Cel mai mare salon high-tech din lume, Cebit, si-a deschis joi, 10 martie, portile la Hanovra, pe fondul unui climat relativ optimist pentru sectorul tehnologiei informatiei si telecomunicatiilor. Editia 2005 este marcata de prezenta deosebit de puternica a companiilor asiatice.

Dupa tara gazda Germania, cea mai bine reprezentata tara la Cebit este Taiwan-ul, cu 777 reprezentanti, urmata de China continentala. In total, la editia din acest an participa 6.270 de firme, dintre care jumatate sunt firme straine. Organizatorii spera ca, pana la data inchiderii, 16 martie 2005, aproximativ 500.000 de vizitatori vor trece pragul acestui salon pentru a vedea ultimele noutati.

Cebit va dezvalui care sunt axele principale ale dezvoltarii viitoare a pietei IT&C: internet de mare debit, aplicatii legate de telefonia mobila 3G (UMTS), precum si posibilitatile oferite de convergenta crescuta intre telefonie, informatica si dispozitivele electronice de larg consum (conceptul de "casa virtuala").

Dupa perioada dificila care a urmat recesiunii din sectorul dot.com la finele anilor 90, sectorul IT&C pare a inregistra o noua perioada de crestere, marturie in acest sens fiind estimarile Federatiei germane Bitkom, care estimeaza ca in acest an sectorul IT&C va inregistra o crestere de 3,4%, urmata de o crestere de 3,1% in 2006.

La randul sau, cancelarul german Gerhard Schroeder a profitat de ceremonia inaugurala a Cebit pentru a sublinia ca sectorul IT&C a devenit unul dintre sectoarele economice importante ale Germaniei si ale economiei mondiale.