Superstitia este un virus vechi de veacuri, care ne infesteaza sangele de dinainte de a ne naste. Nu stim ca suntem bolnavi, dar avem cu totii simptome... Ne manifestam diferit: unii isi scuipa in san in vazul lumii, altii isi fac cruce cu limba in cerul gurii, pe ascuns. Si intotdeauna descoperim manifestari noi ale aceleiasi boli populare.

Dispar in uitare superstitii demodate, apar altele noi, adaptate vremurilor in care traim, dar suma lor ramane constanta.

Masura necredintei

Nu stim ca suntem bolnavi, dar avem cu totii simptome... Ne manifestam diferit: unii isi scuipa in san in vazul lumii, altii isi fac cruce cu limba in cerul gurii, pe ascuns. Si intotdeauna descoperim manifestari noi ale aceleiasi boli populare. Dispar in uitare superstitii demodate, apar altele noi, adaptate vremurilor in care traim, dar suma lor ramane constanta.

Caci astazi, de pilda, desi nu mai nasc in paie si isi programeaza cezarienele, romancele tot incearca, de pamplezir, o sare in cap pentru aflarea sexului bebelusului. Iar omul de afaceri, desi nu are nici o remuscare sa intre in noul an plin de datorii, n-o sa dea niciodata bani de pomana lunea. Ca nu cumva, probabil, tot printr-o superstitie, sa repete gestul in timpul saptamanii.

Sunt scuzele micilor esecuri si polita de asigurare a marilor ghinioane. Pentru fiecare dintre noi, superstitiile in care credem sunt masura slabiciunii noastre. Ne descopera vulnerabilitatile si temerile. Ne cantaresc necredinta. Oricat de evlaviosi si de cucernici am fi in preajma icoanelor si oricat suflet am pune in carnea rugaciunilor noastre.

Caci, dupa ce spui "cred in Dumnezeu", trebuie sa stii sa pui punct si sa nu mai poti adauga nimic credintei tale. Nici macar un fir de sare presarata peste umar...

Boasele de iepure ajuta la facere

Cu mult inainte ca fertilizarea in vitro sa transforme bunicutele in proaspete mamici, femeile beau boase de iepure si tuica plamadita, faceau descantece si ocoleau biserica pana cand li se toceau flecurile, in incercarea disperata de a avea un copil...

In Oltenia, femeia care nu poate avea copii este socotita blestemata de Dumnezeu si, pe langa rugaciuni si slujbe, ea mai incearca o multime de leacuri pentru a ramane grea. Batranele culeg de pe marginea baltilor buruieni pe care le dau celor care au nevoie, sa le bea plamadite in tuica, numai in zilele de post.

"Pentru a avea copii, scria Elisabeta Petre Govora in lucrarea sa «Credinte si obiceiuri», femeile se mai imbaiaza cu buricul unui copil intaiu nascut si-l poarta apoi la brau. Femeile batrane le invata pe mirese sa-si lase sireturile pantofilor dezlegate, pentru ca dezlegata sa fie «prasila»".

"Se mai spune ca si tinerele care mananca salata verde pot ramane mai usor gravide si ca, de asemenea, anumite soiuri de salata pot ajuta nasterea, prin atenuarea durerilor.

DESCANTEC DE MATRICE. Se spune ca matricele sau matricea sunt forte nevazute care au puterea de a impiedica femeia sa ramana insarcinata. Sunt de 99 de feluri si de 99 de neamuri, intra pe gura si se insira pe oase. Exista matrice de sete, foame, deochi, fierbinteala, spaima, neodihna si de alte soiuri.

Prin descantec, se iau si se arunca in Marea Rosie sau in Marea Neagra, sa li se piarda urma, precum necuratului... In unele descantece (ritualuri pagane) se invoca spiritul Maicii Sfinte (Maica Domnului), cea care in crestinism este considerata ocrotitoarea femeilor gravide si a pruncilor. Pentru a avea copil sau "a fi binecuvantata", cum se mai zice in popor, se face urmatorul descantec.

Luni de dimineata, inainte sa rasara soarele, se descanta deasupra unui pahar de rachiu ori de vin sau de bors, din care n-a gustat inca nimeni, de trei ori, una dupa alta, spunandu-se:

"Stai matrice, / Nu hui, / Nu pocni, / Prin oase nu te porni! / Matriciu prin sete, / Matriciu prin foame, / Matriciu prin deochi, / Matriciu prin fierbinteala, / Matriciu prin spaima, / Matriciu prin neodihna, / Matriciu de 99 de feluri, / Matriciu de 99 de soiuri, / Iesi de unde esti – / Din piept, / De sub piept, / Din inima, / De sub inima, / Din sele, / Din brate / Si din mate, / Din toate

incheieturile / Si din toate ciolanele. / Ca tu, de nu-i iesi, / Cu 99 de coase te-oi cosi, / Din trup si din toate oasele. / Te-oi porni, / Cu 99 de seceri te-oi secera, / Din trup si din toate incheieturile / Te-oi lua / Si-n Marea Neagra te-oi mana. / Si acolo te-oi aseza, / Acolo-i sta, / Acolo-i bea, / Acolo-i disparea,

Si pe N. in pace-i lasa. / N. sa ramaie curata / Si luminata / Ca Dumnezeu cand a facut-o, / Ca maica-sa cand a nascut-o, / Ca argintul strecurat / Cum e de Dumnezeu lasat, / Ca Soarele pe senin, / In veci vecilor / Amin!". (Marcel Olinescu – "Mitologie Romaneasca")

ANTICONCEPTIONAL. In Banat, "legatu" se face intotdeauna cu lumea in care omul trebuie sa ramana. Daca pruncul trebuie sa nu se nasca si sa stea in "lumea neagra", atunci, inca de la nunta, in biserica, mireasa arunca boabe de mac: atatea boabe, cati ani nu vrea sa aiba copii; daca nu vrea sa aiba niciodata, nici nu le mai tine socoteala.

Exista si tehnici mai complicate de "legare" a rodului, pentru ca femeia sa nu mai ramana insarcinata. La primul nascut, placenta si apa de scalda a primei perioade (pana la botezul crestin sau, pentru mai multa siguranta, pana la un an) se pun la radacina unui mar.

"Intrarea" in lume (nasterea) si "iesirea" din lume (moartea) sunt acte dominate de Puteri (energii create, dincolo de bine si de rau). Inaintea nasterii (ca si inainte de Facerea Lumii) se intinde lumea neagra.

Tot in Banat, daca o femeie ramane insarcinata contrar vointei ei, o vrajitoare – "muiere priceputa" – procedeaza astfel: ia o oala de lut noua, confectioneaza un opait, punand o lumanare aprinsa pe o coaja de paine sau de dovleac, asaza acea "corabioara" pe pantecul femeii gravide si pune oala cu gura in jos peste lumanarea aprinsa, apasand-o pana ce ea se stinge.

Oala, se spune, trage pantecul femeii in intunericul din interiorul ei. Caci se zice ca lumina intoarsa nu provoaca nasterea, ci cheama intunericul, in asa fel incat lumea neagra sa absoarba progenitura nedorita inapoi, in haul Nimicului.

FARMECELE GRAVIDEI. In aceasta perioada, binecuvantata, dar si delicata din viata ei, gravida trebuie sa treaca prin mai multe probe. Inclusiv prin cea numita "rezistenta casniciei". Exista destui soti care, neacomodandu-se cu schimbarile din viata cuplului, ajung, prin farmece, cum se spune la tara, in bratele altora. E un ac si pentru cojocul lor, "descantecul de intors urma"...

Moasa (cea care urmeaza sa supervizeze nasterea) ia camasa nevestei inselate si-i descanta, intorcand-o in continuu si pe fata, si pe dos. Se alunga "facaturile, manaturile si unsurile" de pe gravida, de noua ori mai puternice decat au venit, cu 90 de boi, pe cea care le-a trimis. Iar "de-o fi de la Dumnezeu", se spune in invocatie, "Mila sa-si intoarca"...

Gravidei i se pot face si alte farmece, care pot intarzia nasterea, iar in acest caz ea trebuie descantata "de ursita". In ritualul descantecului, e nevoie si de un... topor cu care se face cruce pe la icoane.

Se spune ca matricele sunt forte nevazute care au puterea de a impiedica femeia sa ramana insarcinata. Sunt de 99 de feluri si de 99 de neamuri, intra pe gura si se insira pe oase. Exista matrice de sete, foame, deochi, fierbinteala, spaima, neodihna si de alte soiuri - superstitie despre fertilitate

«Legatu» se face intotdeauna cu lumea in care omul trebuie sa ramana. Daca pruncul nu trebuie sa se nasca si e mai bine sa stea in «lumea neagra», atunci, inca de la nunta, in biserica, mireasa arunca boabe de mac: atatea boabe cati ani nu vrea sa aiba copii - superstitie despre maci

Se pun noua fire de usturoi in jumatate de litru de rachiu si se lasa pe horn. Dupa a noua zi incepe sa bea. O alta licoare este facuta din boasele unui iepure sau matca (n.r. – uterul) unei iepuroaice, pisate marunt si tinute noua zile in rachiu, la caldura - bauturi fertilizante

CELE ZECE PORUNCI ALE FEMEILOR GRAVIDE

Femeile insarcinate – aflate "in pozitie" sau "in stare binecuvantata", cum se mai spune in popor – trebuie sa tina seama de foarte multe reguli, daca vor sa aiba un prunc intreg si sanatos. Si nu e vorba de analize, ecografii sau vizite la medic!

"SA FIE LA TINE". In Oltenia, daca o femeie a ramas insarcinata, nu trebuie sa ascunda acest lucru, pentru ca cel care va veni pe lume sa fie vorbaret. Ori de cate ori va vedea vreun om cu defect fizic sa se gandeasca sa nu fie si copilul ei asa, pentru ca sa nu iasa pruncul cu acel defect. In Muntenia, tehnica de indepartate a malformatiilor congenitale este mult mai...

rafinata: de cum zareste omul cu handicap fizic sau psihic, gravida trebuie sa-si scuipe peste degetele impreunate ale mainii drepte si apoi sa le duca la spate, spunand "sa fie la tine, iar copilul meu intreg ca mine".

NARILE VULPII. Pentru a apara copilul, gravida nu trebuie sa fure nimic sau, daca o face, sa nu atinga cu acel obiect parti ale corpului ce se vad, pentru ca ar iesi pruncul cu semne. De asemenea, femeile insarcinate din Oltenia nu trebuie sa culeaga prune sau vreun alt rod in poala, ca sa nu fie copilul bubos.

Iar daca vor ca pruncul sa aiba parul cret, se spune ca e de ajuns sa ia intentionat talas in poala. Ce nu trebuie sa mai faca femeia gravida? Sa nu atinga animale – pentru ca cel din pantece sa nu imprumute trasaturile necuvantatoarelor.

Sa nu se sperie de nimic, fiindca se poate imbolnavi, sa nu pofteasca si sa ceara ori de cate ori doreste sa manance ceva, caci altminteri poate sa lepede copilul. In unele zone ale tarii, celelalte femei, vazand gravida ca e palida, slabita si in pericol de a pierde sarcina, o afuma cu... nari de vulpe.

Facand asta, femeia – daca nu i-a venit timpul, nu pierde, iar daca e pe aproape sorocul – naste asa cum se cuvine.

VISUL DE LA DUMNEZEU. Exista si alte ziceri legate de sarcina: femeia stie intotdeauna ce poarta in pantece si viseaza copilul in timpul sarcinii. Iar in vis, el arata exact asa cum va fi cand va veni pe lume. Se mai crede, de asemenea, ca daca gravida viseaza ceva legat de nastere, Dumnezeu ii da putere prin acel vis.

O superstitie intalnita in toate zonele tarii este legata de cumparatul hainutelor pentru nou-nascut.

In vreme ce la americani exista traditia numita "Baby Shower" – o petrecere organizata pentru viitoarea mamica, cam cu o luna inainte de nastere –, in care fiecare invitat aduce cadouri pentru bebelus, in Romania se spune ca aduce ghinion sa te pregatesti din timp pentru venirea pe lume a copilului.

Ca pruncul sa-i traiasca si sa se bucure de el, gravida nu trebuie sa boteze sau sa cunune si nici sa intre in biserica mireasa, insarcinata fiind.

Sa nu furi, sa nu poftesti, sa nu te sperii, sa nu te miri de ciungi, sa nu botezi, sa nu cununi, sa nu culegi fructe, sa nu atingi animale, sa nu cumperi hainute.. Iata un decalog pe care ar trebui sa-l respecte gravida care doreste un copil intreg si sanatos superstitii legate de sarcina

IMBAIEREA IN HAMEI

Conform superstitiilor culese de Irina Nicolau si Carmen Huluta in cartea "Credinte si superstitii romanesti", femeia care vrea sa aiba un copil trebuie sa se scalde intr-o apa in care au fost fierte hamei, capsunic si floare de romanita.

Iar "la Boboteaza, cand preotul sfinteste apa, ea sa ieie mai intai apa sfintita; acasa sa-si faca pogace (turta de malai sau de grau) cu apa sfintita si sa o manance cu barbatul". Si despre matraguna, planta cu proprietati afrodiaziace si fertilizante, se spune ca ar combate sterilitatea la oameni si animale.

PIOSENIE SI CEAIURI

De foarte multe ori, in credintele magice pagane se invoca ajutorul sfintilor din calendarele crestine...

Astfel, o alta superstitie spune ca, pentru a purcede grea, femeia face lumanari de inaltimea ei si le aprinde la icoana Maicii Domnului; plateste liturghii si rugaciuni pe care un preot le face 40 de zile la rand; inconjoara biserica si ingenuncheaza sub daruri, tine posturile, cu deosebire lunile si in Vinerea Mare.

Tot pentru marirea fertilitatii se beau tot felul de ceaiuri de plante medicinale (napraznic, coada-soricelului, cretisoara, dragaica, galbenele si urzica), dar si licori preparate din: trandafir alb, liliac alb sau maces.

USTUROI TOPIT IN TUICA

Exista si retete pentru fertilizare bazate pe consecventa cu care este tinut tratamentul, dar mai ales pe stomacul de fier al celei care se trateaza. Astfel, o femeie care vrea sa ramana grea pune noua fire de usturoi in jumatate de litru de rachiu, care se lasa noua zile pe horn, iar dupa a noua zi incepe sa bea.

Daca nu are efect, incearca o alta licoare: "Se bea boasele unui iepure sau matca (n.r. – uterul) unei iepuroaice, pisate marunt si tinute noua zile in rachiu, la caldura. Dupa a noua zi, barbatul bea samanta de iepure, iar nevasta, cea de iepuroaica".

Ace, linguri si par pe piept

De obicei, toti parintii vor sa stie din timp ce va fi copilul, baiat sau fata. De cand a aparut ecografia tridimensionala, problema se rezolva simplu: cu precizie de 90%, medicul se poate pronunta si asupra acestui aspect.

Numai ca organele genitale ale fatului devin vizibile abia prin luna a IV-a de sarcina, iar pana atunci gravidele, care nu mai au rabdare, apeleaza la tot felul de trucuri si superstitii. De multe ori, metodele babesti sunt folosite si dupa, pentru a verifica verdictul dat de medicul ecografist.

Nu garantam precizia nici unuia dintre aceste teste. Dar avem o nedumerire: cum de nimanui nu i-a trecut prin minte sa inventeze si o superstitie legata de sarcinile cu gemeni sau tripleti?

Tot in popor se zice ca femeia trebuie sa nasca pe jos, in paie... Si ca semnele din nastere sunt si ele purtatoare de prevestiri. Daca se naste cu caita, unii spun ca se va deochea repede, altii ca va fi norocos. Dar cel mai grav (si probabil cel mai rar) semn il reprezinta dintii crescuti si parul crescut pe... piept.

SUPERSTITII RURALE. La tara se practica urmatoarea metoda: gravida roaga pe o alta femeie sa-i presare, fara stirea ei, sare pe cap. Dupa mana cu care va pipai sa vada ce are pe cap va sti si ce va fi viitorul prunc. In unele zone, dupa ce se presara sare, se "citeste" sexul copilului dupa mana dusa la nas (baiat) sau la gura sau ochi (fata).

O alta superstitie e legata de forma burtii: daca ea e tuguiata, ridicata si nu se vede de la spate e semn de sarcina cu baiat, iar daca, dimpotriva, e dispusa pe latimea abdomenului e fata (n.r. – in realitate, totul tine de pozitia fatului si de talia mamei). Tot legat de pantecele gravidei: o sarcina asezata sus se spune ca e cu baiat, o sarcina "joasa" – cu fata (n.r.

– de fapt, pozitionarea sarcinii se face in functie de elasticitatea muschilor care sustin uterul). Sexul viitorului copil se mai poate ghici si dupa fizionomia mamei: daca radiezi, ai fata luminoasa, o sa ai baiat, daca ai tenul patat sau ti se ingroasa buzele vei avea fata.

O alta metoda infailibila este "testul cu cana". Gravida este urmarita cum ia cana de pe masa: daca o apuca de toarta va avea baiat, daca pune toata palma pe cana, fata.

SUPERSTITII URBANE. La testele mai sus mentionate, mostenite in bagajul de cunostinte al celor care au migrat de la tara spre oras, se adauga alte cateva trucuri "infailibile".

Cea mai in voga este proba "inelus-invartecus" – o verigheta (sau alt inel, daca e vorba de mama monoparentala) spanzurata de un fir de ata potrivit de lung se tine suspendata deasupra palmei drepte (sau stangi, spun altii) sau deasupra burtii gravidei. Daca verigheta se roteste, in pantece e o fetita, daca se balanseaza in linie dreapta, un baietel.

O alta proba e legata de tacamuri: se ascund sub doua perne o lingura si o furculita si se pandeste gravida in momentul cand se asaza pe pat. Daca prefera perna cu furculita face baiat, daca o alege pe cea cu lingura, fata.

"TESTUL CU GAMALIA". Este o alta superstitie des intalnita printre gravidele de la noi: se ia un bold, se inveleste intr-un servetel si, tinandu-l de mijloc, pui femeia insarcinata sa aleaga unul dintre capete. Daca alege varful va avea baiat, daca ia gamalia va avea fata.

Se mai spune ca daca un copil aflat in preajma gravidei se arata interesat de burta ei, bebelusul care se va naste va fi de sex opus "micutului curios". Iar legat de miscarile copilului in pantecele mamei se zice ca daca prima oara le simti in partea stanga a burtii, e fetita, iar daca misca in dreapta, e baiat.

Apogeul acestei insiruiri de superstitii (lista lor e mult mai lunga si, daca sunteti insarcinata, ati depasi termenul nasterii pana sa o cititi) e "testul cu urina", care spune ca, daca faci pipi limpede, vei avea baiat, iar daca urina e tulbure, fata (n.r.

– in aceasta ultima situatie, recomandam insa calduros efectuarea unor investigatii medicale, pentru depistarea unei eventuale infectii urinare!).

NASTEREA IN PAIE. Cand ii vine sorocul, femeia din Oltenia alege o camasa pe care nu o va mai folosi niciodata. Dupa ce a imbracat-o, moasa rupe gura camasii, ca nasterea sa fie dezlegata. Iar dupa nastere, femeia o dezbraca si o da afara din casa, pentru ca, daca s-ar atinge de ea, copilul s-ar "sparia" (n.r. – ar face adica "boala copiilor" – epilepsie).

Tot in Oltenia exista superstitia conform careia femeile trebuie sa nasca pe jos, in fan, fiindca asa a nascut si Maica Domnului si se spune ca este pacat sa stea in pat. Dupa nastere, moasa spala copilul, apoi merge la preot "sa faca apa". Lehuza asteapta sfintirea apei si apoi mananca, iar moasa, numai dupa ce se spala cu aceasta apa, se socoteste curatita de orice spurcaciune.

Dupa prima scalda, copilului i se pun pe buze miere si grasime, ca sa fie bun si gras, si numai apoi se pune la pieptul mamei. Daca s-a nascut cu "tichie" se deoache rau, iar cand va fi mare va deochea de asemenea rau. Mama trebuie sa-l fereasca mai din vreme, tinandu-l acoperit pe fata.

NUME TAINIC. Si-n zona Banatului se crede ca nasterea trebuie sa se faca pe pamant, "la picioarele Tatalui Ceresc". Dupa cea dintai scalda, moasa de buric ii comunica preotului numele tainic al pruncului (la care ea se gandise anterior), nume care va fi tinut secret toata viata, pentru ca boala si moartea sa nu-l recunoasca.

In zona Aradului, apa pentru scalda nou-nascutului trebuia sa fie proaspata, scoasa din fantana intre rasaritul si asfintitul Soarelui.

Dupa ce copilul a fost scaldat, apa se arunca in fiecare zi in acelasi loc, necalcat de om, pentru ca cel mic sa nu se imbolnaveasca. Dupa nastere, femeia nu trebuie sa iasa din casa timp de sase saptamani, iar cand se ridica copilul din leagan, se pune in loc un obiect din casa, ca sa "nu-i ia locul strigoaiele".

PROFILAXIE. Pe vremuri, in zona Bucovinei, cand se apropia momentul nasterii era chemata moasa, care punea intai apa la incalzit, apoi prindea un fir de lana rosie in tocul usii, cu care mai apoi era legat la mana nou-nascutul, pentru a nu se deochea. Mama nu avea voie sa stea cu picioarele spre usa, pentru ca se spunea ca doar mortii ies cu picoarele inainte pe usa.

Dupa prima scaldatoare a copilului, "ia moasa copilul nou-nascut, il desfasa si-l petrece de trei ori, asa gol cum este, prin camesa in care l-a nascut ma-sa, si anume bagandu-l prin poale si scotandu-l prin gura. Petrecerea aceasta se face cu scopul ca acesta sa nu capete raul copiilor (boala copiilor) sau Samca, nici sa nu se umple de rofii (n.r. – varsat de vant)".

Acest procedeu reprezinta un rit de trecere, la fel ca si schimbarea numelui de botez cand un copil este foarte bolnav.

In nordul Moldovei, in apa pentru scaldatoarea copilului se pun «minta neagra, marar, romanita-buna, galbinele de cele ce miroase frumos, tamaita, zmeurica (sereda), sulcina, nalba, poala Santa-Mariei, calapar, lemnul Domnului, toaie si stroh de fan». Dupa scalda, se incinge bine copilul, iar moasa, luand agheasma, i-o toarna pe cap

Femeia care a nascut nu are voie sa iasa din casa timp de patruzeci de zile, pentru ca nu este curata, perioada in care vecinii si prietenii vin in rodin, aducand diverse cadouri si urand viata imbelsugata copilului si mamei. Dupa patruzeci de zile, femeia merge la biserica, unde i se face molifta, ducand cu ea si copilul ca sa-l imbisericeasca

PARUL CARE SERPUIESTE

Alt examen il constituie viteza de crestere a... pilozitatii: daca parul de pe corpul gravidei creste mai greu ca inainte – va avea baiat... O alta superstitie spune ca tot baiat va avea si gravida careia ii apare par pe burta (n.r. – in realitate, fenomenul este cauzat de cresterea cantitatii de hormoni masculini din organism, in aceasta perioada).

Ca o ciudatenie amuzanta, thailandezele, care au si ele superstitiile lor, spun ca daca parul ce coboara din zona ombilicului face o linie dreapta, femeia va naste baiat, iar daca linia serpuieste – fata...

TEORIA DESPRE DINTI

Exista superstitii legate de ziua si de pozitia in care vine pe lume bebelusul. Daca vine "cu picioarele inainte", va avea puteri magice sau vindecatoare.

Ziua in care se produce nasterea e si ea importanta in credintele populare: copilul nascut in luna mai este mai bolnavicios decat ceilalti si nu va avea o viata usoara, in vreme ce acela nascut sau botezat in Vinerea Mare are darul tamaduirii. O alta superstitie spune ca aduce noroc copilul nascut la bordul unei nave.

Si ordinea aparitiei dintilor poate fi "decodificata" – se spune ca daca primul dinte iese pe gingia de jos, copilul va avea viata lunga.

LEGATURA CU PAMANTUL

"Acum 70 de ani, un prunc nascut cu par pe piept intr-un sat de pe cursul raului Bega, povesteste Ioan Viorel Boldureanu in lucrarea sa «Orizont mental si credinte magice in sud-vestul Romaniei», putea fi vindecat, dupa priceperea vrajitorului in doua feluri: – sa fie aruncat dezbracat in apa raului la cotul cu valtori, in miez de noapte, sau – sa fie trecut, tot dezbracat, spre apusul

Soarelui, printr-o vizuina de vulpe. Mama pruncului a optat pentru a doua varianta. Trecut prin vizuina vulpii, pruncul «s-a legat cu pamantul» si, ca urmare, desi parul si dintii din nastere i-au pierit, el nu avea sa se casatoreasca niciodata."

de ADRIANA OPREA-POPESCU