Vă era dor de „Hangiţa” lui Carlo Goldoni? Ei bine, o puteţi vedea pe scena Teatrului Nottara. Este vorba de o premieră regizată de Tino Geirun. Hangiţa - sau Mirandolina - este interpretată cand de Crenguţa Hariton, cand de Daniela Minoiu.

Constantin Cotimanis joacă rolul Contelui di Ripafratta, Alexandru Jitea, pe cel al Marchizului di Forlipopoli, Valeriu Preda intră in pielea personajului Contele d’Albafiorita.

Ortensia este interpretată de Anca Bejenaru, dejanira de către Anda Caropol iar Fabrizio, de către Adrian Văncică. Fără indoială, este vorba de o comedie italiană a secolului al XVIII-lea. Deşi este curtată de contele D’Albafiorita şi de marchizul di Forlipopoli, atenţia Mirandolinei este atrasă de cavalerul du Ripafratta.

Dar, cu siguranţă, dragostea şi viclenia femeilor nu s-a schimbat in ultimele două secole, drept urmare pare aproape imposibil să să nu apreciem această piesă atemporală, privind-o pur şi simplu ca pe o comedie de situaţie şi de caracter.

Despre „Hangiţa”, Carlo Goldoni scria in „Memoriile”: „fără a o citi n-ai crede că planurile, demersurile şi triumful Mirandolinei pot izbandi intr-un răstimp de douăzeci şi patru de ore.

Am fost poate linguşit in Italia, dar toţi m-au incredinţat că nu scrisesem pană atunci nimic mai firesc şi mai bine condus şi că acţiunea piesei e completă şi susţinută in chip desăvarşit”.