Statele Unite ale Americii vor ramine “in ofensiva” in lupta impotriva terorismului pina la cistigarea acesteia, a afirmat, miercuri seara, presedintele american George W. Bush, in discursul anual privind starea natiunii. “Tara noastra este in continuare tinta unor teroristi care vor sa ne intimideze si sa-i ucida pe multi dintre noi”, a spus presedintele Bush.

“Vom ramine in ofensiva pina ce lupta va fi cistigata”, a adaugat el.

Intr-un discurs ce s-a dorit o continuare a celui rostit cu ocazia ceremoniei de investitura de acum doua saptamini, presedintele american a prezentat democratizarea a ceea ce el numeste “marele Orient Mijociu” drept prioritatea agendei sale internationale, afirmind ca pacea este la indemina israelienilor si palestinienilor si ca o noua etapa se deschide in Irak dupa alegerile de la 30 ianuarie.

“Scopul celor doua state democratice, Israelul si Palestina, de a trai unul alaturi de celalalt este la indemina si America le va ajuta sa atinga acest obiectiv”, a subliniat liderul de la Casa Alba, anuntind in context un ajutor de 350 de milioane de dolari din partea SUA pentru palestinieni.

Asa cum era de asteptat, Bush a insistat pe succesul alegerilor din Irak, afirmind ca libertatea acestei tari “va face Statele Unite mai sigure pentru generatiile viitoare”. “Ne vom intensifica eforturile in vederea formarii unor forte de securitate irakiene mai capabile, care sa includa ofiteri pregatiti si o structura de comanda.

Pe masura ce aceste forte vor prelua mai multe responsabilitati in domeniul securitatii, Statele Unite si partenerii din cadrul coalitiei isi vor asuma tot mai mult un rol de sprijin”, a spus Bush, refuzind insa sa raspunda cererilor formulate de democrati in ceea ce priveste stabilirea unei strategii de retragere din Irak.

Avertismente severe

Liderul de la Casa Alba a lansat avertismente severe Damascului si Teheranului si a cerut Arabiei Saudite si Egiptului, aliatii ai SUA in regiune, sa accelereze reformele democratice, in cadrul eforturilor Washingtonului “pentru promovarea pacii si stabilitatii in marele Orient Mijlociu”, evocind in continuarea discursului sau “un arc ce merge din Maroc pina in Iordania si Bahrein”.

Lacrimi si propaganda

Expertii in materie de propaganda ai Casei Albe si-au dovedit inca o data maiestria, asezind in publicul ce a asistat la discurs, in jurul primei doamne, Laura Bush un sergent mutilat pe frontul din Afganistan, o militanta irakiana pentru drepturile omului si parintii indoliati a unui soldat american ucis in Irak (foto).

Dupa ce au fost prezentate asistentei, mama indoliata si irakianca s-au imbratisat intr-un gest patetic, menit sa sublinieze maretia jertfei militarilor americani pentru o cauza atit de nobila. In aceeasi nota, unii dintre participanti au venit imbracati in violet, culoarea folosita in Irak pentru a insemna degetele alegatorilor care si-au exercitat dreptul de a vota.

Citiva dintre republicani si-au expus cu mindrie degetele minjite cu violet in onoarea discursului lui Bush.

Mariajele gay, la index

In sectiunea dedicata problemelor interne, Bush a vorbit despre reformele necesare in domeniul social si a reiterat mai vechea sa opozitie in ceea ce priveste casatoriilor intre homosexuali. Presedintele american s-a pronuntat miercuri in favoarea adoptarii unui amendament la Constitutia SUA care sa prevada in mod explicit ca nu se pot oficia casatorii intre persoane de acelasi sex.