Cateva sute de spatii si terenuri apartinand unor societati subordonate Ministerului Economiei si Comertului vor fi vandute prin licitatie. Cei care se gandesc ca vor da peste chilipiruri se insala, pentru ca in multe cazuri preturile de pornire sunt destul de piperate.

Ideea vanzarii acestor active ii apartine ministrului Codrut Seres, care s-a gandit ca astfel de amplasamente pot fi folosite de micii intreprinzatori pentru diverse activitati. El spune ca, imediat dupa preluarea mandatului, a cerut o inventariere a tuturor spatiilor neutilizate de societatile din portofoliul institutiei.

„Am constatat ca, in urma restructurarii si reorganizarii agentilor economici, s-au creat spatii libere atat pentru activitati productive, cat si administrative. Cele mai multe astfel de spatii neutilizate se gasesc in industria de aparare, tocmai din cauza amplului proces de restructurare si reorganizare", explica ministrul.

In plus, adauga el, intretinerea acestora presupune alocarea unor fonduri pe care cele mai multe dintre societati nu si le permit. Pe de alta parte, decizia va strica socotelile multora dintre administratorii companiilor tutelate de Ministerul Economiei. Chiar si nefolosite, aceste terenuri si spatii reprezinta un capital deloc neglijabil.

Ele pot fi folosite - si chiar au fost - pentru gajarea unor credite de la banci sau pentru diverse alte aranjamente financiare. „Multe dintre aceste active au fost folosite, in anii anteriori, ca moneda de schimb in cadrul unor diverse aranjamente, pentru diverse ciubucuri.

Acum, avem de ales intre a asista cum respectivele spatii sunt date pe ascuns si a scoate aceste tranzactii la lumina", spune Seres. Desi nu toate societatile s-au grabit sa raporteze la Bucuresti excedentul de spatii, totusi, pana in prezent, au fost identificate aproape 240 de amplasamente disponibile, apartinand unui numar de 56 de agenti economici.

O prima lista, cuprinzand 56 de obiective a fost deja publicata pe site-ul ministerului si urmeaza sa fie scoase la licitatie alte 148 de active. Iar listele nu se vor opri aici. Printre activele vizate se afla depozite, hale, ateliere, cantine, dar si terenuri cu suprafete de la 400 de metri patrati pana la 700.000 de metri patrati, raspandite prin toata tara.

Daca vrei, poti cumpara un magazin de desfacere la Moreni, o gospodarie de span la Orastie sau un atelier auto la Teliuc. Desi multe dintre spatii par neinteresante la prima vedere, pe lista ministerului se gasesc terenuri situate in zone cu mare potential de dezvoltare.

De exemplu, unul dintre activele atractive se afla in apropiere de Calea Grivitei din Bucuresti si apartine societatii Foradex, cu activitati de foraj. Pretul de pornire a fost stabilit la 4,7 milioane de lei pe metru patrat (circa 129 de euro), in conditiile in care pretul zonei variaza intre 70 si 110 euro pe metru patrat.

Ionut Florescu, consultant in cadrul departamentului de terenuri al agentiei DTZ Echinox, spune ca pentru stabilirea unei valori exacte a terenului este nevoie de o analiza a facilitatilor si utilitatilor existente. „Fara aceste date, putem estima o valoare de piata de 30.000-50.000 de euro", spune Ionut Florescu. Evaluarea expertului imobiliar este cu 5.

000 de euro sub pretul de pornire a licitatiei pentru vanzarea terenului de 433 de metri patrati, ceea ce inseamna ca Foradex spera ca, in final, sa obtina chiar mai multi bani decat si-a propus. Un alt teren interesant este situat in comuna Domnesti, la doar cativa kilometri de Capitala.

Zona in cauza a devenit in ultima vreme una dintre cele mai cautate locatii pentru noile cartiere rezidentiale, iar potentialul sau remarcabil a condus si la o majorare pe masura a preturilor de vanzare a terenurilor. Cei 2.500 de metri patrati de teren apartin tot firmei Foradex. Pretul de pornire a licitatiei este de 196.

000 de lei pe metru patrat, adica putin peste cinci euro, in conditiile in care pretul zonei este de 8-15 euro pe metrul patrat, in functie de statut: intravilan, agricol sau construibil. Mai exista insa obiective a caror valoare de pornire depaseste un milion de euro, cum este cazul unei sectii de la Tohan Zarnesti sau a unei baze de recuperare din Breaza, aflata in patrimoniul Conpet Ploiesti.

Valoarea activelor destinate vanzarii va fi stabilita de catre evaluatori specializati, selectati prin licitatii organizate de fiecare societate in parte. Spatiile care nu-si vor gasi cumparatori vor ramane in patrimoniul privatizabil al companiilor.

„Sumele incasate din aceste tranzactii vor ramane la societati pentru plata datoriilor la bugetul de stat, sau pentru investitii, si in nici un caz nu vor fi folosite pentru plata salariilor", spune Seres. Indiferent de rezultat, initiativa ministrului economiei poate deveni cea mai importanta afacere imobiliara derulata la nivel national de societatile subordonate unui minister.

Chiar daca nu elimina riscul unor aranjamente intre administratorii companiilor si terti, licitatiile vor aduce un plus de transparenta intr-o zona in care pana acum astfel de tranzactii se realizau adeseori in functie de interese obscure.