Presedintele in exercitiu al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, si-a exprimat increderea ca Partidul Comunistilor va reusi sa atraga votul a suficienti deputati ai opozitiei pentru a alege noul sef al statului.

In urma scrutinului parlamentar de duminica, Partidul Comunistilor a castigat, potrivit unor estimari neoficiale care variaza, intre 55 si 57 de mandate de deputat din cele 101, cu 4 pana la 6 mai putine decat numarul minim necesar alegerii Presedintelui Republicii Moldova.

Vladimir Voronin a exclus negocierile cu formatiunile politice intrate in noul parlament, dar a spus ca anumiti deputati ai opozitiei vor fi convinsi sa voteze cu comunistii la alegerea presedintelui.

„Este prematur sa vorbim despre unele discutii cu cineva. Aceste lucruri pot fi rezolvate, pur si simplu, din motive cetatenesti, din motive de responsabilitate fata de interesul tarii, nu numai fata de o fractiune sau fata de un partid, sau fata de o grupare”.

Atat Blocul Moldova Democrata, cat si Partidul Popular Crestin Democrat au declarat categoric ca nu vor acorda nici un sprijin in alegerile prezidentiale Partidului Comunistilor si ca vor forta repetarea alegerilor.

In caz ca Parlamentul nu poate alege Presedintele in trei tururi de scrutin, atunci se convoaca alegeri repetate in termen de 3 luni.

Partidul Comunistilor nu se teme de alegeri repetate, dar acuza opozitia de iresponsabilitate.

“Nici un partid n-a venit la guvernare cu scopul ca sa faca rau poporului, caruia i-au facut promisiuni cu trei zile in urma si daca ei peste trei zile isi schimba blana, atunci o sa fie foarte bine sa mergem la alegeri anticipate”, a spus Vladimir Voronin.

Liderul Partidului Comunistilor a ridiculizat afirmatiile BMD si PPCD ca nici un deputat al lor nu va vota cu puterea. Presedintele Voronin a dat exemplul din mandatul 2001 – 2005, cand jumatate dintre deputatii alesi pe listele Aliantei Braghis – actualmente parte componenta a BMD – s-au alaturat Comunistilor.

Liderul Blocului Moldova Democrata, Serafim Urecheanu, vorbind la trei ore dupa Presedintele Voronin, a respins ideea de compromis cu Partidul Comunistilor.

„BMD considera rezultatele alegerilor parlamentare din 6 martie denaturate si anunta public decizia sa de respinge orice alianta cu partidul comunistilor si de a provoca alegeri parlamentare repetate prin neparticiparea la alegerea Presedintelui Republicii Moldova” spune domnul Urecheanu.

Potrivit lui Serafim Urecheanu, istoria nu se va mai repeta si nici un deputat BMD nu va dezerta la Partidul Comunistilor.

Si celalalt partid de opozitie PPCD vede o singura solutie: alegerile repetate.

Liderul Partidului Popular Crestin Democrat, Iurie Rosca crede ca: “faptul ca nici o grupare dintre cele care au ajuns in Parlament nu a obtinut numarul necesar de mandate pentru a purcede la alegerea sefului statului separate, solutia cea mai potrivita pentru depasirea acestei situatii de criza politica ar fi organizarea unei campanii pentru alegeri parlamentare, adica a unor alegeri repetate,

dupa esecul alegerii presedintelui”.

Iurie Rosca si-a exprimat insa scepticismul cu privire la capacitatea Blocului Moldova Democrata de a ramane unitar in intentia de a provoca alegeri repetate.

Asadar, la numai 24 de ore de la presupusa victorie in alegeri a Partidului Comunistilor, nimic nu mai este cert.

O prevedere constitutionala, privind esecul alegerilor prezidentiale, care a provocat in anul 2001 alegeri anticipate, risca sa duca acum la o situatie fara precedent: alegeri repetate dupa numai trei luni.