Conversia in actiuni a unor datorii la stat a ajuns operatiunea financiara vedeta, implicata in privatizari controversate (precum la RAFO sau Petromidia), instrumentate sau nu de PNA, dar si in manevre financiare din societati inca de stat.
Un caz mai bizar si mai putin "clasic" este cel al binecunoscutei societati OLTCHIM Ramnicu Valcea. O conversie in actiuni a unor datorii catre buget ale combinatului valcean este in prezent in litigiu si se afla in justitie.
Actiunea este deschisa de actionarii minoritari privati care cer revocarea acestei conversii, intrucat, facuta fiind fara respectarea reglementarilor in vigoare, ii deposedeaza pur si simplu de participatiile lor dobandite fie prin programul de privatizare in masa, fie castigate ulterior prin achizitii transparente in bursa.
Care este de fapt problema? La OLTCHIM, statul a fost si a ramas actionar majoritar. La un moment dat, combinatul n-a mai avut rezultatele economico-financiare cu care obisnuise si nu si-a mai putut onora toate obligatiile financiare. Creditele bancare obtinute au avut insa garantii de stat.
Si, acum atentie, actionarul majoritar – adica statul – a impus, in organele de conducere ale societatii, hotararea de a nu se face un capat de tara din achitarea obligatiilor catre banci, lasandu-i pe creditorii bancari sa execute statul insusi ca garant.
Astfel, datoriile combinatului au ajuns la stat si, nu dupa mult timp, actionarii minoritari s-au trezit ca actionarul majoritar – adica statul – aranjeaza o conversie in actiuni a datoriilor respective la stat. Bineinteles, la un pret (adica la un curs al actiunilor) care sa permita statului sa redevina coplesitor majoritar in societate.
Dintr-o trasatura de condei, actionarii minoritari isi vad astfel participatiile reduse de vreo 10 ori, de la 47% la numai 5%. Nationalizare in toata regula! Dar nu prin acte recunoscute ca atare, ci printr-o malversatiune financiara! Deocamdata, conversia este suspendata, pana cand instanta va decide.
Economic insa, actionarii minoritari sustin ca, prin rezultatele obtinute, combinatul are posibilitati sa-si achite debitele la stat, urmand ca nefericita conversie sa devina lipsita de obiect.
Cu atat mai mult cu cat cresterea cursului actiunilor OLTCHIM in bursa ar oferi sansa unei majorari de capital, lansata tot in bursa, prin care s-ar obtine de asemenea fonduri pentru stingerea datoriilor la stat.
Dincolo insa de ingineria financiara in sine ramane problema: cine si de ce a montat-o?! Ca doar nu de grija cresterii proprietatii de stat?! Sumarizand, lucrurile se prezinta in felul urmator: pe vremea fostei guvernari, statul-patron a decis sa arunce in seama bugetului de stat plata obligatiilor financiare ale unei societati proprietate de stat, lucru acceptat de statul-autoritate publica,
pentru ca apoi statul-patron sa-si extinda proprietatea pe seama unor actionari privati. Deci statul a centrat, statul a dat cu capul, statul a iesit invingator!
Evident insa, nu statul poate fi incriminat, ci niste institutii de stat si, inca si mai clar, niste persoane imputernicite sa reprezinte statul. Statul-patron nu exista in general, ci in cazul in speta este reprezentat de Ministerul Economiei. Bugetul este administrat nu de stat in general (si nici de Ministerul Economiei), ci de Ministerul de Finante.
Decizia de conversie n-a luat-o statul in general, ci Guvernul ca reprezentant al statului-autoritate publica si, atentie mare!, activele supuse malversatiunii financiare nu apartin statului, ci constituie bun public.
Nu este greu de depistat si de ce s-a montat ingineria financiara: activul, respectiv societatea OLTCHIM, era probabil vizat de vreun client politic care dorea sa-l cumpere cat mai pe gratis si oricum sa-l ia fara incomozi atarnati de el, cum sunt actionarii minoritari.
Este un exemplu notoriu de amestecare deliberata a borcanelor, respectiv de interferenta neavenita a componentelor si functiilor statului, pentru devalizarea sau deturnarea banului public in interese de grup sau personale. Cei nou-investiti in a reprezenta statul se cuvine sa clarifice problema.
