GAZETAR FIIND, nu pot sa nu ma intreb: oare cum s-or fi tinand sedintele de sumar cu sefii de sectii la o revista porno?

Doamna de la Social se supara ca ancheta ei privitoare la "Situatia orgasmului in judetele Harghita si Covasna" nu-i paginata cum se cuvine!?

Domnul de la Economic crede ca se impune o ancheta printre octogenarii de seama ai Parlamentului pe tema impotentei la nivel inalt? Domnisoara de la Scrisori constata ca numarul scolarilor preocupati de problemele clitoridiene ale vedetelor tv e in crestere?

Iar redactorul-sef, ca om al ultimului cuvant, cu ce cuvinte isi cearta colaboratorii fiindca au ratat o masturbare in grup la un camin de nefamilisti?

Cu aceleasi cuvinte, probabil, cu care se discuta la un saptamanal ratarea unor incidente politice. Greu se mai castiga o paine cu sexul!

ACTRITA CARE A CUNOSCUT rapid celebritatea, ca replica de thriller a lui Van Damme. Duduia superrotitoare, care da dur cu piciorul la falci si-i ingroapa in tarana pe barbati trosnindu-i cu calcaiul la boase. Femeia de tip nou, care rezolva cu forta ceea ce femeia de tip vechi dovedea cu nurii.

I-AU PLACUT din prima clipa pletele ei aurii, sanii ei plini si obraznici, ochii ei albastri ca Mediterana, buzele carnoase, replicile spirituale, pe care le oferea spontan, ca dintr-o carte, indiferent ce i-ai fi zis. Altfel spus, i-au placut: Wella Pflegende Creme Coloration mit kkospalm Essenzen, implantul de silicon, lentilele de contact si injectii subcutanate cu durata controlata.

Bine, bine, dar replicile spirituale? Toate erau din "Miere si fiere". Cugetari, Aforisme, Paradoxuri, Editura Albatros, Colectia Cogito, 1982, Antologie de Ion Borlan, cu o preata de Horia Hulban, tiparita la Combinatul Poligrafic "Casa Scanteii", Republica Socialista Romania, Pret lei 13.

SARACA NEBUNICA – asa-i spunem noi, eu si sotia mea, unei doamne care nu vorbeste decat de bani.

N-are bani, nu-i ajung banii, e plina de datorii, nu stie cum s-or fi descurcand altii cu banii, ca ea simte cum innebuneste… Iar fiu-sau habar n-are pe ce lume traieste: si-a busit din nou BMW-ul, l-a prins politia cu viteza mare si l-a amendat, nu poate fara celular ultimul tip, s-a dus o luna intreaga cu o fata in insulele Seychelles, acolo i-au furat portofelul si n-are bani sa vina acasa.

Iar vecinii si prietenii o asculta si o caineaza: Saraca nebunica, n-are bani! Ce greu o mai duc unii! Numai benzina BMW-ului cat o fi costand-o!? Biata de ea, femeie fara barbat sa nu fii!

MEMORIILE unei slugi literare de Comitet Central al PCR. La fiecare pagina sufera intens fiindca are stapani inculti. La fiecare pagina pare a-i aminti cititorului ca s-a angajat sluga si lingau la Partidul Comunist cu credinta ca s-a sacrificat, cum s-ar spune, pentru noi. Sa nu se fi martirizat el, am fi ajuns noi, cititorii, slugi si lingai.

Si ar fi fost mult mai rau, deoarece noi nu ne-am fi dat seama, ca el, ca suntem niste damnati. Noi ne-am fi bucurat poate, pe cand el s-a chinuit, a fost ros in permanenta de problemele de constiinta numai bune de disecat in memorii.