FMI va reevalua economia romaneasca timp de cateva luni, pentru a se convinge ca evolutia acesteia este in masura sa conduca la indeplinirea tintelor macroeconomice propuse.

Pesimismul oficialilor FMI in ceea ce priveste nivelul veniturilor bugetare dupa introducerea cotei unice se loveste de indaratnicia autoritatilor de la Bucuresti de a nu accepta un nivel al deficitului bugetar mai mic de 0,7% din PIB, asa cum cere FMI.

Cu cateva saptamani inainte de semnarea Tratatului de aderare la UE, ministrul finantelor, Ionut Popescu, si vicepremierul Adriean Videanu au declarat ca tara noastra are nevoie de o intelegere cu FMI, organism care sta cu ochii pe economia romaneasca si pentru UE.

Videanu spune ca prioritatea zero pentru guvern este integrarea in UE, iar ajustarea structurala pe care o cere FMI ar conduce la indepartarea realizarii procesului de compatibilizare cu legislatia UE".

Mai precis, Guvernul de la Bucuresti tine cu dintii de un defict de 0,7% din PIB, pe motivul pragmatic ca o diminuare a cheltuielilor ar crea greutati in ceea ce priveste contributia Romaniei la programele finantate din fonduri ale UE.

Popescu: «Tinta de inflatie ramane 7%»

"Ne dorim un deficit bugetar cat mai mic pentru ca tinta de inflatie ramane la 7%. La sfarsitul lui martie, aprilie cel taziu, vom vedea ca estimarile noastre (privind incasarile bugetare-n.r.) sunt cele corecte", a declarat plin de incredere ministrul Ionut Popescu.

Optimismul oficialilor de la Bucuresti in ceea ce priveste nivelul incasarilor la buget dupa introducerea cotei unice este sustinut, dupa cum a lasat sa se inteleaga Ionut Popescu, de cresterea gradului de conformare voluntara a contribuabililor si de inasprirea masurilor impotriva rau-platnicilor.

Ministrul finantelor a mentionat ca, in urmatoarele doua luni, vor deveni mai vizibile efectele introducerii cotei unice de impozitare, care nu a produs "nicidecum acea lipsa de venituri la buget estimata de cei mai pesimisti analisti".

Popescu a anuntat ca masurile de crestere a impozitelor si a accizelor vor fi aprobate in sedinta din aceasta saptamana a Guvernului, si vor fi aplicate de la 1 aprilie a.c. Urmeaza rectificarea bugetului, care va fi aprobata in prima parte a lunii aprilie.

In schimb, reducerea de 4% a personalului aparatului central al ministerelor este, dupa cum a declarat Popescu, doar un mijloc de testare al pietei, pana acum nefiind primite raspunsurile tuturor institutiilor intervievate pe aceasta tema.

O alta diferenta de evaluare provine din estimarile privind cresterea economica pentru 2005, FMI prognozand o crestere economica de 5,3%, iar Executivul, de 6%. " Daca luati, istoric vorbind, relatiile Romaniei cu FMI veti vedea pesimismul in evaluare al acestei institutii", a concluzionat Adriean Videanu.

Evaluare pe termen nedefinit

Ministrul de finante a dezmintit informatiile aparute in presa potrivit carora acordul dintre Romania si FMI ar fi fost inghetat. "Romania se afla in interiorul unui acord cu FMI, iar discutiile cu oficialii acestei institutii de la Bucuresti si Washington continua".

Cu toate acestea, Popescu spune ca "nu exista un termen delimitat pentru perioada de reevaluare, in masura in care si expertii FMI vor considera ca, dupa 3,5-4 luni, tendintele sunt convingatoare. O treime dintr-un an da o viziune despre ceea ce se intampla intr-o economie", a afirmat Popescu.

La randul sau, vicepremierul Adriean Videanu a declarat ca tara noastra a solicitat ca negocierile sa se desfasoare pe baza datelor concrete, pe executia bugetara si nu pe previziunile prea pesimiste ale FMI. "Poate trei sau patru luni de executie bugetara vor convinge FMI. Avem semnale ca previziunile Guvernului sunt mai aproape de realitate decat estimarile Fondului", a afirmat Videanu.

Misiunea FMI care a venit in ianuarie a.c. la Bucuresti pentru evaluarile doi si trei ale Acordului stand-by parafat in iulie 2004, a revenit la Washington la inceputul lunii februarie fara a finaliza analiza asupra economiei romanesti. Urmatoarea vizita a misiunii FMI urma sa aiba loc in aceste zile.