Producatorii de vin solicita prime la export de 15.000 lei/sticla

de Mihaela Radu     Adevarul
Vineri, 11 martie 2005, 0:00



Producatorii de vin solicita Ministerului Agriculturii o prima la export de 15.000 lei/sticla. "Anul trecut, prima a fost de 4.500 lei/sticla si ne-a ajuns doar pentru un dop de pluta. Vrem sa ni se aloce o suma care sa nu reprezinte doar o forma de sprijin, ci o incurajare pentru a exporta", a declarat Ovidiu Gheorghe, directorul general al Patronatului National al Viei si Vinului (PNVV).

Cantitatea pentru care se solicita prima la export este de 100.000 hl vin linistit si 1.000 hl vin spumos. Aceasta in ciuda faptului ca anul trecut puteau fi exportati in afara UE 8.080 hl, iar cereri s-au depus doar pentru 1.400 hl, din cele 3 miliarde lei alocate utilizandu-se doar 550 milioane lei. "Am depus cererea la minister si urmeaza sa demaram negocierile.

Am primit asigurari ca se va incerca acordarea unei sume cat mai apropiate de cea propusa de noi", a mai spus Gheorghe. La randul lor, reprezentantii Ministerului Agriculturii spun ca vor fi analizate datele prezentate de Patronat pentru a stabili cuantumul primei. "Trebuie sa justifice aceasta cerere.

Noi le recunoastem un anumit cost de productie si in functie de acesta vom decide ce suma le vom acorda. Bani sunt destui pentru ca bugetul prevazut pentru prime la export este destul de mare (peste 400 miliarde lei).

Important este ca ei sa vina cu niste calcule corecte si sa nu aiba pretentia de a le acoperi in totalitate costurile", ne-a declarat Miron Moldovan, director in Ministerul Agriculturii. Potrivit datelor PNVV, cheltuielile de productie si export ale unei sticle de vin sunt de circa 50.000 lei.

Reprezentantii Patronatului spun ca au nevoie de prime substantiale pentru a putea exporta o cantitate mai mare de vin mai ales catre zone prea putin exploatate. "Asiaticii au descoperit de curand calitatile vinului european. Astfel, piata asiatica poate fi una dintre cele mai atractive pentru noi, alaturi de cea rusa si de cea americana", a mai spus directorul general al PNVV.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


67 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by