Cel mai imobil partid din Romania a intrat in epoca schimbarii. Sambata, 12 martie, C.V.Tudor a predat vicelui Corneliu Ciontu prerogativele prezidentiale, optand pentru pozitia mai putin angajata de presedinte de onoare al PRM.

Ca urmare a acestui transfer de putere, "liderul spiritual" va avea timp sa se ocupe de prezenta ingerilor in Biblie si de jucaria sa favorita - un post de televiziune -, pastrandu-si, in acelasi timp, convingerea ca tot el conduce partidul, rebotezat si el, in concordanta cu aspiratiile europene, Partidul Popular Romania Mare (PPRM).

Cu un presedinte moderat si o doctrina noua national-crestina, peremistii incearca sa sparga blocada politica interna si externa, sa intre intr-o familie parlamentara respectabila si sa recastige electoratul pierdut datorita exceselor. Este primul partid care se pregateste serios de alegeri.

Transformarea PRM din partid nationalist-sovin intr-o formatiune frecventabila era o misiune extrem de dificila, daca nu imposibila. insa consilierii israelieni, italieni si de alte nationalitati ai liderului peremist nu au pierdut vremea.

Gasind si in interior terenul pregatit pentru o altfel de cultura, ei au inceput munca, in urma cu doi ani, chiar cu Corneliu Vadim Tudor, candidatul etern, de fiecare data perdant al prezidentialelor, personaj malefic si grotesc, aflat in dizgratia partidelor democratice si a presei romanesti.

Pygmalionii de import au incercat sa schimbe radical imaginea acestuia, pentru a atenua handicapul de credibilitate al PRM, la alegerile din 2004, numai ca Galateea lor nu a sedus pe nimeni. Trecerea lui C.V.

Tudor, peste noapte, de la antisemitismul manifest la sentimentele de dragoste si pretuire pentru poporul evreu, exprimate ostentativ in pelerinajul de purificare la Auschwitz, nu a fost convingatoare. Implorarea iertarii de la toti aceia pe care, de-a lungul timpului, i-a jignit nu a sunat deloc sincer, cata vreme, sub pseudonim, injuriile vadimiste continuau sa prolifereze in gazeta proprie.

Lupta impotriva coruptiei si a nedreptatilor, punctul forte al campaniei peremiste, a fost decredibilizata prin inactiune si stridenta. Cu toate eforturile lor, modelatorii nu au reusit sa-i faca alt chip lui C.V.Tudor, adevarata natura a acestuia tasnind prin porii proaspatului tegument.

Urmarea: la alegerile din decembrie, anul trecut, prezidentiabilul PRM a obtinut, pentru prima data, mai putine voturi decat partidul. Pentru peremisti a fost evident ca liderul lor si-a epuizat resursele, ca, din "locomotiva", s-a transformat in frana si ar fi momentul sa schimbe linia.

Determinarea trebuie sa fi fost cu atat mai mare cu cat, desi a treia forta politica parlamentara, PRM s-a vazut exclus din toate calculele de putere, iar clubul popularilor europeni i-a inchis usa in nas, din cauza etichetei de "partid extremist", mentinuta pe frunte de insusi C.V.Tudor.

Miscarea "strategica", cum chiar acesta din urma a definit-o, de schimbare doctrinara si de lider vine pe fondul unei indelungate marginalizari politice, al nemultumirilor interne - concretizate in plecarea unui senator si a deputatilor sindicalisti abia afiliati - si al unor exigente de democratizare si modernizare din partea grupului parlamentar popular european, la care PRM vrea sa adere.

Sterilizarea partidului, inceputa de consilierii israelieni chiar de la cap, trebuia asadar sa continue, ca acesta sa aiba un viitor si sa sprinteze pe culoarul popular, inca degajat in momentul de fata. Faptul ca C.V.

Tudor a decis singur sa devina presedinte de onoare sau a fost convins ca e mai bine pentru toata lumea sa accepte aceasta functie nu are mare importanta pentru viitoarea traiectorie a PPRM. Important este daca declaratia lui - "Tot eu voi conduce partidul!" - se va adeveri sau peremistii se vor emancipa si vor iesi de sub tutela sa. Deocamdata, e greu de imaginat un C.V.

Tudor preocupat doar de ingeri si Cosmos tv, levitand impreuna cu un "consiliu de intelepti" deasupra partidului, neancorat in evolutiile politice ale acestuia. Nici pana acum nu si-a batut capul cu "nebunii din filiale", ei impreuna cu toate problemele organizatorice fiind treaba lui Corneliu Ciontu, insa a fost singurul purtator de mesaj al partidului, megafonul sau inconfundabil.

Acum, cedand o parte din atributele de autoritate noului presedinte, permite, in sfarsit, aparitia unei alte voci, PPRM urmand sa se exprime, o vreme, pe doua tonuri: unul agresiv, al lui C.V.Tudor, celalalt calm, dar cenusiu, al lui Ciontu. Daca i se va da un formidabil instrument de propaganda pe mana, ca un post de televiziune, tot cel dintai se va auzi mai tare.

Emanciparea peremistilor se va produce abia cand se vor dezice ferm de excesele liderului lor onorific si nu vor mai permite identificarea partidului cu un singur om. Cum istoria lor sub C.V.Tudor este impovaratoare, vor fi nevoiti sa demonstreze ca merita certificat de buna purtare.