După o primă repriză foarte bună, steliştii au pierdut la limită contra lui Internazionale Milano. Inaintea confruntării cu Valencia, Nicolae Dică a avut ocazia să lupte cu vedetele Interului, aici incercind să-l deposedeze pe internaţionalul argentinian Kily Gonzalez (dreapta).

Ex-piteşteanul a reuşit pină la urmă să şi marcheze din penalty impotriva milanezilor. Dacă agresivitatea şi tupeul s-ar fi menţinut la fel ca in debutul partidei, roş-albaştrii ar fi obţinut mai mult. Poate la Valencia

După meci, jucătorii Stelei şi cei ai Interului au ieşit de la vestiare prin acelaşi hol şi s-au oprit pe rind in zona mixtă. Clişeele au fost omniprezente.

In timp ce fotbaliştii lui Mancini au vorbit despre o echipă roş-albastră "care a practicat un fotbal bun", oamenii lui Zenga au insistat pe onoarea de a juca impotriva unei echipe de talia Interului şi pe calităţile de excepţie ale lui Adriano, marcatorul primului gol al amicalului de ieri.

"M-a impresionat prin forţă şi stil de joc", a spus Neaga. "Nu e un extraterestru, dar este cu siguranţă un fotbalist foarte, foarte bun", l-a completat Ogăraru.

Paraschiv dă cu Davids de pămint, Neaga il infruntă pe Mihajilovici, Ogăraru il deposedează curat pe Adriano. Aşa au inceput steliştii meciul cu Inter. Agresivi, determinaţi, deseori inspiraţi.

Fără Vieri, Stankovici, Veron, Javier Zanetti sau Materazzi, dar cu alte 11 vedete pe teren, nerazzurii s-au lovit in prima repriză de o echipă solidă. Trupa lui Zenga a jucat fără pic de trac, iar italienii, care n-au dat impresia că sint foarte concentraţi, au tras spre poartă abia in minutul 21.

Pină atunci, Dică şutase peste (4), iar Neaga (6) şi Boştină (16) il intinseseră serios pe Toldo, apoi Ciocoiu (26) a reluat puţin pe lingă poartă cu capul, din centrarea activului Boştină.

Tupeul Stelei a inceput să pălească uşor-uşor, iar Adriano şi-a intrat in mină. Mai intii a ratat ţinta după o eroare a lui Baciu, iar in finalul reprizei a prins un trasor de excepţie pe colţul scurt, de la peste 20 de metri, aproape de vinclul porţii lui Hamutovski, după o cursă pe stinga.

Partea secundă a fost mai degrabă a Interului, in ciuda schimbărilor multiple făcute de Mancini. Şi Cruz a făcut 2-0 din penalty in urma unei alte erori a lui Baciu, care l-a trintit pe Martins in careu după ce nigerianul ii furase mingea din picior. Intrarea lui Diniţă a mai dinamizat ofensiva.

Boştină a ratat golul din lovitură liberă (75), apoi Diniţă a avut un şut bun (81) şi a scos şi un 11 metri in urma unui fault al lui Gamarra. Dică a transformat, s-a terminat 2-1 şi impresia generală a fost că Steaua a ieşit onorabil din cel mai important amical al ultimilor ani.

Dacă agresivitatea şi tupeul s-ar fi menţinut la fel ca in debutul partidei, roş-albaştrii ar fi obţinut mai mult. Poate la Valencia.

"Steaua joacă un fotbal bun şi are un antrenor cu calităţi"

Roberto Mancini

"Mă bucur că am jucat impotriva echipei antrenate de Walter Zenga, fostul meu coleg de la Sampdoria. Cred că Steaua are şanse la Valencia"

Sinişa Mihajilovici

"Nu m-a interesat rezultatul, ci cum se comportă jucătorii mei in astfel de meciuri. Am jucat bine. Decit să facem un simplu antrenament, mai bine un amical ca ăsta. Dacă mă gindesc să antrenez la Inter? Un vis nu deranjează pe nimeni, dar rămine totuşi un vis"

WalterZenga

"Am fost cu gindul mai mult la meciul cu Valencia. Oricum, n-a fost o diferenţă aşa de mare intre noi şi Internazionale"

Adrian Neaga

"Cu mai multă atenţie am fi scos un rezultat mai bun. Inter m-a impresionat prin maturitate şi mobilitate"

George Ogăraru

"La Valencia trebuie să păstrăm mult mai mult timp ritmul pe care l-am avut in debutul amicalului cu Inter"

Sorin Paraschiv