Banca Nationala a Romaniei este, in ultimele saptamani, tinta unor atacuri tot mai insistente venite dinspre reprezentanti de prim rang ai lumii afacerilor. Dupa ce liberalul Dan Radu Rusanu a lansat un avertisment dur la adresa politicii institutiei conduse de Mugur Isarescu, inspre BNR a pornit un lung sir de critici dinspre patronatele din majoritatea sectoarelor industriale.

Mai mult, Asociatia Nationala a Exportatorilor si Importatorilor (ANEIR) i-a cerut marti demisia lui Isarescu.

Supararea patronatelor e cauzata de aprecierea accentuata a leului pe piata valutara. Aceasta a dus, in ultimele trei luni, la scaderea valorii exporturilor si la cresterea importurilor, punindu-i astfel pe producatori intr-o situatie dificila.

De altfel, mai multe asociatii patronale, printre care cele din confectii si mobila, au anuntat ca multe intreprinderi sunt aproape de a-si inchide portile.

Pentru aceasta situatie critica, patronatele dau vina pe politica BNR, care a renuntat la finele anului trecut sa mai intervina pe piata pentru a tine in friu scaderea monedelor euro si dolar. La acea data, BNR si exportatorii au convenit neinterventia Bancii Centrale in piata valutara din doua motive.

Primul tinea de cererile Uniunii Europene si FMI, care voiau ca moneda romaneasca sa aiba un curs cit mai apropiat de realitate. Al doilea motiv tinea de previziunile macroeconomice, care demonstrau ca leul se va aprecia natural in anumite limite.

Iar aceste limite pareau, la acea data, sa nu afecteze foarte tare exporturile romanesti catre pietele traditionale, mai cu seama catre Uniunea Europeana.

Dar socoteala din 2004 nu s-a potrivit cu evolutia reala. Leul s-a apreciat cu mult peste previziuni, ducind la pierderi imense pentru exportatori. Anul 2005 a adus caderea libera a monedei euro, a dolarului si a pretului aurului, in timp ce BNR statea in expectativa. Motivele acestei cresteri a leului au ramas partial invaluite in ceata.

Exista supozitii conform carora oferta enorma de valuta de pe piata ar proveni, intr-o anumita masura, si din spalarea de bani negri. Supozitiile au fost inlaturate insa de guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, care a declarat ca sumele in valuta susceptibile de a fi speculate sunt mici in comparatie cu investitiile serioase.

In aceste conditii, patronatele s-au napustit asupra BNR, cerind insistent reimplicarea sa pe piata valutara si stavilirea, intr-un fel, a fluxului de valuta. Au fost mai intii voci timide, care in ultimele doua saptamini s-au transformat in atacuri dure. Printre cele mai inversunate se numara Asociatia Nationala a Exportatorilor si Importatorilor (ANEIR) si Asociatia Oamenilor de Afaceri (AOAR).

Pe de alta parte, Consiliul Investitorilor Straini sustine ca BNR nu a pregatit suficient de bine introducerea leului greu, si ca ar trebui ca aceasta masura sa fie devansata.

Dincolo de justetea acestor atacuri si cea a deciziilor luate de BNR, un lucru ramine cert: piata valutara ramine extrem de agitata, iar producatorii romani trebuie sa faca fata atit noilor standarde cerute de Uniunea Europeana, cit si provocarii neasteptate a cresterii leului.