Nu-l simpatizez pe patronul Stelei. Nu-l simpatizam nici inainte de a imparti oamenii intre cei care-s buni romani si cei care sint vinduti strainilor, intre cei care au tricou si cei care poarta costume in dungi, a la Don Vito Corleone.
In ultimele sale aparitii la tv, si au fost cu duiumul, Gigi Becali a repetat la infinit un cuvint. Hahalera. Era pumnalul sau verbal cu ajutorul caruia-si inchipuia ca-i rapune pe dusmani. Reluat obsesiv, termenul s-a intors ca un bumerang, lipindu-se de Gigi ca marca de scrisoare.
Surprinzator, in seara istorica a eliminarii Valenciei, Becali a coborit cu picioarele pe pamint. Altul, in locul lui, ar fi urlat in stinga si-n dreapta. El a stat cuminte, invocind, cu ton egal, banii, propriul curaj si pe Dumnezeu.
Ani la rind, patronii echipelor noastre de fotbal au visat la Berlusconi, la Abramovici, la Florentino Perez. De joi, 24 februarie 2005, smecherii cu trabuc sau fara, nici o aluzie la Cornel Dinu, iubitori de Ceausescu sau de Johnnie Walker au un model mai pamintean.
O "hahalera" care si-a riscat inclusiv averea ca sa se poata fali ca-ntr-o seara de iarna a scos din Cupa UEFA detinatoarea trofeului si a Supercupei Europei.
