Dupa ce s-a lansat „De ce iubim femeile”, am avut impresia ca si Cartarescu devine, fara voia lui, un personaj monden. Cartea lui s-a bucurat de un real succes - imi amintesc ca, la vreo saptamana dupa lansare, se epuizase titajul initial comandat de librarii.

Si apoi a inceput sa vorbeasca toata lumea despre ea si a fost ca un trend - toata lumea citise cartea, chiar si vedetele noastre vorbeau despre ea. Ce mai, daca nu citisei „De ce iubim femeile”, nu existai!

Am citit-o si eu. Si nu-mi placea, intr-un fel, ca este atat de „la moda”, dar ma bucuram totusi ca valva si interesul erau in jurul unor povestiri romanesti. Intamplari atat de simple care abunda de trairi, atat de reale chiar si acolo unde il suspectam totusi pe Cartarescu ca apeleaza si la fictiune.

Am crezut ca atingerea Petrutei l-a vindecat pe autor si imi doresc sa ma duc in magazinul Cocor, unde ea este acum vanzatoare, sa vad daca nu o s-o gasesc pe Petruta din poveste. Am crezut fiecare rand pe care l-a scris.

Povestirile lui Cartarescu nu sunt, de asta data, complicate, dar frumusetea lor vine din naratiune, din sensibilitatea extrema, din lucruri mici care schimba vieti, dintr-o multime de trairi cu care ramai si dupa ce ai ajuns la final. Parca te face sa privesti lucrurile altfel, sa fii putin mai atent, sa uiti de fuga cotidiana, de superficialitate.

Dar povestile sunt pentru a fi povestite. Poate ca de aceea „De ce iubim femeile” este acum disponibila si ca audiobook, in lectura actorului lui Adrian Pintea. Am un profund respect pentru literatura tiparita, dar, cum tehnologia avanseaza atat de rapid, ar fi interesant sa aveti in biblioteca si editia tiparita, si pe cea multimedia. Lectura si auditie placuta!