iti faci cruce din alte pricini.
Cum mi s-a intamplat mie, de curand, urmarindu-l pe d-l Videanu, intr-o seara, la televizor. Pana atunci, nu-l privisem deloc critic. Dimpotriva. Imi placea ca umbla mereu elegant, imbracat la patru ace. De altfel, am o opinie usor diferita de cea din dictionare despre filfizoni.
Dar d-l Videanu explica atat de aiuritor intentia guvernului de a eclipsa putin chestiunea marilor averi, adunate din coruptie, obligandu-i pe toti romanii sa-si declare averile, incat mi-am facut cruce. Inca vreo doua initiative ca asta, mi-am zis, si cred ca PSD nu se va mai teme de alegeri anticipate. Ci le va dori!
Daca acuzatia referitoare la „dictatura“ mi se pare ridicola, exista ceva in legatura cu care as vrea sa trag eu un semnal de alarma. Ma tem ca beneficiarii „revolutiei oranj“ mizeaza prea mult pe sansa de a fi rentieri ai antipatiilor pe care le-a provocat PSD. „Renta“ aceasta nu e „viagera“. E pe termen scurt.
Orice psiholog i-ar putea lamuri ca timpul curge mai repede cand oamenii asteapta o schimbare promisa. Daca nu vor vedea, macar, niste „semne“, vor fi crunt dezamagiti. Caz in care, „renta“ ar putea sa dispara inainte ca d-l Tariceanu sa-si mobileze pe gustul sau cabinetul de la Palatul Victoria. Si inainte ca d-na Mona Musca sa vada mutat Ministerul Culturii.
