Pe vremea cind Traian isi completa colectia de trofee politice cu capul lui Roman, dupa ce schimbase deja citeva ministeriate si un guvern cum cel condus de Tariceanu abia incearca sa fie, Calin se juca inca pe motocicleta prin praful de pe strazile Bucurestiului, VIP de duzina prin revistele de fite.

Nu exista ocazie, de la ultima lacrima a lui Traian incoace, in care sa nu auzim cind din gura lui Tariceanu, cind din cea a lui Basescu, ce pretenie ii leaga, cit de solida e relatia lor si cit de bine se simt ei impreuna. Iar ocaziile n-au fost deloc putine. Au fost mai intii cele doua luni de campanie electorala, in care erau aproape nedespartiti.

Mai timid, la inceput, Calin parea usor nelalocul lui. Il lasa mai mult pe Traian sa deschida vorba despre relatia lor. Pe scenele improvizate ale tarii, asistind aproape zilnic la spectacole de vote-raising, Traian pasea intotdeauna primul. El facea oficiile de gazda, el il introducea pe Calin in baile de multime si in lumea buna a carismei si simpatiei populare.

Dar sfirsitul acestui prim ritual de imperechere politica i-a prins totusi pe picior de egalitate. Cuplul avea sa atinga, cum s-ar spune, deplina maturitate. Era si cazul. Venise vremea preluarii responsabilitatilor, a impartirii lor, viata impunindu-le de-acum inainte mai degraba sarcini decit momente de reverie. Relatia a curs totusi liniar.

Nici o birfa legata de presupuse infidelitati sau de certuri, mai mult sau mai putin contondente, n-avea sa scape netaxata imediat de cite o noua asigurare publica potrivit careia tandemul functioneaza sub cele mai bune auspicii. Traian si Calin se intilnesc mai rar, e drept, dorm in palate diferite, e normal, dar se suna la telefon cel putin o data pe zi.

Si totusi, metafora acestui fericit concubinaj politic contrazice flagrant ceea ce se stie de cind lumea despre gestiunea puterii. Aceasta, puterea, asa cum o stim de la clasici, nu suporta vidul.

Cum da sa apara, cum sare unul gata sa-l umple. Problema celor doi e ca unul, respectiv Basescu, o stie sau, cel putin, o simte de mult, pe cind celalalt, Tariceanu, abia de ceva timp a inceput s-o descopere. L-am vazut recent cum si-a cistigat postul de sef oficial al liberalilor. Cu cita aviditate si incapatinare transparent-naiva si-a pus la cale inscaunarea la virful PNL.

Travaliul premierului, prins, in acelasi timp, in chingile unei guvernari chinuite de spectrul oricarei tradari, trebuie sa-i fi smuls „marinarului" de la Cotroceni cel putin un rinjet de indulgenta.

Pe vremea cind Traian isi completa colectia de trofee politice cu capul lui Petre Roman, dupa ce schimbase deja citeva ministeriate si un guvern cum cel condus de Tariceanu abia incearca sa fie, Calin inca se mai juca cu motocicleta prin praful de pe strazile Bucurestiului, VIP de duzina prin revistele de fite.

Aceasta in conditiile in care cei doi au intrat in politica aproximativ in acelasi timp, destinul acordindu-le, prin urmare, chiar din start sanse relativ egale. Acestea fiind datele, relatia de-acum dintre Basescu si Tariceanu n-are cum sa fie nici egala si nici confortabila. Iar perspectiva ei e la fel de problematica. Pentru ca agendele lor politice sint al naibii de diferite.

Incepator, abia prinzind gustul puterii, Tariceanu incepe sa se comporte deja ca si cum cineva ar urmari, in permanenta, sa i-o fure. Aflat la indemina puternica a presedintelui, dar si sub inca usoara betie a puterii cu care, de altfel, mai mult s-a procopsit decit a cistigat-o prin forte proprii, Tariceanu n-are cum sa aiba rabdare. Daca pierde prematur guvernarea, pierde aproape totul.

Agenda lui Basescu nu e doar diferita, ci are si un alt bioritm. Pentru Basescu, timpul e un veritabil aliat. Are in fata aproape cinci ani de neclintire. Mandatul sau, primul, se incheie in toamna lui 2009.

Al lui Tariceanu azi e, miine nu e. Iar Basescu mai are si vointa de a si-l prelungi inca pe-atit. Pentru asta, el are nevoie, ani de zile de-acum inainte, in primul rind, de o buna guvernare. Nu conteaza cu cine-o face, conteaza sa-i slujeasca agenda politica si neostoita pofta de putere.

Prin urmare, ca premier si, pe cale de consecinta, ca om politic, Calin Popescu-Tariceanu nu este decit o parte a problemei lui Traian Basescu. Niciodata invers.