„Deci, la vremea respectivă, eu nu ştiam, dar nici alţi colegi de-ai mei nu au ştiut de existenţa acestei disidenţe. Noi am a¾at abia după revoluţie“. In realitate, procurorul Ilie Picioruş, actual secretar general adjunct al Consiliului Superior al Magistraturii, ştia că Gheorghe Ursu trecuse prin ghearele Securităţii.

Dovada: prin Ordonanţa de declinare a competenţei, datată 31 iulie 1985, Procuratura Militară, instituţia care supraveghea activităţile Securităţii, aducea la cunoştinţa Procuraturii Generale că s-a găsit valută in casa disidentului şi că, din acea zi, era treaba procurorilor civili să continue ancheta.

Fără acest document, Picioruş nu putea intocmi rechizitoriul prin care l-a trimis in judecată.

Cotidianul dovedeşte cu acte că procurorul Ilie Picioruş, cel care l-a trimis in judecată pe Gheorghe Ursu, omorit deja in bătaie in beciurile Poliţiei, a ştiut că acesta fusese anchetat iniţial de Securitate.

Intrebat recent de ministrul Justiţiei, Monica Macovei, in şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), dacă nu crede că numirea sa in funcţia de secretar general adjunct afectează credibilitatea acestei instituţii din cauza dosarului „Ursu“, procurorul Ilie Picioruş a răspuns că nu are de ce.

Conform declaraţiilor sale, deşi a fost procurorul care intocmit rechizitoriul „Ursu“ in 1985, nu a ştiut decit după revoluţie că acesta a fost disident.

Se inţelege din declaraţie că nu ştia nici de faptul că fusese verificat inainte de Securitate şi nici că valuta, pentru al cărei trafic il ancheta, fusese confiscată tot de Securitate. Picioruş l-a calificat pe Gheorghe Ursu drept un oarecare traficant de valută.

„Nu am vorbit niciodată cu el“, a spus procurorul, care a mai precizat că, inainte de 1989, procedura nu impunea ca procurorul să audieze inculpaţii şi că dosarul lui Ursu a fost făcut de Poliţie, Procuratura fiind doar supraveghetorul anchetei.

Ministrul Macovei, fost procuror in perioada comunismului, a replicat intrebind dacă nu cumva rolul procurorului era tocmai acela de a stabili dacă dosarul Poliţiei „nu era făcătură“.

Dovada

„Ordonanţă de declinare a competenţei“ - aşa se numeşte documentul datat 31 iulie 1985, prin care Procuratura Militară anunţa Procuratura Generală că cercetările pot fi preluate de procurorii civili.

Conform unor surse neoficiale - foşti procurori pe timpul lui Ceauşescu, care cunosc foarte bine mersurile lucrurilor in cazul „Ursu“, dar care preferă să-şi păstreze anonimatul -, Picioruş nu putea incepe verificările in acest caz fără să vadă Ordonanţa de declinare a competenţei trimisă pe filiera Securitate-Procuratura

Militară-Procuratura Civilă.

Ce spune concret acest document: „Ştefănescu Mihai, procuror militar din Direcţia Procuraturilor Militare, examinind actele dosarului privitor pe Ursu Gheorghe Emil, constat următoarele: din verificările efectuate de către organele de securitate din Ministerul de Interne a rezultat că Ursu, in perioada 1981-1985, a deţinut şi traficat mijloace de

plată străine.

(…) Avind in vedere că din verificări nu a rezultat că Gheorghe Ursu ar fi săvirşit vreo infracţiune de judecată a instanţelor militare (…) dispun declinarea dosarului (…) in favoarea Direcţiei Procuraturii Generale, in legătură cu săvirşirea de către cel in cauză a mai multor infracţiuni de deţinere şi

operaţiuni ilegale“.

Aceeaşi adresă specifică faptul că „valuta ridicată va fi pusă la dispoziţia organului de urmărire penală prin grija Direcţiei Cercetări Penale din Departamentul Securităţii Statului“.

Delegare de competenţă

Conform aceloraşi surse, Procuratura Militară nu s-a ocupat niciodată, in timpul comunismului, de infracţiuni de drept comun - deţinere şi operaţiuni ilegale cu valută, ci era „organul“ ce supraveghea activităţile Securităţii, cum, de altfel, se poate deduce şi din document.

Astfel, dacă Procuratura Militară nu se ocupa de infracţiuni de drept comun, ci de altele de genul „propagandă“, iar valuta confiscată fusese găsită şi trimisă Parchetului Civil de Securitate, cum se face că procurorul Picioruş a intocmit un rechizitoriu pe baza unor probe care nu au fost găsite de miliţieni sau de procurori civili?

„Este imposibil, avind in vedere toate acestea, ca Picioruş să nu fi ştiut“, mai afirmă sursele, care au explicat că Picioruş, conform atribuţiilor sale, era obligat să stea de vorbă cu inculpatul, să ştie toate elementele din dosar, pentru a intocmi rechizitoriul.