Doua obiective si-a propus presedintele Basescu inaintea intalnirii de la Washington cu Fondul Monetar International - sa-i convinga pe acestia sa accepte un deficit bugetar mai mare pentru Romania in acest an si sa deblocheze negocierile dintre FMI si Guvernul roman.

Asa cum ne-a obisnuit, la iesirea de la intrevederea cu finantistii FMI, presedintele s-a aratat "optimist" in ce priveste incheierea memorandumului cu Fondul, incercand de fapt sa mascheze ca se intoarce la Bucuresti cu mana goala.

Nici farmecul "celui mai puternic om politic din Romania", nici prietenia exprimata de presedintele Bush nu au reusit sa-i sensibilizeze pe oficialii Fondului, care asteptau un plan inchegat de masuri concrete. In consecinta, intrevederea nu a avut ca rezultat un acord intre cele doua parti si nici stabilirea unei date la care misiunea FMI sa revina.

Mai mult, declaratiile ulterioare ale premierului Tariceanu lasa sa se inteleaga ca sansele ca partile sa ajunga la un punct de vedere comun sunt minime.

Aflat intr-o vizita in Spania, primul-ministru - suparat probabil si de faptul ca FMI a preferat ca partener in discutii nu un reprezentant al Guvernului, ci pe guvernatorul BNR, Mugur Isarescu - s-a aratat gata sa renunte la un acord cu Fondul, pe care il considera in acest moment "util, dar nu indispensabil".

Util din punct de vedere al imaginii, dar nu de o necesitate absoluta pentru Romania, "deoarece astfel de intelegeri se incheie doar pentru economii aflate in situatii de criza". Asa stand lucrurile, nu s-au lasat asteptate declaratii prin care se avanseaza ideea ca neintelegerile pe tema deficitului bugetar ar putea intrerupe acordul cu Fondul.

Autoritatile de la Bucuresti sustinand ca mentinerea deficitului la nivelul impus de FMI ar insemna amanarea unor importante investitii de care are nevoie in acest moment Romania. Un calcul simplu arata insa ca motivul ruperii relatiilor cu Fondul nu poate fi pus pe seama dimensiunii deficitului bugetar.

Daca luam in calcul PIB-ul Romaniei, estimat la aproximativ 60 miliarde euro, 1% inseamna 600 milioane de euro. Guvernul insista ca deficitul pentru acest an sa fie de 0,7%-1% din PIB, in timp ce Fondul cere 0,4-0,5% din PIB, diferenta maxima intre cele doua viziuni fiind de 0,6% din PIB.

Ceea ce inseamna ca Guvernul ar putea avea la dispozitie in plus pentru investitii importante in jur de 350 de milioane de euro.

Ce poate sa insemne aceasta suma pentru lucrari de infrastructura sau pentru cofinantarea unor proiecte realizate cu bani de la Uniunea Europeana, avand in vedere ca statul roman trebuie sa contribuie cu 25-50% din valoarea acestora? Apare limpede ca atitudinea superprudenta din partea Fondului nu tine de o suma egala practic cu o transa, pe care altadata o acorda Romaniei dintr-un foc.

Ceea ce determina, de fapt, pesimismul FMI este incapacitatea pe care o dovedeste Guvernul Tariceanu, la aproape trei luni de la venirea la putere, de a prezenta un plan coerent de reforma. Este ca si cum un intreprinzator s-ar duce la banca sa ceara un credit, dar nu ar fi in stare sa faca un plan de afaceri.

Cum sa dea dovada de mai multa flexibilitate Fondul, cand nici pana acum nu s-a cazut de acord asupra masurilor care trebuie luate pentru cresterea veniturilor si scaderea cheltuielilor bugetare? Desi anuntata in urma cu saptamani bune, cresterea unor taxe si impozite este amanata de la o sedinta de guvern la alta, fiind posibil chiar sa nu se mai aplice de la 1 aprilie.

Desi cei vizati de aceste majorari se obisnuisera deja cu ideea, iar veniturile pe care le-ar fi putut aduce la buget ar fi fost substantiale. De asemenea, pe partea reducerilor de cheltuieli se bate pasul pe loc.

Solicitarea ministrului Finantelor ca ministerele sa prezinte reducerile de personal care pot fi operate pentru a diminua cu 4% numarul total al posturilor bugetare a fost in cel mai bun caz ignorata de colegii de cabinet ai lui Ionut Popescu.

In plus, desi vorbeste de investitii esentiale pentru o economie in dezvoltare, n-am auzit pana acum de o lista cu aceste obiective care trebuie finalizate sau finantate si care sa convinga Fondul ca un deficit mai mare nu se va duce in cresteri salariale, pe tinerea in viata a societatilor de stat ineficiente sau pe achizitii de prima necesitate pentru ministere de genul masini de lux sau alte

astfel de "accesorii". Toate masurile luate pana acum de Guvernul Tariceanu arata ca reforma economica a inceput si s-a terminat cu introducerea cotei unice de impozitare. Iar acest demers a fost doar o piatra politica aruncata grabit, fara o evaluare a impactului pe care il va avea asupra economiei in absenta adoptarii simultane a unor masuri compensatorii.

Ceea ce se face acum sunt numai niste "ciupeli" de ici, de colo. Se mai reduce putin alocatia bugetara de la televiziunea si radioul public, se mai recupereaza ceva bani de la datornici, dar, cand vine vorba de executarea averilor celor vinovati, procesul se blocheaza, pentru ca bunurile acestora sunt pe numele rudelor.

Iar pachetul de legi pentru reducerea evaziunii fiscale si combaterea coruptiei, care ar trebui sa cuprinda rezolvarea acestei probleme, va fi gata cel mai devreme la finele lunii martie.

Chiar daca, asa cum sustin surse guvernamentale, Fondul va fi de acord cu o varianta in care discutiile sa se reia dupa trei-patru luni, timp in care sa se evalueze impactul masurilor luate la Bucuresti, pentru a se vedea daca se confirma optimismul Guvernului sau pesimismul Fondului, o astfel de solutie de compromis va da nastere la indoieli.

Atat din partea investitorilor straini, dar mai ales a celor care in acest moment au obiectii fata de aderarea Romaniei la UE in 2007. Vocile acestora se vor putea auzi clar in aprilie, la momentul discutarii semnarii Tratatului de aderare. Iar problema de fond ramane: pentru a putea fi evaluate, masurile trebuie mai intai luate.