Un sondaj INSOMAR, comandat de Realitatea TV, arata ca lupta intre principalii favoriti este destul de stransa. Candidatul PSD, Marian Vanghelie, este cu doar 6 procente in urma reprezentantului Aliantiei PNL-PD, Adriean Videanu.

Investigatia sociologica mai scoate la iveala un amanunt interesant: tinerii intre 25 si 34 de ani il prefera pe Vanghelie.

Candidatul Aliantei PNL-PD, Adriean Videanu, se bucura de 34 la suta din intentiile de vot ale bucurestenilor. Pe locul al doilea se afla reprezentantul PSD Marian Vanghelie, cu 28 de procente, urmat de independentul Cristian Popescu - alias Piedone - cu 12 la suta.

Pe urmatoarele locuri se afla, la egalitate, reprezentanta PRM Anca Petrescu, candidatul PUR Radu Opaina si independentul Ralu Filip, toti cu 4 la suta din intentia de vot. 16 la suta dintre bucuresteni nu stiu sau nu s-au hotarat cu cine sa voteze.

Si la intrebarea ,,Cu care dintre urmatorii candidati veti vota sau pe care l-ati prefera ca Primar General?'', tot Adriean Videanu este castigator. Acesta conduce cu 38 la suta si este urmat de Marian Vanghelie, 31 la suta, Cristian Popescu, 14 la suta, Radu Opaina, Ralu Filip si Anca Petrescu, ultimii 3 cu 4 la suta.

5 la suta dintre bucuresteni spun ca nu vor vota pentru nici unul dintre acesti candidati si ca nici nu ar dori ca vreunul sa fie edil sef al Capitalei.

Interesanta este repartitia pe grupe de varsta a intentiei de vot pentru primii trei candidati. Tinerii intre 18 si 24 de ani merg pe mana lui Videanu -34 la suta. Democratul este urmat de reprezentantul PSD Marian Vanghelie 31 la suta si independentul Cristian Popescu, 19 la suta.

Situatia se schimba radical in ceea ce priveste grupa de varsta 25-34 de ani. Aici conduce Marian Vanghelie, cu 36 la suta. Cu 2 procente mai putin, Videanu e pe locul doi, iar Piedone pe 3, cu 15 la suta.

Pentru bucurestenii intre 35 si 44 de ani, cel mai potrivit este Videanu (40 la suta), urmat de Vanghelie (27 la suta) si Cristian Popescu (19 la suta). Clasamentul arata la fel si in urmatoarele doua grupe de varsta: 45 si 54 de ani si 55-64 de ani.

In schimb, persoanele de varsta a treia - peste 65 de ani - isi indreapta sperantele spre candidatul PSD -36 la suta, urmat de Videanu- 35 la suta- si Popescu- 11 la suta.

Toate aceste rezultate sunt in stransa legatura cu perceptia publica asupra calitatilor candidatilor, evaluate, ca la scoala, cu note de la 1 la 10.

Bucurestenii considera ca Adriean Videanu este cel mai cinstit dintre primii trei candidati, cu o medie de 6,9, urmat de Cristian Popescu, cu 6,5, si Marian Vanghelie cu 6,2.

La capitolul apropiere de oameni, bucurestenii se simt cel mai bine intelesi de Marian Vanghelie. Acesta primeste o medie de 7,3, la distanta de Adriean Videanu, cu 6,8, si Cristian Popescu, care a luat 6,7.

La materia competenta, Adriean Videanu sta cel mai bine. El conduce cu nota 7,2, urmat de Marian Vanghelie, 6,6, si Cristian Popescu, 6,5.

Sondajul a fost realizat in perioada 23-25 februarie, pe un esantion de 1077 de persoane cu drept de vot, reprezentativ pentru Bucuresti. Interviurile au fost realizate prin metoda fata in fata, la domiciliul subiectilor. Intervalul de incredere al acestui sondaj este de plus- minus 3 la suta, corespunzator unui nivel de incredere de 95 la suta.