Incepand de ieri, Nicolae Manea nu mai este antrenorul echipei nationale de tineret a Romaniei. "Presedintele FRF, Mircea Sandu, a aprobat ieri cererea antrenorului principal al nationalei de tineret care a solicitat incetarea raporturilor de munca pe cale amiabila incepand din ziua de 1 martie 2005.

Motivele cererii depuse de Nicolae Manea sunt de ordin strict personal, ele neavand conotatie financiara, se arata intr-un comunicat al FRF. "Este exclusiv hotararea mea. Contrar anumitor zvonuri, m-am bucurat de intregul sprijin al conducerii FRF si de cel al selectionerului Victor Piturca.

Clauzele financiare erau clar stipulate in contractul meu cu FRF, toate obligatiile fiind respectate intocmai. Repet, decizia imi apartine", a fost declaratia lui Manea, remisa in acelasi comunicat. Contactat telefonic, Manea a refuzat sa faca precizari suplimentare referitoare la demisia sa.

Chiar daca, in comunicatul FRF, fostul antrenor al nationalei de tineret a tinut sa precizeze ca partea financiara nu are nici o legatura cu demisia sa, lucrurile par a sta cu totul altfel. Nicolae Manea i-ar fi cerut lui Mircea Sandu o marire de salariu, dar presedintele FRF l-a refuzat, reprosandu-i rezultate slabe obtinute la nationala de tineret.

In aceste conditii, Manea nu a mai dorit sa continue colaborarea cu FRF si a decis sa plece. Luni, 7 martie, la Casa Fotbalului va avea loc o noua sedinta a Comitetului Executiv al FRF, unul dintre cele cinci puncte de pe ordinea de zi fiind reprezentat de luarea in discutie a numirii unui nou antrenor principal al echipei nationale de tineret a tarii noastre.

Din cate se pare, in momentul de fata, Basarab Panduru si Ion Moldovan par a se afla in pole-position pentru a ocupa locul lasat liber de catre Manea.