Se spune ca nu exista in fotbal un tratament mai bun pentru simptomele crizei de rezultate decit victoria. Odata obtinuta, totul revine la normal, necazurile se uita, viitorul pare mai putin sumbru.
Fiindca aveau nevoie, Real Madrid si Juventus au pornit hotarit aseara in cautarea miraculosului medicament, pe un "Santiago Bernabeu" dornic de spectacol, incepind cu tribuna oficiala, unde luasera loc doua capete incoronate, Regele Spaniei si cel al Iordaniei.
S-a jucat de parca ar fi depins de acest meci soarta omenirii. Fara menajamente, vezi accidentarile lui Salgado si Nedved, fara timpi morti, fara relaxare. Fara prea multe ocazii, caci, desi curgea frumos intre cele doua careuri, jocul se stingea in fata portilor.
Oarecum logic, deschiderea scorului, anuntata de singura oportunitate a primei reprize, bara lui Raul din minutul 24, a venit in urma unei faze fixe nascute dintr-un inexistent fault asupra lui Zidane. Dreptul lui Beckham a functionat iar, Helguera reluind pe spate cu fruntea, umarul, ceafa, urechea, exact nu se stie, din fata unui Cannavaro intepenit.
Repriza a doua s-a derulat dupa un scenariu asemanator. Nu chiar similar, pentru ca Realul a jucat un pic mai avintat, cautind golul decisiv. Fara rezultat insa. Paradoxal totusi, ocaziile mai importante au fost de partea italienilor, dar nici ei cu prea mult spor.
Buffon, inca o data sprijinit de bara, si Casillas au inchis portile, anticipind un retur incins peste doua saptamini, pe "Delle Alpi".
