Adulat sau detestat, in umbra sau in bataia proiectoarelor, Ion Iliescu, omul care la 75 de ani sustine ca are vigoarea unui barbat cu trei decenii mai tinar, va avea un cuvint de spus in politica romaneasca pina in momentul disparitiei sale fizice. Cel putin asta cred analistii politici care, in ultimii 15 ani, au urmarit evolutia fostului presedinte.

Epoca Iliescu s-a incheiat, dar numai dintr-o anumita perspectiva. Politologul Dan Pavel considera ca, la ora actuala, avem de-a face cu o prelungire a acestei epoci, care se va incheia doar in momentul disparitiei fizice a ex-presedintelui. "Privit dinafara, Iliescu este foarte bine sanatos, si senzatia este ca va continua sa joace un rol in viata PSD pina in ultima zi.

Viitorul politic al presedintelui este tot asa de lung cit existenta sa biologica", considera presedintele Societatii Academice Romane (SAR), Alina Mungiu-Pippidi.

PSD, "domeniul" fostului presedinte

PSD, spun analistii, ramine sub "marca" fondatorului sau. Tot ei identifica si motivele. "Interesant este ca, daca Romania iese din epoca de tranzitie si din epoca Iliescu, PSD nu iese din aceasta epoca. PSD nu si-a gasit o alta baza electorala, depinde de un electorat conservator. Partidul sta, de fapt, pe electoratul lui Iliescu.

Tentativa lui Nastase de a construi o alta imagine PSD a esuat deoarece partidul nu si-a gasit o alta baza electorala, din alte zone decit cele specifice lui Iliescu: au ramas tot pe tarani, pe pensionari, pe someri, pe zonele periferice, pe oamenii mai putin educati, mai putini calificati. Atunci, PSD este domeniul lui Iliescu.

Acesta este secretul raminerii sale in virf", opineaza analistul Stelian Tanase. O opinie asemanatoare are si Alina Mungiu-Pippidi, care considera ca partidul este indisolubil legat de Ion Iliescu deoarece este sustinut de electoratul rural care l-a identificat pe acesta drept principal aparator al intereselor sale.

Politologii spun insa ca, indiferent care va fi calea, PSD va trebui sa se desprinda la un moment dat de cel care l-a creat.

"Cred ca PSD fara Iliescu va fi cu totul altceva. Nici nu stiu daca va ramine o singura formatiune dupa Ion Iliescu. Grupurile acestea rurale sint si ele intr-o disolutie, o sa intram in Uniunea Europeana si nu o sa mai avem atita agricultura, dar ele vor continua sa existe 10-15 ani.

Dupa aceea, PSD va trebui sa fie cu totul altceva, nu va mai putea sa fie partidul ruralului captiv si nici partidul lui Iliescu. Probabil ca o vor lua de la capat", spune Alina Mungiu-Pippidi.

"Situatia se va perpetua cel putin pina la congresul partidului din 2007. Dupa 2007, o data cu intrarea in Uniunea Europeana si sub presiunea alegerilor care vor urma, s-ar putea produce o mutatie", afirma Stelian Tanase.

Divort anticipat

Presedintele Asociatiei Pro Democratia, Cristian Parvulescu, crede insa ca "pregatirile de divort" vor incepe mult mai devreme. Acesta considera ca, pe masura ce raporturile PSD cu celelalte partide vor deveni evidente, rolul lui Iliescu se va diminua si va fi mai degraba simbolic. Mai exact, Parvulescu sustine ca ruptura va incepe sa aiba loc chiar din vara acestui an.

Schimbarea ar putea aparea o data cu congresul PSD din aprilie sau in toamna acestui an, cind perspectivele alegerilor anticipate se vor clarifica, iar jocurile interne din PSD se vor fi terminat", afirma analistul.

Motivatia sa? Iliescu nu are atit de multi sustinatori in partid pe cit s-ar putea crede, iar numarul acestora va scadea in continuare atita vreme cit acesta nu mai poate oferi nici functii, nici protectie "supusilor" sai. "Majoritatea celor care il sustin incearca sa depaseasca "momentul Nastase" si sa-si asigure posturile de conducere.

Varianta Iliescu este cea mai buna metoda de a-l bascula pe Nastase", declara Cristian Parvulescu.

Iliescu si-ar putea desemna un succesor

Si totusi, chiar daca schimbarile pe care trebuie sa le faca partidul par evidente, urmatoarele mutari ale lui Ion Iliescu ramin greu de anticipat. Analistul Dan Pavel considera ca Iliescu va continua sa profite de greselile adversarilor sai: "Iliescu a trecut prin toate episoadele din 1989 incoace, revolutie si tot ce a urmat, fara sa-l marcheze nimic.

El se crede intelectual si, intr-un fel, chiar este. Este un fost comunist care a reusit sa renunte la comunism. E avid de putere si tot ceea ce face vine de aici. In plus, ii place sa se joace: s-a jucat cu Roman, cu Melescanu, acum se joaca cu Nastase. Eu spun ca epoca Iliescu s-a incheiat, in sensul ca el nu mai poate avea puterea absoluta.

Ceea ce se intimpla acum e o prelungire a acestei epoci, care tine de limitele sale biologice si de capacitatea sa de a-si selecta un urmas politic. Cred ca va cauta un succesor pe care sa-l creasca el".

"Am fost si ramin un lider al partidului. Chiar si ca simplu membru voi fi un lider al partidului. Oamenii nu pot sa uite ce rol a jucat Iliescu in istoria acestui partid. Eu sint creatorul acestui partid. Revin la acest

partid unde am depus intregul suflet si vreau sa fiu un factor activ de redresare a acestuia ca un veritabil partid social-democrat modern la inceput de secol XXI"

Ion Iliescu