Ministrii, parlamentarii, magistratii si functionarii publici cu atributii de control vor fi obligati sa isi declare, in maximum trei luni, bunurile mobile si imobile, ale lor, ale sotilor si ale copiilor in intretinere. Nu vor trebui sa depuna declaratii de avere si interese parintii demnitarilor.

Noile declaratii de avere si interese vor trebui depuse in termen de 60 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial a Ordonantei de Urgenta. Practic, demnitarii vor trebui sa declare nu numai casele, terenurile si conturile in banca, ci si bijuteriile, tabolurile, colectii de arta si numismatica, obiectele de patrimoniu a caror valoare insumata depaseste 5000 euro.

“Am optat pentru formula cea mai cuprinzatoare a declaratiilor de venituri, care include si bunurile mobile cu o valoare mai mare de 1000 euro”, a spus premierul Calin Popescu Tariceanu. O alta noutate a formulei DA a declaratiilor de venituri si interese este declararea bunurilor imobile instrainate cu 12 luni inainte de depunerea declaratiei.

“Avind in vedere ca aceastea se depun atit la inceputul mandatului, cit si la sfirsitul lui, sint importante modificarile care ar putea aparea in declaratii”, spune Monica Macovei, ministrul justitiei. Spre deosebire de actualele formule, in care demnitarul trebuia doar sa enumere bunurile detinute, in noile declaratii vor trebui sa spuna si cum le-au dobindit.

De asemenea, demnitarii nu se vor limita doar la enumerarea conturilor bancare in ce priveste informatiile de natura fincnciara. “In noile declaratii, ministrii, parlamentarii si magistratii vor trebui sa declare conturile, plasamentele, investitiile directe si veniturile din alte activitati”, a spus Monica Macovei.

Salariul sotiei, musai declarat

Sotiile (sotii) demnitarilor vor trebui sa declare salariul pe care il cistiga, chiar daca politica firmei in care lucreaza este ca salariile sa fie confidentiale. “Am avut o discutie saptamina trecuta si s-a ales varianta in care sa se faca public si salariul sotiei, chiar daca este confidential. In Franta si Canada, aceste declaratii sint absolut confidentiale”, spune Monica Macovei.