De luna viitoare, romanii vor plati facturi mai mari la gaze. Cresterea de preturi de la 1 aprilie, in medie cu 20%, si de la 1 iulie, cu 5-6%, se va face simtita si in lunile de vara. Noul sistem de tarifare a gazelor introduce abonamentul in factura, consumatorii casnici urmand sa plateasca iarna mai putin si vara mai mult.

"Se vor aplatiza facturile de vara si cele de iarna, astfel ca efortul financiar al populatiei sa fie mai redus pe timp de iarna", sustin reprezentantii Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN).

In premiera, abonament la gaze

De la 1 aprilie, in factura de gaze va fi inclus un abonament lunar, stabilit in functie de categoria in care consumatorii se incadreaza si pretul gazelor consumate. "Abonamentul evita subventionarea micilor consumatori de catre marii consumatori", au afirmat reprezentantii ANRGN. Astfel, de la 1 aprilie, proprietarii locuintelor individuale vor achita un abonament de 4.

500 lei/zi si asociatiile de locatari - 12.000 lei/zi. Potrivit ANRGN, abonamentul reprezinta o serie de costuri fixe ale societatilor de distributie, in care sunt incluse si cele cu amortizarea investitiilor, precum si o rezervare de capacitate.

Reprezentantii ANRGN lucreaza la un set de masuri care sa vina in sprijinul consumatorilor, in sensul ca acestia ar putea solicita daune daca nu li se asigura cantitatea de gaze stipulata in contract.

"Deocamdata, avem in vedere astfel de masuri, care ar putea fi aplicate de la 1 iulie, deoarece presupun o modificare a contractelor-cadru de furnizare a gazelor", a precizat Stefan Cosmeanu, presedintele ANRGN.

Noile tarife

La fel ca la energia electrica, ANRGN a stabilit un set de tarife pentru fiecare consumator si operator in parte. Circa 2 milioane de romani (majoritatea consumatorilor casnici - n.r.), care au un consum de pana la 2.400 mc/an, vor achita un abonament de 4.500 lei/zi, la care se adauga costul gazelor. Consumatorii arondati societatii Distrigaz Nord vor plati un pret de livrare de 4.808.290 lei/1.

000 mc, adica cu 19% mai mult decat in prezent. In schimb, cei ce apartin de Distrigaz Sud vor plati 5.117.481 lei/1.000 mc, adica cu 25% mai mult decat la ora actuala. In aceasta categorie de consum - grupa B1 - se inscriu locuintele individuale si unele comune, precum si case care utilizeaza gaze pentru alte scopuri decat incalzire.

Blocurile de locuinte se incadreaza, in general, in grupa B2, cu un consum intre 2.400 si 12.400 mc/an. In acest caz, abonamentul va fi de 10.000-12.000 lei/zi, costul urmand sa fie achitat de asociatia locatarilor.

Consumatorii rezidentiali mici (scoli, institutii publice, firme mici, blocurile de locuinte si unii consumatori casnici) vor achita, de la 1 aprilie, cu 15,2% mai mult la factura de gaze, pentru Distrigaz Nord, si cu 21,2% in plus, cei ce tin de Distrigaz Sud.

In a treia categorie intra consumatorii rezidentiali mari, firme, blocuri fara contoare pentru fiecare scara, cu un consum situat intre 12.400 si 124.000 mc/an, ce vor plati un abonament de 80.000 lei/zi (Distrigaz Nord), respectiv 120.000 lei/zi (Distrigaz Sud). In cazul acestora, factura creste cu 11,2%, respectiv 22,9%. Grupa 4 include consumatorii industriali cu un necesar anual de la 124.

000 la 1.240.000 mc. In cazul lor, abonamentul este de 675.000 lei/zi (Distrigaz Nord) si 750.000 lei/zi (Distrigaz Sud). Cum pe piata sunt 25 de operatori de distributie, ANRGN a fixat un abonament cuprins intre 225.000 lei/zi pana la 995.000 lei/zi. Consumatorii din categoriile B5 si B6, cu un consum de peste 1.240.000 mc/an, vor plati cel mai mic abonament, cuprins intre 4.317 lei/zi si 12.

359 lei/zi. In concluzie, cea mai mare crestere de preturi este la consumatorii casnici, in timp ce colosii industriali vor plati in plus 7,9% (la Distrigaz Nord), respectiv 14,2% (la Distrigaz Sud).

Distrigaz Nord si Sud - fortate sa faca cheltuieli "prudente"

Distribuitorii de gaze vor prezenta ANRGN evidenta costurilor. "Vom recunoaste doar acele cheltuieli efectuate in mod prudent. Investitiile nerentabile nu le vom lua in considerare", au precizat reprezentantii ANRGN.

In cazul in care operatorul inregistreaza costuri care depasesc nivelul stabilit al veniturilor, acestea vor fi suportate integral de catre companie si nu le va mai putea recupera prin tarif.

Distrigaz Sud, care va trece in proprietatea Gaz de France, s-a angajat sa faca investitii de 70 milioane de euro in perioada 2005-2007, in timp ce Distrigaz Nord, ce va fi preluata de Ruhrgas Germania, ar urma sa realizeze investitii de 50 milioane de euro. Aceste sume vor fi alocate reabilitarii infrastructurii si utilajelor celor doua companii, sustin reprezentantii ANRGN.