Procurorii din cadrul Parchetului National Anticoruptie l-au citat ieri la sediul central al PNA pe Dumitru Sechelariu, fost primar al Bacaului, pentru a i se aduce la cunostinta faptele din dosarul in care este cercetat in legatura cu organizarea unor licitatii, precum si cu atribuirea preferentiala de terenuri si lucrari publice unor societati comerciale.

Sechelariu nu s-a prezentat insa la audieri, astfel incit procurorii l-au citat din nou pentru data de 9 februarie. Totodata, anchetatorii au dispus darea in consemn la frontiera a fostului primar.

Conform unor surse din PNA, actele preliminare in vederea declansarii cercetarii penale au inceput sa fie intocmite in urma cu jumatate de an. In locul lui Sechelariu, la PNA a fost prezent un avocat al Casei de avocatura Dancu, aceeasi care ii apara si pe fratii Camataru.

Acesta a depus un certificat medical care motiveaza absenta lui Sechelariu, dar i s-a refuzat cererea de a-i fi prezentate faptele pentru care este cercetat fostul primar, ceea ce Sechelariu considera o ilegalitate.

Dosarul lui Seche are 12 volume

Conform unui comunicat al Biroului de presa al PNA, anchetatorii detin date si indicii potrivit carora, in perioada in care a detinut functia de primar, Sechelariu ar fi comis, cu buna stiinta, mai multe ilegalitati si incalcari ale legislatiei privind administratia publica, pentru a obtine foloase materiale necuvenite.

Dosarul, care contine nu mai putin de 12 volume, este instrumentat de o echipa mixta alcatuita din procurori ai Sectiei de combatere a infractiunilor conexe infractiunilor de coruptie (Sectia a II-a) si ai Serviciului Anchete Speciale, precum si din ofiteri de politie judiciara si specialisti din Parchetul National Anticoruptie.

Este prima data cind Sechelariu este citat oficial in fata procurorilor.

“Este un circ”

Dumitru Sechelariu a declarat ca a aflat de la televizor ca e cercetat de PNA. “Un recital asemanator au incercat sa-mi organizeze si in 1997. Nu stiu despre nici un cap de acuzare, dar astept sa mi se aduca la cunostinta. Oricum, este un circ.

Nu am participat la nici o comisie de licitatie, numele meu nu apare nicaieri. In opt ani nu mi s-a reprosat nimic, iar acum fac spectacol, sa ma cheme in fata camerelor de luat vederi. Timpul va demonstra ca

toate actiunile derulate la primarie, cit am fost primar, au fost cinstite. La primarie nu am facut decit curatenie si le-am spus oamenilor ce au de facut”, a declarat ieri Sechelariu.

Consiliul Local, complicele fostului primar

Afacerile lui Sechelariu au crescut vertiginos in cei opt ani cit a fost primar al Bacaului, intre 1996 si 2004, dar au fost in permanenta suspectate de incorectitudine. Cum insa primarul isi plasase apropiati in toate institutiile-cheie, el nu a fost deranjat de nimeni. PNA nu a facut deocamdata referiri la licitatiile si atribuirile dubioase de lucrari, dar ele se cam stiu.

In primul rind, este vorba de modul in care societatea Letea, unde actionar majoritar este Sechelariu, a pus mina pe un teren de aproape patru hectare, in valoare de aproape un milion de dolari, in centrul municipiului Bacau.

Mai exact, de o strategie a fostului Consiliu Local, dominat de oamenii lui Sechelariu, care a adoptat, printr-o succesiune rapida de hotariri, trecerea terenului respectiv din domeniul municipalitatii in proprietatea Letea.

La vremea aceea, pe terenul respectiv se aflau un parc pentru copii si mai multe terenuri de sport, care in parte au si fost distruse pentru ca urma sa fie ridicat un centru comercial de tip mall, o investitie cifrata la 150 de milioane de dolari. La schimb, Letea a cedat Consiliului Local baza sportiva Letea, cu strand, terenuri de fotbal si tenis in suprafata totala de 58.

329,76 metri patrati, plus constructiile aferente. Toate situate la periferia orasului.

Aparenta de legalitate a afacerii se naruie in fata zvonurilor conform carora, desi a dat la schimb o valoare echivalenta cu cea luata, Sechelariu ar fi urmat sa cistige considerabil de pe urma asocierii cu viitorul investitor adus pe acel teren.

Pentru ca altfel nu se explica de ce Consiliul Local nu a realizat propriul parteneriat cu investitorul si a trebuit ca terenul sa fie cedat societatii lui Sechelariu.

Licitatii suspecte

Suspiciuni serioase planeaza si asupra licitatiilor de lucrari publice pe care administratia Sechelariu le-a atribuit unui grup restrins de firme, conduse de oameni apropiati fostului primar.

Apogeul a fost atins anul trecut, in preajma alegerilor, cind mare parte din bugetul pe intreg anul a fost cheltuit, prin aceleasi firme, pentru refacerea fatadelor de pe arterele principale ale orasului sau pentru asfaltarea strazilor si trotuarelor. Sute de miliarde de lei au ajuns astfel la citiva parteneri “traditionali” ai Primariei Bacau.

In plus, toate proiectele lucrarilor au trecut prin firma General Proiect, unde actionar majoritar si director general este Laudeta Sechelariu, sotia fostului edil-sef.

Firmele agreate de primaria condusa de Sechelariu au realizat iluminatul stradal, pista de karting, casa in care locuieste fostul viceprimar si actual presedinte al Consiliului Judetean, sediul societatii Selena, consolidarea Teatrului “George Bacovia”, deszapeziri si amenajari de strazi, amenajari de locuinte sociale si consolidarea unor cladiri publice, sisteme de incalzire, intretinere de

retele termice, aductiunea de gaz a unui cartier ANL, parcari, spatii de joaca, amenajari de spatii comerciale etc. Adica au acoperit aproape toate domeniile de activitate. De asemenea, costurile finale ale multor lucrari amintite au depasit de citeva ori devizele initiale.

Cit partidu’ a fost in floare...

Sechelariu a profitat din plin de faptul ca a fost primar PSD, si inca unul cu influenta. In ultimii patru ani de administratie, a primit de la bugetul de stat sume mult mai consistente decit in primul sau mandat.

De mentionat ca printre societatile care au folosit bani publici s-a aflat si SCUT - unde firma Consimpuls, a fratelui lui Dumitru, Sergiu Sechelariu, devenit ulterior secretar de stat in Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarea Teritoriului, detinea un pachet important de actiuni.

De altfel, Sergiu Sechelariu a spus in campania electorala pentru fratele sau, in iunie 2004, ca a favorizat Bacaul din punct de vedere al acordarii de fonduri, ceea ce i-a atras marginalizarea in ministerul condus de Miron Mitrea.

Majoritatea sefilor institutiilor din Bacau au fost numiti la indicatiile directe ale lui Sechelariu, astfel ca pe plan local nimeni nu ii putea pune probleme.

Alte afaceri controversate

• In anul 2001, stadionul din Bacau s-a imbogatit cu o instalatie de nocturna, care la vremea respectiva a costat 40 de miliarde de lei. Muncipalitatea a obtinut cu greu un imprumut bancar, iar la putin timp s-a anuntat ca bugetul orasului este gol.

• Sechelariu a fost acuzat de presa ca a obtinut pe cai ilegale diploma de bacalaureat, abia dupa ce a ajuns primar, in schimbul careia ar fi dat doua apartamente unor inspectori de la Inspectoratul Scolar Judetean.

• In timpul mandatului lui Sechelariu, societatea de transport public din Bacau s-a privatizat, iar actionar principal a devenit mama primarului. Societatea primea subventii din bugetul local.