Tinerii care incep in acest an facultatea vor studia trei ani, isi vor lua licenta in domenii, nu in specializari de nisa si vor putea sa-si echivaleze mult mai usor studiile in strainatate, a anuntat ieri ministrul educatiei. Decizia vizeaza intarirea masteratelor si a cercetarii, precum si o mai usoara integrare a absolventilor de facultate pe piata muncii.

Din aceasta toamna, studentia va fi organizata in trei cicluri universitare: licenta, masterat si doctorat, a stabilit ieri executivul. �Pentru a-si lua licenta, studentii vor studia trei ani si nu vor face specializari precise.

Facultatea va fi doar un traseu pentru alegerea unei specializari de master si, eventual, de doctorat�, a spus ieri ministrul educatiei si cercetarii, Mircea Miclea. El a specificat ca, din cele 300 de specializari universitare existente, vor ramine aproximativ 66 de domenii in care se va da licenta. De asemenea, o serie de specializari se vor reduce semnificativ sau vor disparea.

�Domeniile au fost stabilite de minister si sint valabile pentru toate universitatile de stat sau particulare. Pe scurt, MEC va elibera diplome numai pentru aceste domenii�, a precizat Miclea.

De exemplu, Facultatea de Istorie nu va mai obliga studentii din primul an sa se inscrie la istoria artei, arheologie sau pedagogie, ci vor studia cu totii istorie, isi vor lua licenta pe acest domeniu, urmind ca, daca vor, sa se specializeze printr-un master, a explicat ministrul.

Acesta a adaugat ca decizia vizeaza o mai usoara si mai rapida integrare pe piata muncii deoarece, avind o specializare mai larga, absolventul isi va gasi mai usor de lucru.

Medicina, Dreptul si Teatrul fac exceptie

Toate facultatile vor trebui sa-si adapteze programa si sa ajunga la 180 de credite, pentru trei ani de studiu (examenele dintr-un an de facultate insumind 60 de credite) pina la obtinerea licentei, a declarat ministrul educatiei.

�Sint insa si exceptii, printre care Facultatea de Drept si Teatru (240 de credite - patru ani) sau Medicina (340 de credite - sase ani)�, a specificat Miclea, adaugind ca aceste masuri nu vor reduce numarul de studenti. �Dimpotriva, din acest an am marit cifra de scolarizare pentru masterat cu 20%�, a anuntat Mircea Miclea.

Una dintre cele mai importante motivatii ale acestei reforme a fost recunoasterea internationala a absolventilor romani.

�Aceasta masura este un pas fundamental pentru compatibilizarea invatamintului superior romanesc cu invatamintul superior european, in perspectiva crearii Spatiului European al Invatamintului Superior, din 2010, conform Declaratiei de la Bologna�, a afirmat seful invatamintului. Integrarea absolventilor va fi mai usoara deoarece acestia vor studia la fel ca si colegii lor europeni.

�La Facultatea de Economie de la Oxford, a treia din lume, exista trei specializari. La ASE, care nu este nici in primele 500 din lume, exista 14 specializari. Dorim simplificarea si imbunatatirea sistemului de invatamint universitar�, a explicat Mircea Miclea.