Cazul Lavinia Sandru ar trebui sa le fie de invatatura tuturor celor care reprezinta acum noul val de oameni politici, tineri in special.

Toti tinerii care si-au inchipuit ca succesul in politica e totuna cu a pica in fund de admiratie la vederea sefului de partid au parte, in aceste zile, de un dus rece, sub care ar trebui sa stea, sa tremure putin si sa se trezeasca la realitate.

Excluderea tripletei Gusa-Pavelescu-Sandru din Partidul Democrat este oricind repetabila pentru toti cei care nu inteleg ca, intr-un partid, daca esti nou-venit si singurul tau atu este de a fi fost luat sub aripa ocrotitoare a liderului, orice pas gresit sau orice miscare in front te poate costa iesirea pe centura politicii.

Nu-i pling pe Cozmin Gusa si pe Aurelian Pavelescu; primul are suficienta abilitate si capital electoral pentru a-si reveni din knock-out-ul in care l-a lasat Traian Basescu, iar al doilea ar face bine sa profite de ocazie si sa-si piarda urma prin cabinetul lui de avocatura, pentru ca, oricum, valoarea lui ca om politic e egala cu zero. Ma revolta si ma intristeaza insa cazul Laviniei Sandru.

Dintre toti „bo-bocii“ cu care se lauda Traian Basescu in campania electorala, Lavinia Sandru mi s-a parut, prin prestatia pe care a avut-o, un model. Era dinamica, taioasa, sigura pe sine. Singurul lucru pe care i-l reprosam, in sinea mea, dupa fiecare aparitie televizata, era o nefireasca si exagerata adoratie pentru gesturile politice ale sefului de partid.

Nu stiu daca aceasta retorica era parte a unui plan de mediatizare, prin orice mijloace, a actualului presedinte al tarii, dar devenise aproape obsedanta invocarea numelui Traian Basescu in emisiunile TV la care participa domnisoara Sandru. Culmea ironiei, de aici i s-a si tras, de la prea mult Basescu in cuget si vorbiri.

De-acum, relatia Lavinia Sandru-Partidul Democrat e istorie, dar exista lucruri care ar fi putut impiedica o executie politica atit de rapida a tinerei pediste.

Ce s-ar fi intimplat, bunaoara, daca de numele Laviniei Sandru ar fi fost legata speranta realizarii unui proiect de lege foarte necesar societatii romanesti? Cu alte cuvinte, daca, in spatele vorbelor mestesugite despre PD si Traian Basescu, Lavinia Sandru ar fi pus si un „ceva“ care s-o faca iubita, in primul rind, de electorat si abia mai apoi de colegii sau de presedintele de partid.

Daca s-ar fi intimplat asa, si aici imi vine in minte experienta politica din ultimii ani a Monei Musca, altfel ar fi stat lucrurile. Colegii din PD care au ridicat mina, fara ezitare, votind excluderea ei din partid la pachet cu Gusa si Pavelescu s-ar fi gindit mult mai mult la riscurile pe care le presupune o asemenea decizie.

E vorba de riscurile electorale, pentru ca, intr-un astfel de caz, o Lavinia Sandru care si-ar fi depasit statutul de tinara speranta a politicii romanesti, devenind purtatoarea de speranta a citorva sute sau milioane de romani, ar fi fost infinit mai valoroasa.

Neavind in spate decit bune intentii, o relatie armonioasa cu Traian Basescu si o retorica actoriceasca, Lavinia Sandru a fost debarcata din PD fara prea mari costuri electorale.

Si, daca nu intelege sa-si lege rapid numele de un proiect politic concret sau de o initiativa legislativa cu mare impact public, s-ar putea ca Traian Basescu sa fi avut avut dreptate si s-o vedem pierduta pe centura politica rezervata insilor care n-au alt merit decit acela de a fi buni de gura.

Cazul Lavinia Sandru ar trebui sa le fie de invatatura tuturor celor care reprezinta acum noul val de oameni politici, tineri in special.

Si Victor Ponta, si Daciana Sirbu, si Cristian Boureanu, si Dan Motreanu, si Liviu Nistoran sau altii ca ei au o singura sansa pentru a se feri din calea cozmincilor sau bercenilor de prin partide: sa obtina sprijinul popular, sa devina cunoscuti indeosebi datorita actiunilor politice dictate de electorat, si nu prin intreceri de facut frumos la comanda sefilor de partid.

Trebuie sa puna osul la treaba. Sa se bata pentru o idee. Gura mare si camera de luat vederi nu mai sint suficiente pentru a rezista in viata politica. Unde mai sint azi George Pruteanu, Codrin Sefanescu, Stefan Cazimir sau Raj Tunaru? S-au pierdut in propria salata de vorbe, mestecata, ani de-a rindul, in fata camerelor de luat vederi sau de la tribuna Parlamentului. Si nu-i plinge nimeni.

Sprijinul pentru generatia tinara de oameni politici nu poate fi acordat neconditionat. Asteptarile tuturor sint mari pentru ca vorbim de oameni investiti cu o responsabilitate imensa. Ei trebuie sa demonstreze ca Romania are de unde si cu cine sa-si formeze o clasa politica, in stare sa inlocuiasca gastile aciuate prin partide.

Daca Ponta, Nistoran, Sandru, Motreanu si chiar si Gusa vor intelege acest lucru, sa lase vorbele mari de-o parte si sa puna in loc fapte pe masura, mina e intinsa. Daca nu, si pumnul e pregatit.