"Bancile comerciale vor trebui sa coboare dobanzile la creditele in lei la 10-12%, cel mult 14% pentru ca nu au incotro. Nu exista solutii pentru banci decat sa reduca mult mai rapid dobanzile", a declarat, ieri, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, la dezbaterea publica "Denominarea monedei nationale", organizata de Camera de Comert si Industrie.

"Domnule Ghetea, nu aveti nici o scapare!", s-a adresat Isarescu presedintelui Asociatiei Romane a Bancilor (ARB). Intrebat de intreprinzatori ce dobanzi la credite vor practica bancile in vara acestui an, Ghetea a precizat: "Daca consideram ca pana la finele anului vor fi dobanzi la depozite de 8-10%, atunci bancile pot da credite cu dobanzi de 16-18%".

Pus la zid de guvernatorul Bancii Centrale, care si-a exprimat convingerea ca, neavand incotro, bancile vor fi "mai curajoase" in reducerea dobanzilor, presedintele ARB a incercat s-o dreaga, precizand ca este o parere strict personala, nu un punct de vedere al Asociatiei.

El se asteapta insa ca BNR sa aiba in vedere o reducere a rezervelor minime obligatorii si sa renunte la costurile pe care le percepe pentru numerar. Guvernatorul Mugur Isarescu a atras atentia bancilor comerciale ca au lichiditati mari si ca BNR nu mai este dispusa sa le ia, prin operatiuni care sa incurajeze o pozitionare pasiva a bancilor fata de clienti.

"Am ajuns sa sterilizam 5 miliarde de euro. Romania isi deschide frontierele spre capitalul strain. Va fi abundenta de capital strain. In aceste conditii, bancile sunt obligate sa reduca dobanzile", a afirmat Isarescu. "In primele luni dupa denominarea monedei nationale, bancile comerciale nu vor face reduceri de comisioane.

In ce priveste aprecierea leului, bancile vor profita si atunci cand slabeste moneda nationala, dar si atunci cand se intareste. Sa nu va asteptati vreodata ca bancile sa spuna: hai sa gasim impreuna o solutie favorabila pentru exportatori sau importatori", a raspuns presedintele Ghetea la intrebarile intreprinzatorilor prezenti la dezbaterea publica.