Toata lumea se pregateste pentru sorocul intrarii in Uniunea Europeana. Banca Nationala pare sa fi fost cea mai prevazatoare. Introducerea "Leului greu" este parte a unei strategii menite sa stabilizeze raportul leu-euro, ca o prima etapa pentru pregatirea intrarii Romaniei in zona euro.

Chiar daca evenimentul s-ar putea petrece undeva spre jumatatea celui de-al doilea deceniu al mileniului, bancherii sint primii care au dat semnalul ca o alta Romanie e pe cale sa se nasca din durerile lungi ale "travaliului" tranzitiei.

La fel de preocupati de consecintele aderarii incep sa fie si reprezentantii cercurilor de afaceri. Cei care si-au construit firmele pe criterii concurentiale, se gindesc cu bucurie la ziua cind propriul lor guvern nu-si va mai putea favoriza clientela politica doar de dragul "ochilor ei frumosi".

Ceilalti, care s-au ingrasat pe seama monopolurilor bine sprijinite de Ministerul Finantelor si de grijulii nostri legiuitori, asteapta si ei venirea lumii celei noi, dar cu oarecari aprehensiuni. Comerciantii sint de mult gata sa faca fata prabusirii "barierelor" care ne separa inca de spatiul liberei circulatii a bunurilor, serviciilor, capitalurilor si a fortei de munca.

"Profesiile liberale" se uita si ele cu incredere spre ziua in care ar putea intra pe piata europeana a "serviciilor intelectuale", cu convingerea ca istetimea, capacitatea de invatare si adaptabilitatea romanilor vor fi avantaje concurentiale semnificative, capabile sa aduca macar unora venituri la care azi, profesorii si medicii, spre exemplu, nu pot nici macar visa in propria lor tara.

Chiar si functionarii publici au motive sa fie nerabdatori "sa intre in Europa", pentru ca statutul lor profesional este mult mai bine aparat de legislatia europeana decit au reusit vreodata sa o faca legile din tara, iar drepturile lor salariale ar putea fi mai bine sustinute in batalia cu "zgircenia bugetara". A mai ramas cineva?

Un raspuns provocator la aceasta intrebare ne-a oferit, zilele acestea, Octavian Paler: Taranii! Ei par sa fie uitatii de toata lumea ai mult doritei integrari europene! Redutabilul sceptic al tranzitiei noastre deplinge incapacitatea politicii romanesti de a gasi o forma de reprezentare a "intereselor taranilor", iar in subtext incapacitatea PNT-ului de a-si intelege menirea "nationala si

taraneasca", in goana dupa etichete europene, respectiv cea de "Partid Popular".

Unde putem sa-i dam dreptate, fara rezerve, lui Octavian Paler, nu ca ar avea neaparat nevoie sa i-o dam noi!, este atunci cind observa cu ingrijorare ca jumatate din populatia tarii traieste la sat, iar acest lucru nu poate sa fie fara consecinte in procesul integrarii europene.

Ba, am putea merge chiar mai departe, sa spunem ca exista o sansa buna ca aceasta sa se dovedeasca problema principala a Romaniei, odata integrata in Uniunea Europeana. Una pe care azi, in febra pregatirilor, nimeni nu pare interesat sa o ia in calcul.

Unde credem ca Octavian Paler se insala grav, este atunci cind identifica populatia Romaniei traitoare la sat cu o categorie pe care am putea-o numi "tarani", avind interese, identitate si eventual reprezentare politica unica, intr-o Romanie devenita parte a Uniunii Europene. Satul de azi al tarii este unitar doar ca spatiu de locuire si vietuire.

Unul caracterizat, inainte de orice, prin lipsa dramatica a contingentei cu secolul si mileniul in care ne gasim calendaristic. Unul in care infrastructura minima a civilizatiei nu a patruns si nici nu va patrunde prea curind. Din punct de vedere social, satul de azi e spatiul in care se deruleaza, paralel, aproape fara sa comunice, scenariile a doua drame.

Doua generatii care isi consuma esecul, fiecare in felul ei, avind in comun doar faptul ca au fost reduse la "supravietuire" ca ideal si conditii concrete de existenta. "Batrinii satului" si proaspetii "refugiati din urban" sint cele doua categorii care populeaza azi ruralul romanesc.

Pina sa se trezeasca cineva sa mai gaseasca o solutie pentru ei, batrinii se vor duce acolo "unde nu mai este nici intristare, nici durere", ca o binecuvintata recompensa pentru viata furata de strimbatatea secolului in care au trait.

Ceilalti, majoritatea la virsta mijlocie, cu familii si copii, sint cei condamnati de "tranzitie" sa se bejeneasca in lumea din care evadau bucurosi pe cind erau copii sau adolescenti. O generatie aproape strivita sub povara unui dublu esec, povara pe care o vor vedea crescind, inca si mai hidoasa, pe umerii copiilor lor. O lume care va naste mai degraba "lumpen proletariatul" rural de miine.

Una care va fi integrata de o "ordine economica" bazata pe marea proprietate si exploatarea ei industrial-ecologico-stiintifica, dar de catre o alta generatie de "agricultori". Una care deocamdata nu exista, de aceea ori va fi "inventata", ori importata.

Nu numai ca generatiile care traiesc azi in ruralul romanesc nu pot fi subsumate, nici social, nici politic, unei categorii numita "tarani", mai grav este ca realitatea sociala si economica a satului de azi nu poate da nastere "natural" unei "taranimi" a secolului XXI de care Romania ar avea nevoie, odata intrata in UE.

Tot asa cum, in urban, esecul "clasei muncitoare" nu avea cum sa genereze "succesul capitalist", tot asa agonia ruralului romanesc de secol XVIII, peste care se suprapune agonia unei generatii semi-urbanizate exilata la sat de secolul XX, nu are cum sa ne ancoreze in Europa viitorului.

Aceasta este chestiunea taraneasca la romani, la anul 5765 de la Facerea Lumii si 2005 de la Nasterea lui Hristos.