Finantari de nota 5,7

de Adrian N. Ionescu     Jurnalul National
Miercuri, 16 martie 2005, 0:00


Ovidiu Nicolescu, presedintele CNIPMMR

Intreprinzatorii au dat cu greu nota de trecere (5,7) sistemului financiar, potrivit unui sondaj recent dat publicitatii de OECD. Cat priveste accesarea fondurilor nerambursabile, patronii de IMM-uri considera procedurile prea greoaie.

Atunci cand isi pot pastra anonimatul, intreprinzatorii din Romania sunt neiertatori. La cateva zile unul de celalalt, doua sondaje efectuate printre intreprinzatori au produs critici severe la adresa sistemului de finantare aflat la dispozitia IMM-urilor.

GRANTURILE. Sondajul realizat de catre Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii (CNIPMMR) arata ca peste 52% dintre cei 900 de intreprinzatori intervievati considera ca procedurile birocratice si greoaie ingradesc accesul la finantarea nerambursabila din partea Uniunii Europene si a altor surse.

Totusi, 32,7% dintre intreprinzatori s-au incapatanat si au accesat granturile europene sau nationale. Pe de alta parte, 62,1% dintre repondenti acuza faptul ca programele de finantare nu se adreseaza cu adevarat intreprinderilor mici si mijlocii, care nu au capacitatea de a cofinanta in proportie de 50 – 60% proiectele pentru care cer granturi.

CORIGENTE. Intreprinzatorii au declarat doar satisfacatoare numai doua dintre cele 7 tipuri de performanta a politicilor antreprenoriale din Romania, studiate de specialistii de la Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD) si Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare (BERD).

Dintre celelalte sapte "materii", in fata oamenilor de afaceri mici si mijlocii, mediul de afaceri a trecut "examenul" doar la "servicii de consultanta", cu 6,04, respectiv la "sistemul financiar", cu 5,7. Cadrul institutional, cel legislativ, incubatoarele de afaceri si sistemul de taxare au primit note sub echivalentul celebrului 5 de la scoala.

Sondajul OECD – BERD a fost facut, ce-i drept, anul trecut, deci inainte de scadrea impozitului pe profit.

OFICIALII. In Romania sunt active circa 370.000 de IMM-uri, carora ar fi trebuit sa li se dedice programe in valoare de aproape 5.000 de mii de miliarde de lei venite de la buget, potrivit legii IMM-urilor. S-au repartizat doar 1.400 de miliarde. Cu ocazia przentarii studiului OECD - BERD, vicepremierul George Copos a promis ca Guvernul va incerca sa dubleze aceasta suma.

"In Romania exista practic un paradox, sunt alocate putine fonduri, avem nevoie de bani, dar nu ii folosim", a declarat presedintele CNIPMMR, Ovidiu Nicolescu.

Prezent la publicarea rezultatelor sondajului CNIPMMR, seful Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti, Jonathan Scheele, a apreciat ca birocratia la accesarea fondurilor nerambursabile este necesara, pentru ca "trebuie sa dovedim ca banii contribuabililor europeni au fost cheltuiti cum trebuie".








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


69 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by