de Grigore Cartianu

Omul cu biciul

de Grigore Cartianu     Evenimentul Zilei
Marţi, 1 martie 2005, 0:00



...Ningea de trei zile, ca si acum. Cerul parea sa se fi rupt in doua. Nametii ajunsesera pina la briu. Briul oamenilor in toata firea. Pe noi, prichindeii, ne depasisera de mult. Topaiam ca iepurii, sa ne vedem unii pe altii pentru o clipa, pe deasupra oceanului alb, din transeele desenate de lopata bunicilor.

Iar cind oboseam de atita topait sapam tuneluri prin zapada, cu azimuturi incerte, stiind ca pina la urma tot ne vom intilni. Si ne intilneam, ghidindu-ne dupa tipetele ascutite, precum Tom Sawyer si Huckleberry Finn in grotele prin care-i fugarea Joe Indianul.

Deodata, in capatul ulitei s-a auzit clinchet de clopotei. O sanie trasa de cai incerca sa-si croiasca pirtie dinspre padure. Cei doi bidivii, lac de transpiratie, scoteau aburi pe nari. Omul din sanie ii plesnea cu biciul ca scos din minti. Diiiii, ma, 'tu-ti parastasu' ma-tii! Diiiii, ca te omor! Ii era frica sa nu se opreasca atelajul. Daca se oprea, nimeni nu-l mai urnea din loc.

Mai ales ca din cer continua sa ninga cu fulgi mari, compunind una dintre iernile de poveste ale copilariei.

Cind biciul a lovit cel mai naprasnic, unul dintre cai, Dolanescu se numea, s-a prabusit in genunchi. Barbatul aprig din sanie a mai lovit o data, si inca o data...

Animalul a scos un geamat, apoi s-a asezat pe o parte, inert. N-a mai simtit nici biciul, nici sudalmele. Din ochi i s-au prelins doua lacrimi mari, care au topit pe loc zapada atinsa. Prin lacrimile acelea fierbinti s-a scurs si viata din bietul animal.

Moartea lui Dolanescu a incremenit intreaga ulita. Glasurile cristaline ale prichindeilor au inghetat in transeele de nea. Chiar si omul din sanie a incetat o vreme sa mai injure. Timpul parea sa se fi oprit in loc.

Linistea grea a fost sparta de vocea unui batrin, din spatele ulucii. Ma, nenorocitule, omorisi calu'! Minca-te-ar viermii de securist nenorocit!

Era nea Gicu, zidarul. Atit i-a zis omului cu biciul. I-ar fi spus poate mai multe, dar i s-a facut frica. Poate de bici, poate de propriile-i vorbe. A intrat repede in casa, urmarit de vocea tunatoare a omului din sanie: ei, las' ca te-aranjez eu pe tine!

A fost ultima noapte in care nea Gicu a dormit in patul lui. A doua zi, mai intii a venit un buldozer cu senile, ca sa faca pirtie. O batrina si-a facut cruce si si-a scuipat in sin: asta nu-i a buna, ptiu-ptiu-ptiu! Nu mai vazuse buldozer sa-i curete ulita de zapada de nu mai tinea minte cind.

S-a lamurit curind: in spatele buldozerului venea un Aro negru, cu lanturi la roti. Din masina au coborit doi barbati imbracati civil, plus seful de post. Civilii au ramas la poarta, militianul a intrat in casa. L-a scos pe nea Gicu tinindu-l cu o mina de par. Batrinul nu s-a opus.

Doar gemea, precum calul in urma cu o zi, si spunea rugator: nu ma loviti la picior, ca am tija de cind am cazut de pe schela!

Cind masina a demarat, ducindu-l pe batrin intr-un loc din care nu s-a mai intors niciodata, prichindeii care sapau tuneluri pe sub zapada au mai incremenit o data. Pe bancheta din spate se itea silueta aspra a omului cu biciul. Se tinuse de promisiune: il aranjase pe nea Gicu, zidarul.

P.S. N-as fi scris poate niciodata aceasta poveste daca ieri n-ar fi fost puse in discutie, din nou, dosarele fostei Securitati. Acum, poate vor afla si nepotii lui nea Gicu de ce bunicul lor a fost condamnat de omul cu biciul.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


82 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by