Peste 80% dintre firmele mijlocii si mari din industria romaneasca sustin ca au introdus produse noi pe piata in anul 2004. Este enorm si ar fi minunat daca ar fi fost si intru totul adevarat.
Insa, cum 55% din aceste firme care se declara inovatoare de produs au recunoscut si ca nu si-au majorat cheltuielile de cercetare-dezvoltare, iar 40% nici nu au un departament specializat in acest sens, se poate desprinde o singura concluzie: cea mai mare parte a acestor produse noi provin, de fapt, din import, din licentiere sau din imitare.
Aceasta realitate trista a reiesit din Raportul Anual de Sondaj privind cercetarea, dezvoltarea, inovarea si competitivitatea din industria romaneasca, realizat de Grupul de Economie Aplicata (GEA). In majoritatea cazurilor, chiar si acolo unde exista un departament specializat de cercetare-dezvoltare, acesta este format doar din cativa angajati.
Iar in ceea ce priveste educatia si formarea continua a celorlalti colegi ai acestora, mai putin de 2 angajati din 100 au urmat in ultimele sase luni cursuri de perfectionare platite de companiile lor.
Nici filialele straine nu au un comportament diferit
Cel mai prost din punctul de vedere al intensitatii activitatii de cercetare-dezvoltare sta industria alimentara, iar peste medie - cea de masini electrice. Evident, Bucurestiul si Regiunile Vest si Nord-Vest se lauda totusi cu cel mai mare interes fata de activitatea de cercetare-dezvoltare integrata in cadrul firmelor.
Insa, in general, analiza pe sectoare (in afara celor doua de mai sus) nu este concludenta, probabil pentru ca restructurarea economica neterminata din tara noastra nu permite distinctia clara intre sectoarele "noii economii" (mai dinamice, mai intensive in cercetare) si cele ale "vechii economii".
Surprinzator este faptul ca nici firmele cu capital strain nu au un comportament diferit in aceasta privinta, ceea ce poate sugera o integrare redusa a filialelor din Romania in retelele internationale de inovare si productie.
Exportatorii sunt dependenti de intermediari
In mod practic, toate acestea au repercusiuni in gradul de competitivitate al industriei romanesti, atat pe piata interna, cat si pe cea externa. Astfel, succesele inregistrate pe piata interna sunt, din pacate, determinate semnificativ de introducerea unor noi metode de distributie si mult mai putin a unor procese sau produse cu adevarat noi.
Cu alte cuvinte, natura competitiei interne este puternic alterata, pentru ca nu se manifesta prin inovare, ci prin distributie.
Total opus, pe piata externa - unde competitivitatea este puternic corelata cu introducerea unor produse noi si cu existenta unui departament de cercetare-dezvoltare, firmele romanesti pierd semnificativ pentru ca nu abordeaza noi metode de distributie. Exportatorii romani raman, astfel, dependenti de intermediarii straini, acceptand astfel profituri mai mici.
