Fix la orele 9,30 ale zilei de ieri, un camion cu prelata, de capacitate medie, a iesit pe poarta unitatii SRI din cartierul Drumul Taberei, in care a zacut vreme de 15 ani o parte insemnata a arhivei politiei politice comuniste.

Bagat intr-un miniconvoi de masini cu girofar si escortat de un jeep umplut cu luptatori antitero inarmati, camionul - incarcat cu prima sarja de dosare pe care SRI s-a indurat sa o predea CNSAS, la somatia Consiliului Suprem de Aparare a Tarii - a traversat Capitala pe directia Popesti-Leordeni.

Acolo, intr-o jumatate de hala apartinand, pana mai ieri, "Rezervelor de Stat", plasata in fundul comunei ilfovene, pe un drum semiasflatat si brazdat de cratere lunare, se afla spatiul de depozitare al "operelor" Securitatii, pus la dispozitia celor insarcinati de lege cu studierea lor.

Ca sa convinga opinia publica de buna lor credinta intru deconspirarea fostului "brat inarmat al poporului", cei de la SRI au transformat evenimentul de ieri intr-un veritabil show mediatic.

Asa ca, dupa ce camionul cu pretioasa incarcatura a invins hartoapele Popesti-Leordenilor, iar antiteroristii si armamentul din dotare si-au revenit din socul zgaltaielilor de pe drum, reprezentantii presei au avut libertate totala in capturarea de imagini cu descarcarea dosarelor.

Timp de 30 de minute, un pluton de jandarmi cu halate de gestionar peste uniforme a executat pase cu baxurile de hartii securiste, de la camion, pana in magazia CNSAS. O suta de metri liniari de arhiva, adica 500.000 de file, adunate in 20.

000 de dosare, cantarind 5,5 tone si reprezentand doar o farama din "creatia" Securitatii, au fost regulamentar asezati in rafturile de aluminiu cu sapte niveluri ale depozitului, prilej pentru seful Arhivei SRI, Florin Pintilie, de a califica momentul drept "un pas important in relatia cu CNSAS".

El a dat asigurari ca procesul de livrare va continua in ritmul ziua-si-suta-de-metri, urmand ca, dupa epuizarea transferului celor 12 kilometri liniari asupra carora CSAT a decis sa fie predate fara parlamentari, sa inceapa negocierile asupra restului de sase kilometri care, cica, ar privi siguranta nationala.

"Pana la sfarsitul anului, CNSAS ar urma sa preia 70-80 la suta din arhiva Securitatii", a spus Pintilie, desi presedintele Traian Basescu a dat asigurari ca 2006 va gasi CNSAS cu toate dosarele securiste in posesie.

La spectacolul cu dosare de la Popesti-Leordeni, din partea Colegiului CNSAS au participat doar cei trei care conduc institutia: presedintele Gheorghe Onisoru, "vicele" Constantin Nicolescu si secretarul Ladislau Csendes.

Toti au avut vorbe bune despre eveniment, descris ca "un pas spre adevar si normalitate", iar presedintele Onisoru a deplans conditiile, deocamdata, aspre din depozit (lipsa caldurii si a ventilatiei), promitand ca, in scurt timp, magazia va fi singura din tara dotata, nu doar cu aer conditionat, ci cu instalatie de climatizare.

Optimismul sefului Colegiului CNSAS nu este impartasit de alti membri ai institutiei, care au boicotat festivitatea de ieri si care considera ca SRI continua sa detina un cuvant prea greu in procesul de deconspirare a Securitatii.

De pilda, Claudiu Secasiu: "Desi spun ca ne predau arhiva, au gasit o metoda de a pastra, o perioada, controlul asupra dosarelor in propriul nostru spatiu de depozitare. Acolo exista o zona-tampon, unde cei de la SRI mai fac o verificare cot la cot cu oamenii nostri si abia dupa aceea dosarele intra in gestiunea noastra.

Or, aceasta seamana cu procedura dublului sigiliu pe care noi am cerut-o, dar care avea sens doar atat timp cat, in lipsa unui depozit al nostru, trebuia sa intram noi in depozitul lor".