Presedintele Traian Basescu i-a acordat directorului SIE, Gheorghe Fulga, Ordinul National "Steaua Romaniei" printr-un decret semnat luni. Documentul, care este contrasemnat de premierul Calin Popescu Tariceanu, a fost facut public marti, prin publicarea sa in Monitorul Oficial.

Motivatia prezentata in decret este aceea ca ordinul se acorda "pentru indeplinirea cu succes a atributiilor profesionale deosebite si misiunilor speciale". Printr-un alt decret prezidential semnat in aceeasi zi Basescu "inainteaza in gradul urmator" (cu incepere de marti, 8 februarie) o serie de generali ale caror nume nu sunt facute publice in Monitorul Oficial.

Acum mai bine de o luna, la sfarsitul anului 2004, presedintele Traian Basescu a vizitat sediul SIE, asigurandu-i pe sefii structurilor SIE (in special ofiterii de informatii) ca nu vor fi inlocuiti si ca nu vor avea loc modificari majore in structurile Serviciului. Presa a relatat despre faptul ca directorul Fulga nu a primit aceasta asigurare.

In timpul vizitei Basescu s-a declarat multumit "de nivelul de reformare al SIE", dar a atras atentia ca "Serviciul este obligat sa evolueze pozitiv".

Fulga i-a redat gradul de general lui Pacepa

Numele directorului SIE, Gheorghe Fulga, a aparut recent in presa ca urmare a faptului ca in ultimele zile ale mandatului lui Ion Iliescu i-a redat gradul de general fostului sef al spionajului romanesc, Ion Mihai Pacepa. Generalul Pacepa fusese reabilitat printr-o sentinta definitiva a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Tot la sfarsitul anului trecut presa a scris pe larg despre agresarea in propria casa a tatalui directorului SIE, generalul pensionar Gheorghe Constantin Fulga. La mijlocul lunii noiembrie Fulga senior a fost legat si batut crunt de doua persoane care purtau cagule. Agresiunea a avut loc in locuinta sa din satul Sulta, comuna Agas (judetul Bacau).

Strategia lui Fulga-PSD

Se cunoaste faptul ca Fulga si PSD au elaborat si aplicat o strategie de control politic al SIE. Astfel, cand PSD a castigat alegerile, in SIE erau numai doi generali, care au fost trecuti imediat la pensie. Ulterior, Fulga si Iliescu au inceput sa-si aleaga oamenii, sa-i verifice si, incet incet, sa-i avanseze. Au fost avansati ofiteri de la gradul de maior si lt.-col.

, in numai trei ani, la gradul de general de brigada sau general-maior. In acest mod, pe criterii politice, au fost avansati 12 generali si o cohorta de colonei. Toti sunt fosti securisti, sustinatori ai PSD.

Spre exemplu: general-colonel Rotaru Constantin (ajuns din colonel general cu trei stele in trei ani), general-maior Ionescu Paul, general-maior Goia, general-maior Valcea Marin, general-maior Marcel Alexandru, general-maior Sandru, general de brigada Istrate, general de brigada Predoiu Silviu, general de brigada Dumitrescu Gabriel, general de brigada Isac Adrian, general-maior Chiriac Dan,

general de brigada Iana, col. Bobocea, col. Isar I., col. Ruset V., col. Ion Mihai etc. Toate aceste persoane si multe altele au fost promovate in grad si functie de fosta putere. Sunt fosti ofiteri de securitate si sustinatori ferventi ai PSD.

Gurile rele spun ca au planificat si derulat diverse operatiuni menite sa aduca fonduri PSD. Operatiunile au fost coordonate de Rotaru Constantin si conduse nemijlocit de generalii Dumitrescu si Valcea. Pentru a acoperi urmele, Fulga a desfiintat pur si simplu directia condusa de generalul Dumitrescu, prin intermediul careia s-a desfasurat operatiunea.

Drept recompensa, pe ultima suta de metri fostul guvern l-a numit secretar de stat si sef al unei agentii guvernamentale de control al exporturilor si importurilor de materiale strategice.

Ofiteri acoperiti in toate structurile statului

Multi dintre "ofiteri" sunt secretari de stat si angrenati in munca politica a PSD. Este cazul lui Dumitru Dan, secretar de stat si sef al Oficiului guvernului pentru relatii cu Rep. Moldova. Baiatul cu ochi albastri a spionat in SUA si Canada inainte de 1989 si ulterior pana in anul 1999.

A activat in randul personalului de la Centrala Nucleara de la Cernavoda, care ii cunoaste apartenenta la fosta securitate si la SIE.

Anturajul sau este format din odrasle de nomenclaturisti comunisti, cu care in mod oneros a derulat diferite afaceri.

Este in relatii foarte apropiate de prietenie si afaceri cu Viorel Hrebenciuc. Impreuna au facut afaceri cu Rafo si au incercat sa se implice in privatizarea SN Petrom (au introdus la Iliescu si Nastase o delegatie a firmei ruse TNK).

Dan Dumitru a fost un sustinator aprig al lui Adrian Nastase, fiind considerat un apropiat al acestuia. In prezent depune eforturi sustinute impreuna cu George Copos pentru a fi mentinut in functia de secretar de stat. Cel mai apropiat prieten al sau este Mircea Geoana.

Alte decorari "la secret"

Nu este prima data cand presedintele Basescu si premierul Tariceanu pastreaza discretie asupra persoanelor pe care le decoreaza. Daca in vremea guvernarii trecute majoritatea numelor militarilor decorati sau inaintati in grad erau publicate in Monitorul Oficial, actualul Guvern pare dornic sa le tina "la secret".

Si in alte decrete prezidentiale publicate in Monitorul Oficial de la inceputul anului si pana acum se mentioneaza ca numele "se comunica institutiilor interesate".

De exemplu, prin Decretul 5 din 31 ianuarie se conferea "Serviciul Credincios" sau "Virtutea Militara" unui numar de 14 ofiteri si subofiteri la propunerea directorului SIE cu ocazia Zilei Serviciului de Informatii Externe, insa in Monitorul Oficial nu apar numele celor "premiati".

Se mentioneaza doar ca decoratiile se acorda "pentru indeplinirea cu succes a atributiilor profesionale deosebite si misiunilor speciale". Formulare folosita si in cazul lui Gheorghe Fulga.

Un alt decret, din 2 februarie, ii confera "Semnul onorific in serviciul patriei" unui subofiter din Ministerul Administratiei si Internelor despre care se publica doar informatia ca are 15 ani de activitate in domeniile apararii, ordinii publice si sigurantei nationale.

Un articol de Gabriela Palade, Eduard Ovidiu Ohanesian