Se pare ca sansa incepe sa surada telefoniei de generatia a treia. Dupa un inceput dureros de lent, in 2005 va urma o explozie 3G, prevad producatorii de telefoane mobile.

OBISNUITA

Telefoanele mobile castiga o bucata din ce in ce mai mare din viata noastra cotidiana

Dupa ce au investit miliarde si miliarde de euro in retele, operatorii 3G anuntau la sfarsitul anului trecut o dezamagitoare cifra de doar 6,4 milioane de clienti la nivel mondial. Se pare totusi ca aceasta piata abia de acum incepe sa se dezvolte. "Anul 2005 va fi marcat de dezvoltarea serviciilor 3G pe piata mondiala.

Acestea vor avea 70 de milioane de utilizatori, fata de 6,4 milioane – anul trecut", a declarat Imfred de Jong, director in cadrul Nokia Mobile Phones. Producatorii de telefoane prevad ca vom incepe sa cheltuim din ce in ce mai multi bani pe traficul de date de pe telefonul mobil.

Ponderea apelurilor de voce se va reduce de la 88%, cat era in 2003, la 74%, anul acesta, in timp ce traficul de date va creste de la 3% la 10% in aceasta perioada, spun analistii.

CAMERA

Previziunile sunt sustinute si de cresterea exponentiala a vanzarilor de telefoane cu camera foto. La nivel mondial, in 2004 s-au vandut 215 milioane de astfel de celulare. Telefoanele mobile cu camera au ajuns sa reprezinte trei sferturi din totalul dispozitivelor de captare digitala a imaginilor.

Nokia a vandut 12 milioane de telefoane inteligente in 2004 si are o cota de piata de 48% pe acest segment. Asta inseamna ca, la nivel mondial, anul trecut s-au vandut in jur de 24 de milioane de telefoane inteligente. In 2008 se estimeaza ca vanzarile de telefoane inteligente vor ajunge la 200 de milioane de terminale.

GLOBAL

La nivel mondial, totalul utilizatorilor care folosesc serviciile de telefonie mobila va atinge, in 2008, trei miliarde de utilizatori, nivel aproape dublu fata de cel de anul trecut. Telefoanele fixe sunt abandonate treptat in favoarea celularelor. La sfarsitul anului 2004, 28% din totalul apelurilor telefonice de voce au fost realizate prin telefonie mobila.

Pana in 2008, se estimeaza ca acestea vor ajunge sa reprezinte 50% din total.

LA NOI

In 1998, rata de penetrare a telefoniei mobile in Romania era de 0,8%. La sfarsitul anului trecut, numarul de utilizatori ai serviciilor de telefonie mobila ajunsese la aproape jumatate din populatia tarii. In cursul lui 2006, se estimeaza ca 70% dintre romani vor folosi un telefon mobil.

OPTIMISM

"Anul 2005 va fi marcat de dezvoltarea serviciilor 3G pe piata mondiala. Acestea vor avea 70 de milioane de utilizatori fata de 6,4 milioane, anul trecut" - Imfred de Jong, director in cadrul Nokia Mobile Phones