Inflatia a inceput sa ridice din nou capul. Indicele preturilor de consum a crescut in luna ianuarie cu 0,8% (8,9% in ritm anual). Mentinerea unei asemenea dinamici ar duce la ratarea tintei de inflatie pentru 2005 (7%). Galopul preturilor nu a luat insa pe nimeni prin surprindere. Banca Nationala a tras semnalul de alarma inca de anul trecut.

Procesul de dezinflatie s-ar putea intrerupe "temporar" in primul trimestru din 2005, se poate citi intr-un studiu al bancii centrale. La vremea respectiva se aveau in vedere indeosebi consecintele inflationiste ale noii etape de scumpire a energiei, care, din motive electorale, a fost amanata cateva luni. Intre timp au aparut insa alti factori care imping in sus preturile.

Cel mai mult se face simtit efectul destabilizator al cresterii consistente a salariilor reale operate spre sfarsitul anului trecut, fara vreo legatura cu productivitatea muncii. Dar nici reducerea, de la 1 ianuarie 2005, a impozitelor directe nu este lipsita de pacate.

Cand tot mai multi bani alearga dupa acelasi volum de bunuri si servicii, cum se intampla de ani buni in Romania, echilibrul dintre cerere si oferta se face fie prin cresterea preturilor, fie prin aducerea din import a ceea ce nu poate oferi productia interna. Cum Romania s-a angajat sa coboare inflatia la standardele europene, se merge de la o vreme pe a doua varianta.

Mutarea decisiva a fost facuta si anul trecut de BNR, care a scos leul din lesa. Banca centrala nu a mai intervenit prin vanzari sau cumparari de valuta pentru a tine cursul la un anumit nivel, ci a lasat piata sa stabileasca valoarea leului. Datorita intrarilor masive de valuta in tara, moneda nationala s-a apreciat considerabil in raport cu euro si alte devize forte.

Importatorii s-au bucurat: cu un leu mai scump au putut cumpara mai mult de pe pietele externe. Exportatorii, insa, s-au suparat, pentru ca deprecierea valutei aduse in tara le-a produs pierderi importante. Coborarea, in 2004, a inflatiei la o singura cifra s-a facut cu pretul unui deficit comercial fara precedent - 7,3 miliarde de euro (12% din PIB).

Un cost exagerat de mare, care nu se explica decat prin faptul ca sunt atacate mai mult cauzele monetare ale inflatiei, si mai putin cele economice. Romania nu are insa probleme de finantare a deficitelor externe. Rezervele valutare de la Banca Nationala sunt cele mai mari din istoria tarii.

Apoi, Romania nu este nevoita sa apeleze la agoniseala din camara, pentru ca deficitele externe sunt finantate de intrarile autonome de capital strain, fie sub forma de investitii (directe sau de portofoliu), fie de transferuri de la romanii care lucreaza in strainatate. Ingrijorarea vine din alta parte.

Pentru a avea o crestere cu adevarat sanatoasa, care sa-i permita romanului sa traiasca mai bine, inflatia trebuie trasa si mai jos. Iar reusita operatiunii nu mai poate fi asigurata cu mijloacele folosite anul trecut. Instrumentele monetare si fiscale au niste limite de utilizare, care daca sunt depasite duc la rezultate contrare celor scontate.

Avertismentul a venit chiar de la guvernatorul Bancii Nationale, Mugur Isarescu, care declara recent ca aprecierea leului nu este un panaceu si nu poate fi folosita la nesfarsit. Altfel spus, desi leul continua sa se ingrase, BNR nu-l va lasa sa devina obez.

Pentru ca, daca dezechilibrele externe vor deveni cronice si piata le va considera nesustenabile, intrarile de capital, care acum acopera deficitele comerciale si de cont curent, se vor transforma in iesiri de capital, cu consecinte greu de anticipat. Principala modalitate prin care se va reduce inflatia in 2005 va fi "strangerea surubului", cum se exprima premierul Tariceanu.

Nu este o noutate pentru romani, carora de cate ori intr-un an au consumat mai mult decat le permite punga, de atatea ori in anul urmator le venea nota de plata. Anul acesta, nota este insa mai incarcata ca oricand, pentru ca romanii vor trebui sa plateasca nu numai ce au consumat pe datorie in 2004, ci si greselile foarte costisitoare ale guvernantilor de-a lungul tranzitiei.

Cea mai dureroasa este eroarea din sistemul energetic. Lumina si caldura se scumpesc periodic, cum se va intampla si la 1 aprilie, nu atat pentru ca trebuie sa ne aliniem la standardele europene, cat pentru a evita prabusirea sistemului. Toate guvernele postdecembriste au tinut pretul energiei sub nivelul pietei.

Motivul nu e greu de banuit: sa traiasca si cei care nu sunt in stare sa plateasca pretul real. Multe intreprinderi ineficiente sunt si astazi in viata, dar costul supravietuirii lor este urias. Producatorii de energie au acumulat pierderi atat de mari, incat au ajuns in pragul falimentului.

Pentru a se evita o posibila prabusire a sistemului sunt necesare mari investitii in retehnologizarea si modernizarea capacitatilor de productie. Statul nu are insa atat de multi bani. Iar investitorii straini care dispun de resursele financiare necesare au conditionat angajarea in procesul de reabilitare a sistemului de cresterea preturilor la nivelul indicat de piata.

De teama sa nu moara cu utilitatile in brate, responsabilii economici s-au decis, in cele din urma, sa creasca treptat preturile, ceea ce echivaleaza cu aruncarea coplesitoarei poveri a reabilitarii sistemului in seama populatiei.