In ultimii ani, numeroase publicatii au prezentat topuri si clasamente cu cei mai bogati romani. Multi dintre ei pot fi vazuti zi de zi la televizor sau prin ziare, care prin promovarea acestora incearca sa atinga un rating sau un tiraj record. Multi dintre ei ocupa in acest moment un fotoliu de ministru, deputat sau senator.

Sunt insa si persoane mentionate in aceste topuri ale caror nume nu apar la televizor sau prin ziare si care nu beneficiaza de o asemenea mediatizare. In ciuda impresiei generale, situatia unora dintre ei nu este cea mai fericita.

Acesta este si cazul celui care conduce in clasamentele celor mai bogati romani. Este vorba despre Iosif Constantin Dragan. Averea acestuia a fost estimata la aproximativ 800 de milioane de dolari, desi se pare ca in realitate este vorba despre mult mai multi bani.

Iosif Constantin Dragan este chiar unul dintre acele personaje care nu au beneficiat de acea mediatizare pe care au avut-o colegii sai de clasamente. Pentru multi, Iosif Constantin Dragan a fost pana la momentul publicarii topurilor averilor un istoric, cu numeroase opere de succes, iar pentru altii, chiar un necunoscut.

Despre omul de afaceri a inceput sa se vorbeasca abia in ultimii ani, insa nici atunci prea mult.

Cu toate acestea, situatia sa nu este una tocmai de invidiat. ZIUA va prezenta in continuare modul in care istoricul cu 800 de milioane de dolari isi duce existenta. O existenta despre care unii dintre cunoscutii sai sustin ca este influentata si dirijata de interese ale unor personaje dubioase - avand legaturi cu serviciile secrete - din anturajul sotiei.

Scopul este mai mult decat evident, acapararea unei "felii" cat mai mari din averea lui Dragan.

Istoria recenta a lui Iosif Constantin Dragan este legata de Daniela Veronica, fata generalului Guse, fostul sef al Marelui Stat Major al Armatei. Si asta dupa ce, in urma cu cativa ani, in anturajul lui Iosif Constantin Dragan, care se apropia in acel moment de varsta de 90 de ani, cineva a introdus-o pe fiica generalului Guse.

La scurt timp, Dragan s-a casatorit cu fiica fostului sef al Marelui Stat Major cu care de altfel a si avut doi copii gemeni. Mariajul cu fiica generalului Guse a coincis insa cu momentul in care majoritatea prietenilor si colegilor sai se stingeau din viata.

Potrivit unor surse ale ZIUA, aceasta a fost de altfel si marea suparare a istoricului, care in acele momente nu mai putea conta pe sfaturile si ajutorul celor care i-au stat alaturi ani de zile. In acelasi timp, potrivit acelorasi surse, acesta este momentul in care Dragan ar fi inceput sa dea primele semne de senilitate.

Este insa mai grav faptul ca disparitia vechilor prieteni si colegi a insemnat si aparitia in jurul lui Dragan a unor noi personaje. De modul in care acesti oameni au ajuns in preajma celui mai bogat roman se pare ca este raspunzatoare chiar sotia istoricului.

Surse ale ZIUA ne-au declarat ca fiica fostului sef al Marelui Stat Major al Armatei a fost cea care a facut posibila inlocuirea oamenilor vechi, care au stat mereu langa Dragan, cu unii noi despre care nimeni nu stie aproape nimic. Se stie insa ca noul sef de cabinet al lui Iosif Constantin Dragan nu este nimeni altul decat fostul sef de cabinet al generalului Guse.

Grupuri de interese

Schimbarile, ordonate din cate se pare de anumite grupuri de interese de la Bucuresti, au fost insa generale si nu au vizat numai personalul care se afla in jurul istoricului. Acelasi lucru s-a intamplat si la fundatia Europeana Dragan de la Milano.

Astfel, vechiul personal a fost destituit si inlocuit cu oameni necunoscuti si care, mai mult, nu au nici o legatura cu studiile de istorie promovate de respectiva fundatie. De asemenea, potrivit anumitor surse, nu este exclus ca aceleasi cercuri de la Bucuresti sa fi impus anumite persoane si in staff-ul conducerii trustului Butan Gas.

Majoritatea cunoscutilor si prietenilor istoricului aflati inca in viata se intreaba de ce a fost nevoie de toate aceste schimbari. De ce sunt necesare aceste schimbari, tinand cont ca oamenii inlocuiti sunt tocmai aceia pe care Dragan s-a sprijinit o mare parte din viata sa? Singurul raspuns pe care acestia il gasesc se refera la o ipoteza cu adevarat cutremuratoare.

Si anume existenta unor grupuri de interese care incearca sa puna mana pe milioanele de dolari si pe afacerile istoricului. Grupuri - formate din membri ai serviciilor secrete (posibil ale Armatei) - care sunt conduse de fiica generalului Guse si care profita de starea de sanatate si de varsta inaintata a lui Dragan pentru a face la randul lor avere, insa intr-un mod din cele mai josnice.

Zidul bodyguarzilor

Iosif Constantin Dragan a ajuns practic o prada pentru acele grupuri care vizeaza acapararea unei bucati cat mai mari din averea sa. In tot acest timp, el nu poate face altceva decat sa observe miscarile si "jocurile" din jurul sau. In acest moment, Dragan se afla in Bucuresti, intr-o vila situata pe Strada Dr. Lister. Nimeni nu poate insa ajunge la el.

Si asta din cauza unui adevarat zid construit de bodyguarzi care supravegheaza cea mai mica miscare. Din cand in cand, istoricul care a reusit in afaceri este scos la plimbare in jurul Bisericii Elefterie de doi dintre impunatorii bodyguarzi care il pazesc.

Acestea sunt deci conditiile in care traieste in acest moment Iosif Constantin Dragan. Practic, un prizonier al unor persoane interesate de acapararea averii sale care, in mod inexplicabil sau nu, scade continuu. Ce se va intampla cu Dragan? Aceasta este intrebarea pe care si-o pun multi dintre cei care l-au cunoscut si care cu adevarat i-au fost apropiati.

Daca, la un moment dat, cineva din anturajul milionarului se va plictisi de longevitatea acestuia, este usor de anticipat ce soarta va avea. Dupa o eventuala disparitie prematura a sa, ramane problema averii.

Ce se va intampla cu intreaga avere a omului de afaceri, mai ales ca Dragan mai are un copil, la Paris? La toate aceste intrebari, cel mai probabil, singurii care pot raspunde sunt cei care in acest moment se afla langa el.