Desi chiar de astazi se vor impiedica la tot pasul de etichete pe care sunt afisate preturi in lei grei, romanii mai au de asteptat mai mult de o luna si jumatate pana cand vor putea asocia noile preturi cu imaginea noilor bancnote si monede. Motivul: Banca Nationala nu va arata publicului noile bancnote si monede decat dupa 20 aprilie.

Chiar daca angajatii BNR au pus deja mana pe noile insemne monetare, scuza lui Mugur Isarescu pentru amanarea prezentarii banilor noi este invaluita de aceeasi "ambiguitate constructiva" prezenta in toate discursurile guvernatorului BNR din ultima vreme:

"Daca ma intrebati de ce nu am aratat noile cupiuri astazi (n.r. - odata ce a devenit obligatorie afisarea preturilor in lei grei), va voi raspune: "De ce nu la 20 aprilie?"

Credem ca doua luni sunt suficiente (n.r. - de la prezentarea leilor grei pana la punerea lor in circulatie). In plus, noile bancnote au in proportie de 90 la suta aceeasi grafica precum leii vechi", a declarat, ieri, Mugur Isarescu, in cadrul unei conferinte de presa.

Reamintim ca, inca din noiembrie 2004, Banca Nationala a anuntat in linii mari cum vor arata noile bancnote. Leii grei vor fi un "hibrid" intre vechile bancnote si euro: dimensiunile vor fi cele ale bancnotelor europene, iar culorile si imprimeurile - similare cu cele de pe vechile bancnote, ca si suportul plastic.

"Avem o singura bancnota noua cu valoarea de 500 de lei (n.r. - 5.000.000 lei vechi). Aceasta va avea portretul lui Eminescu. Este o bancnota a carei valoare este mare: aproape 200 de dolari sau 130-140 de euro", a precizat Mugur Isarescu.

BNR paseaza presei, bancilor si magazinelor promovarea leilor grei

Leul greu - ca orice produs nou ar trebui promovat agresiv prin campanii publicitare. Insa conducerea BNR va face economii masive la acest capitol. "Denominarea se va autopromova prin afisarea dubla a preturilor, fara mari eforturi din partea BNR. Promovarea o va face presa, magazinele si bancile", spera Mugur Isarescu.

Leul greu si-a asigurat deja prezenta pe sticla ecranelor TV si la radio, cel putin la posturile publice, prin semnarea a doua protocoale intre BNR si TVR, respectiv SRR. "Si in Turcia, televiziunea si radio-ul publice au dat o mana de ajutor in promovarea denominarii", a precizat Isarescu.

Din setul de masuri pe care le vizeaza BNR pentru a face trecerea la leul greu cat mai lina se numara seminarii organizate de Banca Centrala pentru functionarii bancilor, realizarea unui site dedicat pe internet (www.denominare.ro - inaccesibil pentru moment), actiuni in universitati, institutii de stat si primarii.

De asemenea, leul greu va fi popularizat prin afise si pliante care vor fi tiparite, cel mai probabil, la imprimeria BNR. Isarescu spera, de asemenea, ca problematica leului greu va fi tratata si in presa privata, prin preluarea informatiilor din conferintele de presa care vor fi organizate de BNR cel putin o data pe saptamana.

Preturile in lei grei - mai aproape de preturile din zona euro decat de cele din anii '50 -'60

Guvernatorul BNR sustine ca taierea a 4 zero-uri din coada preturilor exprimate in lei va aduce preturile din Romania mai aproape de cele din zona euro, nu de cele din timpul regimului comunist. "Preturile in lei grei lanseaza puntea spre preturile din Uniunea Europeana. Anii '50-'60 cu care au facut comparatie unele ziare erau caracterizate prin alta structura a preturilor.

In perioada urmatoare vom asista la modificari ale preturilor relative", sustine Mugur Isarescu. Insa, daca puntea spre Uniunea Europeana nu se va realiza decat la nivelul preturilor, romanii vor avea motive sa ofteze din greu. In Uniunea Europeana o paine costa de patru ori mai mult, iar pretul carnii este aproape dublu.

In conditiile in care, chiar si dupa renuntarea la zerouri, puterea de cumparare a romanilor ramane la jumatate fata de cea a europenilor.