Presedintele Traian Basescu sustine necesitatea ca institutiile statului sa explice populatiei costurile pe care le presupune procesul de integrare a Romaniei in UE, afirmand totodata ca este nevoie de solidaritate pentru ca aderarea sa fie un succes si de acceptarea masurilor guvernamentale

Seful statului a sustinut, vineri, un discurs, la Seminarul "Concurenta si ajutorul de stat" din cadrul "Campaniei de pregatire a mediului de afaceri pentru integrarea in Uniunea Europeana", organizat de Ministerul Integrarii Europene, apreciind ca, probabil, dupa aceasta reuniune vor aparea si in Romania euro-sceptici.

Basescu a mentionat ca a vrea in UE este una, iar a intelege ce inseamna acest proces este cu totul altceva.

El a adaugat ca proportia mare in care romanii sustin integrarea in Uniunea Europeana demonstreaza ca vor sa ajunga cit mai repede acolo unde le este locul, dar ca marea problema este ca nu stiu ce inseamna acest proces.

Presedintele a sustinut ca romanii cred ca dupa integrare va curge lapte si miere in toate orasele, chiar si in gropile din Bucuresti. El a atras atentia ca, de fapt, integrarea presupune foarte mult costuri.

"Lipsa de consistenta a intelegerii drumului catre integrare arata ca noi nu suntem capabili sa organizam o dezbatere pro si contra integrarii", a spus Basescu.

El a adaugat ca faptul ca romanii sint "atit de unanimi" in privinta integrarii inseamna ca procesul nu este cunoscut, ca nimeni nu are intrebari, ca s-a tratat mediatic si "s-a umflat ca o gogoasa", astfel ca toata lumea crede ca aderarea este o problema care tine doar de guvern.

Traian Basescu a declarat ca institutiile statului au obligatia sa explice cetatenilor care sint costurile integrarii, iar rezultatul trebuie sa fie intelegerea ca integrarea este un proces care inseamna costuri, sacrificii uneori, capacitatea de a fi solidari intr-un moment dificil.