Indienii de la Mahindra&Mahindra, interesati sa cumpere Tractorul

de     Curierul National
Marţi, 1 martie 2005, 0:00



Firma indiana Mahindra&Mahindra, al patrulea producator mondial de tractoare de capacitate mica, intre 45 si 65 CP, si-a manifestat interesul pentru privatizarea fabricii.

Tractorul Brasov, a declarat pentru postul national de televiziune vicepresedintele AVAS pe probleme de postprivatizare, Corin Nicolae Lunganu.

Potrivit oficialului AVAS, compania indiana s-a interesat de fabrica de tractoare si inainte de intelegerea Guvernului cu Landini, revenind in urma anuntului ca firma italiana s-a retras de la privatizare.

Mahindra&Mahindra a trimis o scrisoare de interes. Oferta urmeaza sa o faca in functie de caietul de sarcini pe care il va prezenta AVAS.

O delegatie de noua persoane, din care fac parte si prefectul, presedintele Consiliului Judetean, secretarul general al Agentiei Romane pentru Investitii Straine, un director de la AVAS va merge in India pentru o discutie cu aceasta firma si incercarea de a evalua potentialul si seriozitatea acestei intentii.

Interes mare din partea investitorilor

Oficialul AVAS a mai spus ca in acest moment exista scrisori de intentie din partea a doua firme din Turcia, doua grupuri indiene, o firma din Italia, un grup polonez si sunt si cateva scrisori de intentie din partea unor firme romanesti.

"Nu putem spune ca nu exista interes pentru Tractorul Brasov. Noi vom evalua cu foarte mare atentie si seriozitate toate ofertele, cu atat mai mult cu cat Guvernul doreste ca aceasta privatizare sa fie o privatizare de succes, dupa atatea altele pe care nu le putem inscrie la acest capitol", a spus Lunganu.

AVAS a initiat un act normativ de modificare a ordonantei personalizate pentru Landini, care urmeaza sa fie adoptat de Guvern. AVAS spera ca intr-o luna de zile sa inceapa sa stranga ofertele. "Ne propunem ca, pana la 30 iunie, Tractorul sa se privatizeze, daca vom avea oferte foarte serioase", a conchis Lunganu.

Partenerii nu mai au incredere in uzina

Tractorul Brasov se afla intr-o situatie dificila, pentru ca bancile nu mai acorda credite uzinei, furnizorii de materiale solicita plata pe loc, iar firmele de utilitati intrerup alimentarea in cazul intarzierilor la plata de cateva zile.

Grupul italian Landini si fosta Autoritate pentru Privatizare au incheiat, in 2003, un contract pentru privatizarea uzinei din Brasov. Ulterior, firma italiana a decis sa renunte la preluarea uzinei.

Fostul presedinte al Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului, Mircea Ursache, a declarat, la sfarsitul anului trecut, ca AVAS a primit oferte de la cinci companii straine care ar putea prelua Tractorul.

Mahindra&Mahindra lucreaza in prezent cu grupul Renault, sarcina companiei fiind sa distribuie modelul Logan pe piata indiana.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


81 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by