Pentru prima oara in cei peste 26 de ani de Pontificat, Papa Ioan Paul al II-lea nu a putut oficia ieri slujba solemna pentru Miercurea Cenusii, zi marcind intrarea in Postul Pastelui pentru toti crestinii catolici.

Aceasta absenta se produce in contextul intensificarii dezbaterilor privind capacitatea sa de a mai conduce efectiv Biserica, avind in vedere gravele sale probleme de sanatate.

Papa Ioan Paul al II-lea se afla de mai bine de o saptamina in spitalul Gemelli din Roma, unde a fost internat pentru tulburari respiratorii, iar starea precara a sanatatii sale i-a determinat pina si pe responsabilii Vaticanului sa abordeze deschis un subiect pina acum tabu, si anume posibilitatea ca Papa sa demisioneze.

Slujba de la Vatican a fost oficiata ieri de cardinalul american James Stafford, in timp ce in salonul de la spitalul Gemelli, secretatul personal al Papei, monseniorul Stanislaw Dziwisz, a insemnat cu cenusa fruntea Suveranului Pontif, gest simbolic menit a reaminti ca omul nu este decit tarina si se va intoarce in tarina.

Noile probleme de sanatate si starea sa generala de slabiciune i-au facut pe unii comentatori sa afirme ca lungul pontificat al lui Ioan Paul al II-lea a intrat intr-o noua etapa, ultima, pe care au numit-o “apusul”.

In ceea ce priveste dezbaterile privind o eventuala retragere a Papei, par sa se contureze doua tabere, pe de o parte cei care afirma ca acest lucru este posibil si chiar necesar si, pe de alta parte, cei care sustin ca maladia Parkinson, de care sufera de mai multi ani, nu ii afecteaza functiile cognitive si deci isi poate continua misiunea.

Daca nu mai poate, sa se retraga

Cel care a indraznit sa incalce tabu-ul a fost numarul doi al Vaticanului, cardinalul Angelo Sodano, care a afirmat ca o demisie este posibila, insa trebuie lasata la latitudinea Papei.

O luare de pozitie destul de categorica a venit din partea cardinalului argentinian Jorge Mejia, care a declarat ca “toata lumea doreste ca Papa sa-si continue misiunea cit mai mult timp va putea”, adaugind insa ca “atunci cind nu va mai putea, el va trebui sa decida in functie de ce ii dicteaza constiinta si trebuie sa vedem daca nu s-a ajuns cumva la aceasta limita”.

In acest context, Mejia s-a intrebat daca nu cumva Ioan Paul al II-lea a semnat o scrisoare de demisie cu efect in cazul in care ar ajunge total incapabil sa-si indeplineasca indatoririle, asa cum, se spune, ar fi facut si alti predecesori ai sai. Aceasta invitatie la demisie este sustinuta de mai multe comentarii aparute marti in presa europeana.

Ziarul catolic francez “La Croix” critica “jumatatile de adevar” furnizate de Vatican in privinta starii Papei, in timp ce comentatorul pe probleme religioase de la “Le Monde” afirma ca “basmele cum ca acest om extenuat mai poate conduce Biserica nu pot sa tina la nesfirsit”.

Nerabdarea unora de a-l vedea plecat de la Vatican pe primul papa slav din istoria Bisericii Catolice a stirnit un val de declaratii indignante din partea altor inalti prelati.

Prefectul congregatiei episcopilor, Giovanni Battista Re, a calificat “de prost gust” aceste discutii privind demisia, in timp ce cardinalul Mario Francesco Pompedda si-a exprimat convingerea ca Papa este inca pe deplin capabil sa conduca destinele Bisericii, chiar si daca nu va mai putea vorbi. “Este suficient sa-si poata exprima vointa de o maniera clara.

Aceasta poate fi exprimata foarte bine prin scris si chiar prin gesturi clare pline de semnificatie”, a spus Pompedda.

Biserica n-are nevoie de un Schwarzenegger

Repetatele referiri din ultimele zile la incapacitatea Papei de a se exprima verbal par sa confirme informatiile aparute duminica, potrivit carora binecuvintarea auzita in momentul in care Ioan Paul al II-lea a aparut la fereastra spitalului era, in fapt, o inregistrare anterioara.

“Papa nu trebuie sa fie ca Schwarzenegger, guvernatorul Californiei, pentru a da exemplul unui superman care guverneaza Biserica”, a declarat la rindul sau influentul cardinal francez Jean-Marie Lustiger. Acesta a tinut sa sublinieze ca maladia Parkinson nu afecteaza gindirea Papei.

“Avem un om cu un handicap in fruntea Bisericii, care poarta povara handicapului sau, ceea ce dovedeste ca aceasta slabiciune poate fi si un semn al fortei sale. Si asta face parte din mesajul crestinismului”, a conchis Lustiger.

Pe fondul acestei dezbateri publice nemaiintilnite la Vatican, toata lumea asteapta astazi un nou buletin medical privind starea de sanatate Papei si, mai ales, data cind ar putea sa fie externat, informatie considerata un indiciu-cheie privind gravitatea situatiei.